O pisică a ţinut pe loc un tren de mare viteză într-o gară din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO networkrailmediacentre.co.uk
FOTO networkrailmediacentre.co.uk

O pisică a oprit timp de aproape trei ore un tren de mare viteză într-o gară din Londra, obligând autorităţile căilor ferate să pună la dispoziţia pasagerilor un alt tren.

Incidentul s-a produs miercuri seara, în Gara Euston, din centrul Londrei.

Potrivit unui comunicat al Căilor Ferate Britanice, cu puţin timp înainte de plecarea trenului Pendolino către Manchester, cursă programată la ora locală 21.00, o pisică înspăimântată a fost observată pe acoperişul unui vagon.

Înspăimântată, pisica s-a încăpăţânat să coboare de pe tren. A durat peste două ore şi jumătate pentru a „convinge” pisica să se îndepărteze de liniile de înaltă tensiune de 25.000 de volţi care alimentează garnitura. Într-un final, o pubelă a fost trasă alături de tren, pentru ca pisica să aibă o platformă mai înaltă pe care să coboare, se arată în comunicat.

„Avem des păsări în interiorul staţiei, dar în toată cariera mea este prima dată când văd o pisică pe un tren. Din fericire, curiozitatea nu a ucis pisica şi ne bucurăm că nu şi-a pierdut una dintre cele nouă vieţi datorită acţiunii rapide a personalului staţiei şi a personalului Avanti West Coast, care a organizat un alt tren către destinaţie, pentru ca acţiunea de salvare să aibă loc”, a declarat Joe Hendry, managerul staţiei Euston.

Potrivit personalului staţiei, pisica a dispărut rapid printre oameni imediat ce a coborât de pe tren.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite