O instanţă din Spania i-a făcut dreptate unui om al străzii român, umilit de un vlogger cu biscuiţi cu pastă de dinţi VIDEO

O instanţă din Spania i-a făcut dreptate unui om al străzii român, umilit de un vlogger cu biscuiţi cu pastă de dinţi VIDEO

Foto Captură video

Un vlogger din Spania care a umilit un om al străzii de origine română, oferindu-i biscuiţi cu pastă de dinţi, a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă spaniolă. În videoclipul postat pe pagina lui de YouTube după gestul dat, tânărul spunea amuzat, că bărbatul va putea astfel să se spele pe dinţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plenul Camerei Penale a Curţii Supreme a confirmat sentinţa dată de o instanţă din Barcelona unui tânăr căruia i s-a interzis să deţină cont pe YouTube în următorii cinci ani, după ce a umilit o persoană fără adăpost de origine română, conform El Pais

YouTuberul ReSet a fost condamnat în 2019 de un judecător din Barcelona pentru o infracţiune împotriva integrităţii morale după ce a publicat un videoclip în care umilea un om al străzii de origine română. Pe lângă faptul că i s-a interzis să folosească reţeaua de socializare timp de cinci ani, acesta a fost condamnat la 15 luni de închisoare şi la plata unei despăgubiri de 20.000 de euro pentru prejudiciile morale cauzate de difuzarea videoclipului, cu care condamnatul a câştigat 2.180 de euro. 

Tânărul pe nume Kanghua Ren, care deţinea canalul de YouTube ReSet, a postat pe pagina sa de YouTube un videoclip în care făcea o provocare sugerată de abonaţii săi. Acesta a umplut nişte biscuiţi cu pastă de dinţi apoi i-a oferit unui om al străzii, român, spunând amuzat că asta îl va ajuta pe bărbat să se spele pe dinţi.

Poliţiştii l-au găsit pe bărbatul fără adăpost, în cartierul Marina del Port, şi i-au oferit posibilitatea de a depune plângere. Bărbatul a explicat că fusese abordat de un tânăr care i-a înmânat o bancnotă de 20 de euro şi i-a dat nişte prăjituri, fără să-i spună că au pastă de dinţi.

YouTuberul a înregistrat chiar şi momentul în care bărbatul a mâncat biscuiţii. 

După valul de critici, tânărul a publicat un alt videoclip în care şi-a cerut scuze pentru ce a făcut, şi susţinea că a fost un gest imatur: „Îmi pare foarte rău”.

Cu canalul de YouTube, Kenghua Ren devenise cunoscut în Spania şi America Latină, adunând 1,1 milioane de abonaţi şi 124 de milioane de vizualizări la conţinutul pe care l-a publicat.
 
„Totul a fost ca o glumă”. „Intenţia mea nu a fost să îl jignesc” spunea acesta. 
 
„Am abandonat liceul pentru a urma această carieră. Mă descurcam bine. Şi apoi s-a întâmplat asta. Presa m-a încurcat”, a continuat influencerul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările