Observer: Susţinători ai Brexit-ului au avut legături cu oficiali ruşi

Observer: Susţinători ai Brexit-ului au avut legături cu oficiali ruşi

Arron Banks (dreapta), alături Nigel Farage, liderul mişcării Leave.eu FOTO EPA-EFE

Oameni importanţi din cadrul campaniei Leave.eu, adică pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), au întreţinut legături cu oficiali ruşi înainte şi după referendumul intrat în istorie cu denumirea Brexit, relatează Observer, ediţia de duminică a The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unor e-mailuri din perioada noiembrie 2015- 2017 consultate de Observer, Arron Banks, un fondator şi un important sponsor al campaniei Leave.eu, şi purtătorul de cuvânt Andy Wigmore au avut câteva întâlniri cu oficiali ruşi înainte şi după referendum pentru Brexit, care a avut loc la 23 iunie 2016 şi a fost câştigat de susţinătorii ieşirii Marii Britanii din UE.

Potrivit sursei citate, Banks şi Wigmore au ajuns până la Aleksandr Iakovenko, ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, iar intermediarul acestor contacte a fost Aleksandr Udod. Acesta din urmă este un spion care a fost expulzat din Marea Britanie în contextul scandalului legat de otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, la Salisbury, în sudul Angliei.

Dacă Arron Banks a comparat aceste întâlniri cu „un prânz gustos“, e-mailurile dezvăluie legături mai profunde, cum ar fi negocieri de investiţii în mine de aur şi chestiuni de interes reciproc. O temă a discuţiilor a fost şi alegerile din Statele Unite, victoria lui Donald Trump fiind văzută ca un „Brexit plus“, relevă Observer.

citeste totul despre: