O tabără pentru căpşunarii imigranţi va fi construită de soldaţi în Spania

O tabără pentru căpşunarii imigranţi va fi construită de soldaţi în Spania

O tabătră pentru căpşunarii imigranţi va fi construită de soldaţi în Spania, măsura fiind luată în urma criticilor aduse de Organizaţia Naţiunilor Unite privind „condiţiile inumane” în care trăiesc aceştia, a anunţat guvernul spaniol, citat de Reuters şi Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

Raportorul special al ONU privind sărăcia extremă şi drepturile omului, Olivier De Schutter, a declarat vineri într-un comunicat că este necesară o acţiune urgentă pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ''deplorabile" din bidonvilurile lucrătorilor imigranţi sezonieri, înainte să moară oameni.
 
Trei incendii au izbucnit săptămâna trecută în mahalale ale imigranţilor din apropierea oraşului Huelva din sud-vestul Spaniei, rănind patru persoane. De asemenea, oficiali din domeniul sănătăţii au avertizat că aşezările supraaglomerate expun muncitorii la riscul de se infecta cu coronavirus.
 
În urma apelurilor pentru ajutor ale oficialilor locali, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării a declarat că sâmbătă au fost dislocaţi soldaţi pentru a căuta un loc potrivit unde să construiască o tabără care să-i adăpostească pe muncitori, majoritatea marocani.
 
De asemenea, o echipă de logistică a armatei a fost trimisă pentru a încerca să prevină posibile focare de coronavirus în aşezările aflate în condiţii precare după incendii, a spus purtătoarea de cuvânt.
 
Adesea murdare şi periculoase, şi lipsite de apă, canalizare şi electricitate, astfel de construcţii improvizate au fost folosite de ani de zile pentru cazarea culegătorilor de fructe sezonieri din Spania.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările