Cele două gloanţe care i-au zburat creierii au pus capăt nu doar vieţii ex-rebelului cecen Khangoşvili, un cetăţean georgian împuşcat în august, într-un parc berlinez, de către un probabil asasin plătit călare pe o bicicletă şi aflat la dispoziţia serviciilor secrete ruse.

Cartuşele trase în capul refugiatului care-şi găsise un foarte vremelnic adăpost în Germania i-au confirmat justeţea previziunilor şi presimţirile cele mai negre. ”Organele ruseşti îmi vor pune la calea asasinarea”, îi spusese refugiatul unui oficial german care-i analiza cererea de azil şi se întreba dacă bărbosul din faţa sa nu s-ar putea oare repatria. 

S-au spulberat la Berlin, totodată, şi speranţele observatorilor prea optimişti care nădăjduiseră că, după reacţia la ucigaşele atentate cu poloniu şi noviciok comise în Anglia de poliţia secretă a lui Putin, Kremlinul se va modera şi îşi va tempera exportul de terorism de stat.

A devenit clar, mai nou, că vestul şi-a făcut iluzii. Reacţionase la infamia tentativei de asasinat kaghebist îndreptate împotriva familiei ex-agentului rus Serghei Skripal, care primise azil în Regatul Unit, prin expulzarea a zeci de spioni ruşi, acreditaţi ca diplomaţi în Occident. Doar SUA închisese atunci Consulatul rus din Seattle şi declarase 60 de angajaţi ai serviciilor secrete ruse drept personae non gratae, alte 15 ţări din UE urmându-le exemplul. Până şi românii, deşi conduşi de parţial putinofilul PSD, au expulzat un diplomat rus. Germania, patru.

Dar toate acestea n-au determinat Moscova să-şi înceteze activitatea teroristă, practicată cu succes între altele în Siria, pe care dă semne să vrea s-o prelungească şi s-o aplice durabil şi în vest. Unde, indiciu clar de confirmare  a suspiciunii iniţiale, de implicare ”a unui stat străin”, (ghici cine) în crima de la Berlin, asasinarea georgianului ex-rebel refugiat în Germania a devenit subiectul anchetei Procurorului general german. Un magistrat care se ocupă numai de cazuri şi dosare de terorism şi de spionaj. Şi care nu trece la acţiune fără să deţină informaţii şi probe consistente.

Nu mai puţin lămuritoare din unghiul indiciilor cu privire la identitatea făptaşilor din umbră, guvernul german, care de regulă suflă şi în iaurt când e să critice Rusia, a dispus expulzarea a doi diplomaţi ai Moscovei, notorii ca agenţi ai serviciului secret militar al Rusiei GRU.

Moscova a anunţat, ca de obicei în astfel de cazuri, o proximă ripostă. Reţeta Kremlinului e notorie. Oricât ar fi de credibile, acuzele se neagă şi se resping categoric. Se refuză satisfacerea legitimelor doleanţe de a se contribui la soluţionarea crimei imputate ruşilor, se operează, concomitent, cu tunuri de ceaţă informaţionale şi cu tentativa acreditării de false naraţiuni, menite s-o decredibilizeze pe cea mai plauzibilă, se recurge la autovictimizări, ameninţări şi intimidări.

Totodată, Putin mizează pe naivitatea, amnezia, pacifismul şi poltroneria vestului. Care, prea adesea naiv, laş, amnezic şi pacifist, se grăbeşte să-i facă pe plac. Mai nou, de pildă, varii politicieni şi formatori de opinie nemţi şi-au articulat dorinţa de a vedea probe inebranlabile înainte ca Berlinul să treacă la expulzări. Or, până şi ziariştii de investigaţie au descoperit indicii extrem de convingătoare. Faxul utilizat de suspect pentru a solicita o viză Schengen aparţinea unei firme cunoscute pentru cooperarea cu poliţia politică a lui Putin. Omul pare a mai fi comis un asasinat aproape identic în 2013, dar s-a renunţat, suspect, la urmărirea sa internaţională în 2015. Apoi, după cum au descoperit jurnaliştii de la Bellingcat şi The Insider, datele din reţelele ruse privind paşaportul arestatului asasin prezumtiv sunt puse sub obroc pentru că suspectul e ”protejat de lege”. 

Dacă acestea şi altele, de pildă interminabila istorie a asasinatelor comise de regimul neostalinist instalat acum două decenii la Moscova, nu sunt suficiente e greu de identificat ce ar putea risipi ceaţa. Oare de ce ar fi nevoie spre a se spune adevărul, a se incrimina Rusia lui Putin şi a i se permite vestului să se apere de terorismul de stat rusesc? Chiar crede Germania că ar ajunge să expulzeze doi ”diplomaţi” ca să lanseze un semnal clar că nu tolerează acest fenomen îngrădindu-i independenţa, suveranitatea şi demnitatea şi că e hotărâtă să-l contracareze?

Chiar crede Emmanuel Macron că, spre a împiedica, după cum pretextează liderul de la Elysee, "apropierea Moscovei de Beijing", Franţa îşi poate permite să pupe inelul lui Putin, cerând ”resetarea politicii” faţă de Rusia, un agresor care a dezmembrat Georgia şi Ucraina? Ori că obedienţa respingătoare a Parisului e oportună din unghiul stabilităţii Europei? Nu ştie preşedintele Franţei că "15 agenţi secreţi ai Moscovei au folosit", potrivit AFP, "Alpii francezi ca bază spre a lansa operaţiuni" pe Bătrânul Continent? Îl lasă oare toate astea rece? Nu-l încălzeşte decât antiamericanismul?

Un spectacol la fel de jalnic livrează UE şi NATO. Ca nişte uriaşi cu picioare de lut dansând balet în propriul magazin de porţelanuri atacat din afară şi dinlăuntru de războaiele hibride rusesc, chinezesc şi jihadist, ambele organizaţii se dau de ceasul morţii să evite să-şi manifeste impotenţa. Or, ele nu-şi pot adesea încorda muşchii, fie şi doar verbal, căci se tem şi de umbra unei posibile agresivităţi proprii.

Sigur, dialogul şi negocierile sunt extrem de importante. Dar securitatea europeană şi valorile europene (călcate în picioare şi de membri ai NATO ca Turcia) nu se pot lipsi de o definiţie clară şi lipsită de echivoc a riscurilor şi ameninţărilor care le confruntă. Laşitatea îl stimulează pe vrăjmaş.

Iar dacă vrei pace, pregăteşte-te de război, purtându-l hotărât, dacă dialogul şi cooperarea, deşi dezirabile, deşi riguros promovate, au devenit utopice.

Petre Iancu - Deutsche Welle