Acum se ştie, comedianţii, comicii adică, deşi sună ca dracu într-un articol despre viaţa politică, sunt şi ei oameni, se ajută unii pe alţii. Nu-i uşor să nu ai voie să plângi în public.

Decretul nu apăruse, la momentul citirii ştirii, pe site-ul preşedinţiei ucrainene, aşa cum e normal, dar, probabil, e adevărat pentru că mesajul online al noului consilier este angajant şi serios: „Încep săptămâna într-o nouă poziţie... Pentru mine este o mare responsabilitate... Avem în faţă o grămadă de muncă grea şi importantă.”

Probabil, la Kremlin un tacâm a căzut de pe masă la auzul acestei nominalizări. Nu te joci cu aşa ceva!  

Dar nu voiam să rămân la acest nivel. Chiar dacă nici Sivokho nu e oricine, a fost judecător în „Liga Smekha”/„Liga Râsului”, o emisiune de televiziune produsă de Zelenski, da, actualul. Prieteni, deci, de 20 de ani. Cam de la bacalaureat încoace.

La Kiev este, în ultima perioadă, o perioadă de un optimism naţional neobişnuit pentru un continent care a devenit cam îngrijorat. O oază, un pol al veseliei. Se râde mai mult, se dau şi se primesc telefoane, se fac numiri. Pe unde se mai poate. Colaboratorii preşedintelui de la Studio Kvartal 95 şi-au intrat de mult timp în atribuţii. Consilieri, miniştri, directori, directori generali şi chiar directori locotenenţi, cazul fostului şef al studioului, Ivan Bakanov, devenit şef al Serviciului de Securitate al Ucrainei, avansat la gradul cu două steluţe, mici-mici, ca să poată avea acces la documente clasificate.

Cum spuneam, se dau şi se primesc telefoane. Desigur, nu e chiar o noutate. Discuţia dintre preşedinţii Trump şi Zelenski, cea în care Trump îl „roagă” pe omologul ucrainean să aibă „grijă” de o anchetă ce îl viza pe contracandidatul potenţial, Joe Biden, este deja istorie, răsucită pe patru părţi.

A trecut peste ea şi o conferinţă de presă a celor doi, chiar la New York, chiar la două luni după discuţia buclucaşă, o conferinţă în care Trump şi-a adus aminte că ştie multe despre Ucraina din perioada când era proprietarul concursului pentru Miss Univers. „Am avut o câştigătoare din Ucraina şi am cunoscut cu adevărat Ucraina, foarte bine, în multe feluri, e o ţară, cred, cu un imens potenţial” / „We had a winner from Ukraine and really got to know the country very well in a lot of different ways, but it’s a country I think with tremendous potential.”

Iar Zelenski, demonstrând că, din vară, a început să fie mai puţin guraliv la convorbirile pe distanţe lungi, a concluzionat paşnic: „E mai bine la televizor decât la telefon” / „It’s better to be on TV than by phone”. Şi a zâmbit. „Da”, a replicat Trump.

Acum te cuprinde râsul (sau plânsul, nu mă pot hotărî) când citeşti la ce s-a ajuns de la supărarea unui lucrător al serviciilor secrete americane. Un om fără pic de simţ al umorului. Şi doar acţiunea se petrecea în Ucraina.

Pentru discuţia cu preşedintele american, Zelenski a fost supranumit acasă, în mediul online, Monica Zelensky. Că tot de la o discuţie telefonică s-a ajuns la o punere sub acuzare a unui preşedinte anterior. Se pare însă că acela şi-a calculat mai bine paşii şi explicaţiile: „I didn t have....”, în timp ce Trump nu a negat că a cerut ceea ce a cerut, iar lunga linie de oficiali chemaţi la audieri de către Congres a cam confirmat acuzaţiile. Depoziţia ambasadorului american la Kiev, Bill Taylor, de marţi, 22 octombrie, a pus capac. Şi procentele pro şi contra punere sub acuzare din opinia publică americană s-au deplasat  şi ele în ultima perioadă, decizii recente (lumină verde pentru operaţia turcă în Siria şi anunţul, retras între timp, că va găzdui summit-ul G7 la clubul său privat de golf) convingând din ce în ce mai multă lume că ar cam fi timpul ca preşedintele Trump să se ocupe mai mult de afaceri şi mai puţin de politică. Şi să dea nişte răspunsuri.

Tot din cauza discuţiei telefonice au apărut şi glumele fake. Într-un mesaj twitter din 4 octombrie, cel de-al 44-lea preşedinte al SUA, Barack Obama „solicită” Ucrainei să se intereseze de certificatul său de naştere (vă amintiţi, probabil, că Trump sugera, în campania electorală din 2016 că preşedintele Obama s-a fi născut, de fapt, în Kenya).

Dar era vorba, totuşi, de Ucraina. Unde preşedintele Zelenski a avut cea mai lungă conferinţă de presă din istorie, 12 ore. Rusia, Donbas, din nou Trump. După 12 ore nici nu mai contează ce s-a vorbit. Întrebarea este dacă ştia cine era, la acel moment, deţinătorul recordului de 7 ore de răspuns la întrebările jurnaliştilor. Că, poate, mă gândesc, aflând că era vorba de preşedintele belarus Lukashenko, poate nu s-ar fi străduit atât de mult.

La Kiev se face totul ca tonusul politic să se menţină înalt, e un optimism aproape general, pe care demonstraţiile, puţine, ale celor care se împotrivesc măsurilor luate de un preşedinte care parcă ar face şi nu ar face pace cu Rusia, nu-l pot contracara.

O glorie conjuncturală pluteşte în aceste zile şi săptămâni deasupra vecinilor noştri de la nord şi est. „Ţara noastră este acum cunoscută în întreaga lume” a scris, într-un mesaj pe Facebook, prezentatorul de televiziune Taras Berezovets. Iar diplomatul ucrainean Pavlo Klimkin, fost ministru de Externe timp de cinci ani (toată perioada în care ciocolata Roshen a fost meniu oficial obligatoriu la Kiev), şi-a permis chiar şi o glumă: „Whatever happens, in the history of the United States, Ukraine will remain the country that led to the impeachment of the US President. Not a very fun prospect. But now everyone knows what we are capable of.” / „Indiferent ce se întâmplă, Ucraina va rămâne în istoria Statelor Unite ca ţara care a dus la punerea sub acuzare a preşedintelui SUA. Nu este o perspectivă foarte distractivă. Dar acum toată lumea ştie de ce suntem capabili.”