Occidentul orbecăie neconvingător, în căutarea măreţiei şi unităţii de odinioară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Occidentul orbecăie tot mai neconvingător spre a-şi regăsi măreţia şi unitatea de odinioară. Conştiente de necesitatea transatlanticismului, şi Statele Unite, şi statele europene încearcă să joace un rol tot mai important în propria apărare, în contribuţia în cadrul NATO şi în soluţionarea crizelor globale. Însă lucrurile evoluează mai degrabă haotic, ca să nu spunem pe deplin contrar acestei perspective.

Primele semnale ale rivalităţilor vin de la proiectele alternative militare, care, deşi anunţate în consonanţă şi complementaritate, îşi vădesc nu rareori caracterul competitiv şi confruntaţional. Mai mult, tot mai mulţi lideri europeni încearcă să forţeze ideea unei alternative fără Washington şi a unor proiecte autonome, cu precădere pentru proiectarea forţei şi intereselor de putere globală ale puterilor europene. O tendinţă care ar trebui limitată drastic şi adusă la zi cu realităţile evoluţiilor globale, ce nu recomandă decât unitatea Vestului.

Primele indicii vin de la raportul SIPRI asupra evoluţiilor producţiei de armamente şi vânzări de armamente globale, care atinge nivelul sfârşitului de Război Rece. O tendinţă ce anunţă alunecarea tot mai accelerată spre o confruntare regională convenţională, dacă nu spre un conflict ce se poate extinde global. Iar premizele nu sunt deloc încurajatoare în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, cu precădere, dar şi pe flancul Estic şi în linia de contact al trupelor americane şi ruse ce leagă Marele Nord, via Norvegia, Suedia şi Finlanda, Marea Baltică şi statele Baltice (cu complicaţia Kaliningrad) şi merge pe lângă Ucraina în Marea Neagră, Turcia şi Estul Mediteranei/Siria, acolo unde mor zi de zi americani şi ruşi împuşcaţi unii de ceilalţi, iar avioanele ruse încalcă tot mai des spaţiul aerian sub controlul regimului şi intră la Est de Eufrat, în zona de responsabilitate americană.

Şi la nivel european crizele se accelerează în domeniul fragmentării şi scindării pe baza nerespectării angajamentelor, principiilor, valorilor şi regulilor care au adus statele în interiorul Uniunii Europene. Polonia a intrat în vria sancţionării prin aplicarea articolului 7 în cazul modificării legilor justiţiei, în timp ce Ungaria are deja un avertisment definitiv în materie prin neaplicarea hotărârilor privind imigranţii.

În plus, al doilea stat ca şi contribuţii la securitatea şi apărarea Flancului Estic, Marea Britanie, riscă să eşueze şi în aplicarea Brexitului, după o întoarcere pe călcâie a propriei populaţii împotriva ieşirii din UE. Iar perspectivele sunt nefaste, toate pe fondul preşedinţiei rotative a Consiliului UE a României, în primul semestru al lui 2019. Drepturile cetăţenilor, responsabilităţile financiare şi frontiera dintre cele două Iralnde au soluţii neconvingătoare şi profund ambigue, în timp ce noua perspectivă de acord privind viitoarele relaţii Londra-Bruxelles nu sunt deloc încurajatoare, chiar dacă s-a intrat în etapa a doua a negocierilor. Şi asta în timp ce Parlamentul Britanic a votat să aibă ultimul cuvânt în acordul final pe Brexit, umilind-o pe premierul May înaintea ultimei runde de negocieri cu UE.

În fine, nici veştile de la Moscova nu sunt încurajatoare pentru Occident. Putin nu mai livrează, e tot mai plat şi plicticos, fiind un lider care a condus prea mult pentru a mai fi eficient sau pentru a mai avea motive să performeze. Pe de altă parte, nervozitatea generală şi nivelul de ambiţie au continuat să crească şi ameninţă securitatea şi stabilitatea lumii. În războaiele interne de după alegerile prezidenţiale din 18 martie, un conflict extern sau o intervenţie militară oriunde în lume vor fi mai acceptabile pentru leadership-ul de la Moscova, excesiv militarizat şi cazon. Prin Serghei Şoigu şi Valeri Gherasimov, ministrul Apărării şi Şeful Statului Major fiind eliminate influenţa predominantă a siloviki, zona structurilor de forţă „civile”, fapt ce împinge lesne spre opţiunile militare şi agresive, mai ales prin susţinerea şefului industriei militare, fanfaronul actor Dmitri Rogozin, autorul celei mai lungi serii de eşecuri ale armelor şi acţiunilor militare ruse. Dar lipsa de perspective şi eşecurile anunţă faptul că opţiunea militară e după colţ, la îndemână, oriunde, oricând.


Sistem de rachete Patriot FOTO Arhivă

image

Înarmarea globală anunţă un potenţial război convenţional

Ca în fiecare an, rapoartele anuale ale Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI) în materie de armament şi vânzări globale arată trendurile lumii contemporane. Iar ultimul raport de final de an 2017 arată o evoluţie negativă, într-o accelerare aparent ireversibilă spre conflict, cel puţin unul cu relevanţă locală şi convenţională. Ultimul studiu a vizat producţia de armamente ale statelor şi a principalilor 100 de producători globali de armament convenţional, dar şi achiziţiile de armament ale statelor.

Astfel, între 2016-2017 principalii 100 de producători de arme globali s-au îmbogăţit oficial cu peste 1,9%, respectiv 38% din 2002, de când se face această statistică, luând în considerare şi perioada crizei economice globale 2007-2008. În ceea ce priveşte exporturile de armament, nivelul a atins momentele de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. De reţinut aici că e vorba în mare parte de armament nou, când vorbim de producători, chiar dacă atunci când vorbim despre exporturi pot fi implicate şi armamente vechi, cu durata de viaţă neepuizată, un transfer care se face constant de la statele tehnologic mai evoluate la cele mai sărace şi mai puţin capabile financiar şi tehnologic.

SUA au rămas principalul lider la capitolul producţiei de arme, cu 57,9% dintre principalii 100 de producători, şi 36% la cumpărare, în scădere uşoară faţă de anii anteriori (în 2007 era la 61% şi respectiv 41%), dar tot mai multe state neoccidentale intră în aceste statistici cu procente tot mai relevante. Vânzările de arme au la bază, cu precădere, livrările de avioane de a cincea generaţie F-35, produse de SUA, şi creşterea pieţei de servicii militare americane către terţi. O creştere relevantă apare la producătorii din Coreea de Sud, care şi-au crescut vânzările cu 20,6% faţă de 2015, pe fondul crizei din Coreea de Nord. Şi în cazul Ucrainei, singura firmă a sa din top 100, Ukroboronprom, a crescut vânzările cu 25.1%, pe fondul livrărilor limitate de armamente occidentale şi americane, chiar dacă bugetul apărării a crescut substanţial.

Rusia, la rândul ei, în ciuda unei recesiuni majore în 2015 şi 2016, şi-a crescut vânzările de arme în ambii ani. Şi China şi-a crescut vânzările, cu precădere pe seama exporturilor, potrivit statisticilor, şi asta în ciuda faptului că SIPRI nu are date de la producătorii chinezi pentru a le introduce în statistică.

Şi statele din Estul Europei sunt preocupate de înarmare, după ameninţarea rusă asupra Flancului Estic şi a unor forme de aparentă rivalitate între SUA şi UE în domeniul militar.

Important este însă faptul că dinamica şi arhitectura globală securitară s-a schimbat. La precedenta cursă a înarmărilor, protagoniştii erau împărţiţi în două blocuri şi puteau să negocieze între ei. O parte era dependentă de SUA, o alta de Uniunea Sovietică. Astăzi, situaţia mai anarhică şi absenţa blocurilor arată că lumea funcţionează tot mai mult pe principiul fiecare pentru sine, deci acumulările de armament sunt mult mai greu şi de controlat, şi de redus.

Nici tendinţele anunţate nu sunt deloc unele îmbucurătoare. Potrivit SIPRI, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord se înarmează pentru conflicte locale, cu precădere cu vecinii, sau interne, pe baza rivalităţilor intersectariene, susţinute de Arabia Saudită şi Iran. Ucraina îşi susţine singură înarmarea în faţa refuzului SUA de a livra arme cu tehnologie înaltă, dar şi pentru a menţine nişele de înaltă tehnologie din propria economie militară - rachete şi aviaţie. Şi statele din Estul Europei sunt preocupate de înarmare, după ameninţarea rusă asupra Flancului Estic şi a unor forme de aparentă rivalitate între SUA şi UE în domeniul militar.

Rusia îşi reconstruieşte industria de apărare, după ce a constatat pierderea substanţială de avans tehnologic şi mai ales pe fondul nevoii de asertivitate geopolitică şi de menţinere a misiunilor la distanţă, precum cea din Siria. Testarea tehnologiei şi armelor în conflicte reale pe scară largă aduce un nou impuls şi speranţă de a contrabalansa pierderile financiare ale comerţului cu energie şi produse din hidrocarburi, al căror preţ a determinat probleme bugetare majore.

Interesantă este şi resurgenţa Chinei, care a deschis prima sa bază militară în Djibouti şi planifică noi misiuni ”dincolo de periferie”, potrivit raportului Pentagonului, Ba zilele trecute a fost anunţată prezenţa a două unităţi de elită în Siria, în susţinerea regimului Al Assad, o situaţie preocupantă după precedentul plimbării a două nave la exerciţii în Estul Mediteranei. Şi China îşi pregăteşte industria şi armata pentru războiul modern. Iar aceste evoluţii au loc în condiţiile în care SUA par să manifeste tot mai puţină dorinţă de a-şi utiliza imediat şi eficient statutul dominant la nivel militar, în timp ce tot mai mulţi foşti aliaţi exclusivi ai lor caută acorduri de rebalansare, precum Egiptul şi Arabia Saudită cu Rusia, în timp ce alţii, precum Turcia, se desprind în politici tot mai independente.


Vladimir Putin FOTO Sputnik

Vladimir Putin in cadrul unei conferinte FOTO Sputnik

Un Putin asertiv şi neconvingător. Apusul interesului pentru un conducător excesiv de longeviv

M-am uitat, ca în fiecare an, la conferinţa de presă maraton ţinută la Kremlin de către Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. A 13-a. Anul acesta, după 3 ore, am încetat să mai privesc. Deja era o culegere de repetiţii şi nimicuri de promovare individuală care nu mai comunicau nimic nou. Cu 3 luni înainte de noile alegeri prezidenţiale, unde va mai lua un mandat de 6 ani ca Preşedinte, am aflat, alături de cei 1.600 jurnalişti din sală şi de sute de milioane de telespectatori, doar că Vladimir Putin va deveni cel mai longeviv conducător al Rusiei, devansându-l pe Stalin, candidând ca independent, nu din partea partidului său Rusia Unită. Că va candida anunţase deja, deşi nimeni nu mai avea emoţii că nu ar face-o. Că le va câştiga, iar nu erau îndoieli, pentru că nu are nici un contracandidat: Navalnîi, opozantul său, nu e lăsat să candideze, iar bătrânii şi eternii contracandidaţi (comunistul Ziuganov şi liberal-democratul Jirinovski) au 6% şi 8% din intenţiile de vot, faţă de 61% ale sale.

În sala de la Kremlin a apărut un Vladimir Putin cu faţa de bebeluş, după repetate tratamente, fără niciun rid, încât am avut senzaţia că-i crapă faţa de la injecţii. Probabil că tratamentul pentru alegeri a fost făcut suficient de recent, iar imaginea menţine o artificialitate de prost gust pentru liderul de 65 de ani al Rusiei, care va conduce de la Kremlin până în 2024. Al doilea lucru şocant al întregii conferinţe a fost platitudinea, lipsa de informaţii noi din discurs, dar şi sensul plictiselii generale care animă sala şi pe jurnaliştii prezenţi.

Aici e şi cea mai mare ameninţare a lui Vladimir Putin la viitorul scrutin - plictiseala oamenilor şi prezenţa redusă la vot. Sondajele Levarda arată că doar 51% din cetăţeni mai vor să voteze în martie, în ziua când Moscova celebrează 4 ani de la anexarea Crimeei. Şi Vladimir Putin a fost complet plat, fără sclipiri şi fără să participe emoţional la conferinţă. Poate singurul moment în care a părut uman (şi inedit totodată) a fost cel în care l-a atacat pe vechiul său rival din 2008, fostul Preşedinte Saakaşvili, de care şi-a amintit brusc. Dar şi aici reacţia a fost mai degrabă ternă, fără zvâc şi inedit, remarca sunând că a fost preşedinte în 2008 în Georgia, acum umblă de jur împrejurul Kievului şi se declară ucrainean. Punct. Fără sare şi piper, fără umor şi fără niciun pic de miez.

În sala de la Kremlin a apărut un Vladimir Putin cu faţa de bebeluş, după repetate tratamente, fără niciun rid, încât am avut senzaţia că-i crapă faţa de la injecţii.

În rest, discursul a fost plat şi predictibil. Candidează la 18 martie pentru a îmbunătăţi viaţa ruşilor, cărora trebuie să le ridice veniturile. De asemenea trebuie îmbunătăţiri cruciale la infrastructură, educaţie şi sănătate. După 18 ani la putere, întrebările au fost pe teme interne, care au dominat conferinţa, iar Putin a comunicat doar că viaţa în Rusia s-a îmbunătăţit şi că orice problemă este abordată de oficiali. Fără nicio asumare directă de către Putin, care de fiecare data plasa problema pe umerii unei alte instituţii şi asuma doar aspiraţiile de mai bine şi perspectivele pe care le vedea într-un domeniu sau altul. Ca să vă faceţi o impresie, a vorbit de grădiniţe, prezervarea pădurilor, costul pământului, deci cel care a regizat conferinţa de anul acesta nu a avut deloc inventivitate sau Putin însuşi a vrut o conferinţă fără nici un pic de miez.

La nivelul politicii externe a fost la fel de plat şi fără noutăţi. A respins alegaţiile implicării sale în alegerile americane şi a calificat atacurile actuale şi rapoartele intelligence-ului american drept inventate de oamenii care i se opun lui Trump şi vor să-l delegitimize. A atacat SUA acuzându-le de încălcarea Tratatului INF, al forţelor nucleare cu rază medie, respingând că el însuşi şi Rusia ar fi implicată în încălcarea tratatului prin producerea unor asemenea capabilităţi, aşa cum acuză SUA.

Şi în chestiunea ucraineană a fost complet previzibil. La Kiev a fost o lovitură de stat, oamenii puteau fi măcelăriţi de naţionaliştii ucraineni, noroc că s-au organizat în Donbas, acolo unde nu există picior de trupe ruse şi nu a existat niciodată (asta deşi procurorul Curţii Internaţionale de Justiţie a găsit direct şi probat două cazuri în care trupele ruse au fost direct implicate şi responsabile, la atacul de la Debalţeve şi Doneţk). Or o asemenea abordare era una de negare fără substanţă.

În rest, Putin îşi lansează campania după ce s-a întors din Siria, unde a declarat (a doua oară în doi ani) că a învins şi că-şi retrage trupele, şi după ce Comitetul Internaţional Olimpic a sancţionat delegaţia rusă cu excluderea de la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud pentru dopajul sistematic şi acoperirea programatică, orchestrată de statul rus, a acestor dopaje, un punct extrem de important de prestigiu, care subminează poziţia liderului rus şi, mai mult, ameninţă organizarea Campionatului Mondial de fotbal, dacă această interdicţie se extinde.


Mii de polonezi au ieşit în stradă să apere democraţia FOTO EPA

image

Alunecarea Poloniei spre pierderea dreptului de vot în Consiliul European

În ciuda avertismentelor succesive ale UE, inclusiv cu ameninţarea directă a perspectivei de activare a articolului 7, care ridică dreptul de vot în Consiliul European statului care nu respectă angajamentele originare ale UE, principiile şi valorile democratice, respectiv criteriile de la Copenhaga despre democraţie şi stat de drept, vineri, 15 decembrie, Senatul polonez a votat legile justiţiei în varianta criticată. Este vorba despre elemente de control politic a unui număr de instituţii din conducerea sistemului juridic şi electoral polonez.

Potrivit criteriilor de la Copenhaga, criterii obligatoriu a fi respectate înainte ca un stat să depună cererea de începere a negocierilor pentru admiterea în UE, sunt câteva elemente de urmărit. Mai întâi, independenţa şi echilibrul puterilor în stat – executivă, legislativă, juridică – şi nu dominaţia sau supremaţia unei puteri asupra alteia, deci a Executivului sau Legislativului asupra Justiţiei, în cazul de faţă. Apoi, Supremaţia Legii – deci conducerea statului şi a afacerilor publice nu după bunul plac, ci conform prevederilor legale, Constituţiei şi angajamentelor luate în privinţa respectării criteriilor, valorilor şi principiilor democratice şi ale statului de drept.

Fireşte că aceste criterii de la Copenhaga – îndeplinite de către Polonia în 1998 şi de România în 1999 – sunt mult mai vaste şi aici rezidă principalele preocupări ale Comisiei Europene relativ la legile justiţiei adoptate în varianta Partidului Lege şi Ordine, la guvernare în Polonia. Problemele vin din controlul politic mai mare al Guvernului asupra Curţii Supreme din Polonia şi a organismelor cheie ale justiţiei din Polonia. Măsurile prevăzute afectează desemnările în funcţii, termenele exercitării mandatului şi alte aspecte în ceea ce priveşte Curtea Supremă de Justiţie şi Consiliul Naţional al Judecătorilor, fapt criticat deopotrivă de către UE şi de opoziţie.

Motivaţia majorităţii din Polonia este că sistemul judiciar este nereformat din vremea comunismului şi ar mai conţine relicve din sistemul anterior. Preşedintele Senatului, Stanislaw Karczewski, susţine că legislaţia era necesară pentru a face sistemul juridic mai funcţional. Bogdan Klich deputat al Platformei Civice, partidul de opoziţie, susţine că partidul de la Guvernare doreşte să controleze prin oameni plasaţi în prim-plan organismele supreme ale Justiţiei poloneze.

Sute de protestatari s-au plasat chiar din weekend în faţa clădirii Parlamentului şi se opun noilor legi, cerându-i Preşedintelui Duda să uzeze de dreptul său de veto asupra legilor.

În aceeaşi zi, la câteva ore diferenţă, Seimul, camera inferioară a Parlamentului polonez, a trecut şi el o lege foarte criticată privind noile reguli pentru alegerile locale care subminează independenţa organismelor electorale şi alegerile corecte. Astfel, atât opoziţia, cât şi şeful Comisiei Electorale de Stat, Wojciech Hermelinski, au criticat legea şi au anunţat că se vor întâlni cu Preşedintele pentru a protesta în faţa conţinutului legii care schimbă judecătorii din comisie cu oameni numiţi politic.

Astfel, în noua lege, 7 din 9 membri nu vor mai fi aleşi de judecători, dintre judecători, ci Ministrul de Interne va numi supervizorii alegerilor. De asemenea, legea modifică regulile validităţii voturilor şi permite votanţilor să-şi corecteze alegerile pe loc, dacă au greşit în primă fază şi şi-au dat seama. Însă o fac pe acelaşi buletin, nu schimbând buletinul de vot, deci menţinând ştersătura sau corectura, care altfel înseamnă semn şi reprezintă un vot anulat, în condiţii normale. Acest lucru permite, potrivit criticilor interni, dar şi organismelor internaţionale de supervizare a alegerilor democratice, manipularea votanţilor şi, deci, a rezultatelor votului.

La nivel oficial, dacă preşedintele Duda nu va invalida din nou (cum a mai făcut-o deja) legea privind instituţiile judiciare şi controlul politic, este foarte probabil ca procedura de aplicare a articolului 7 din Tratatul de la Lisabona să fie declanşată chiar de miercuri, când are loc la Bruxelles, la sediul Comisiei Europene, o evaluare completă a legislaţiei poloneze şi verificarea dacă este conformă principiilor europene şi statului de drept. Deja sute de protestatari s-au plasat chiar din weekend în faţa clădirii Parlamentului şi se opun noilor legi, cerându-i Preşedintelui Duda să uzeze de dreptul său de veto asupra legilor.


Brexit FOTO 123RF

Brexit FOTO 123 RF

Britanicii vor revizuirea Brexitului şi revenirea în UE

Duminică a apărut un sondaj de opinie şoc care relevă perspectiva de revizuire a procesului de ieşire a Marii Britanii din UE. Este vorba despre un sondaj realizat de institutul de cercetare BMG pentru ziarul The Independent şi care subliniază că 51% dintre britanici doresc rămânerea ţării lor în Uniunea Europeană, faţă de 41% care îşi doresc încă Brexitul. Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.508 adulţi, intervievaţi între 5 şi 8 decembrie. 7% dintre respondenţi au declarat că ”nu ştiu” dacă ”ar trebui ca Regatul Unit să rămână membru al Uniunii Europene sau să părăsească Uniunea Europeană”.

În referendumul din 2016, britanicii au votat cu 52 contra 48% pentru a părăsi blocul comunitar, într-o campanie condusă de Partidul Independenţei Regatului Unit (UKIP) şi eurosceptici din cadrul Partidului Conservator. E adevărat că principalul responsabil pentru Brexit, Nigel Farange, a obţinut votul, după care şi-a declinat responsabilitatea pentru administrarea Brexitului, preferând să rămână europarlamentar şi să iasă din viaţa politică britanică de prim-plan. În schimb, Boris Johnson, fostul primar al Londrei, devenit lider conservator şi ministru de Externe, continuă să fie principalul avocat al unui Brexit dur, indiferent de consecinţe, cu sau fără acord cu UE, ajungând chiar să pună sub semnul întrebării conducerea partidului de către Theresa May, actualul premier.

E adevărat că şi la acest nivel problemele sunt mari. Enorme chiar. Parlamentul britanic a votat în format definitiv legea care obligă Guvernul să supună votului acordul final al Marii Britanii cu UE pentru părăsirea Uniunii, iar votul este obligatoriu şi ameninţă să poată schimba decizia Executivului. O modificare sensibilă a opţiunilor faţă de ieşirea din UE la nivelul populaţiei ar putea influenţa masiv Parlamentul britanic, mai ales dacă costurile Brexit sunt extrem de importante, cum se anunţă, iar câştigurile marginale.

Liderii UE şi-au dat acordul pentru începerea următoarei faze a negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexitului. E adevărat, în condiţii încă neclare, fiind mai degrabă un gest politic amânat decât un acord real la nivelul progreselor făcute deja.

Deci votul final ar putea să reflecte noua dorinţă a populaţiei Marii Britanii, respectiv ar putea să conţină fie apelul spre o revizuire a opţiunii, eventual printr-un nou referendum, fie un vot de respingere a acordului de ieşire al Marii Britanii din UE, care să nu mai poată fi semnat şi ratificat, deci să fie nul, un document european similar Tratatului Constituţional. Iar această perspectivă, care reclamă o asumare serioasă politică şi un curaj al actualului guvern şi premier, ar putea da peste cap chiar evoluţiile actuale.

Dar şi la nivelul UE interpretarea acestui gest ar trebui să permită revenirea la formula cu Marea Britanie stat membru, şi nu interpretarea ratării unui acord de ieşire din UE şi atât, dar cu procesul de ieşire clar şi ireversibil. Deci ambele părţi trebuie să pregătească alternativele.

Vineri, liderii UE şi-au dat acordul pentru începerea următoarei faze a negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexitului. E adevărat, în condiţii încă neclare, fiind mai degrabă un gest politic amânat decât un acord real la nivelul progreselor făcute deja. Într-adevăr, în privinţa drepturilor cetăţenilor britanici pe continent şi europeni în Marea Britanie, au fost făcuţi paşi importanţi înainte, dar lipsesc încă clarificări necesare pe unele teme majore, precum formulele de reîntregire a familiilor în noul context, dar şi în perioada de tranziţie. Apoi, în privinţa frontierei inter-irlandeze, avem cea mai mare ambiguitate constructivă, dar fără claritate şi cu multe semne de întrebare. Nici pe ultima temă, cea a datoriei Marii Britanii pe actualul exerciţiu financiar în privinţa angajamentelor luate la începutul celor 7 ani bugetari în curs, nu avem decât o formă principială de calculare a sumei, nicidecum suma propriu-zisă şi mijloacele, respectiv ritmul de plată.

Totuşi, s-a făcut pasul înainte spre a doua componentă a negocierilor, pentru a nu bloca sau întârzia perspectiva încheierii acordurilor vizând modul de cooperare după Brexit, cu precădere accesul Londrei la piaţa unică europeană şi perioadele de tranziţie. Totuşi, perspectiva atingerii unui acord până în martie 2019, devine relativă şi complicată. Mai mult, Brexitul, ca şi dezbaterea privind viitorul Europei, se desfăşoară pe timpul preşedinţiei rotative a României în Consiliul UE, de unde şi dificultăţile şi pregătirea necesare pe acest domeniu, dar şi pregătirea scenariilor alternative necesare privind anularea perspectivei, apariţia unui nou referendum în Marea Britanie sau respingerea ca atare, de către Parlament, a acordului de retragere a Londrei din UE.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite