O fostă Miss World a devenit cel mai tânăr primar al Gibraltarului. Tânăra a fost desemnată şi „cel mai frumos primar din lume“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fostă regină a frumuseţii a devenit cel mai tânăr primar al Gibraltarului, dar şi prima fostă Miss World care deţine o astfel de funcţie, relatează cotidianul britanic „The Daily Telegraph“.

Este vorba despre Kaiane Lopez, în vârstă de 30 de ani, care a fost încoronată Miss World în anul 2009, de altfel prima femeie din Gibraltar care a câştigat această competiţie.

Imediat după ce a depus jurământul, presa locală a catalogat-o pe tânără drept „cel mai frumos primar din lume“.

image

Foto: Instagram/kaianelopez

Kaiane Lopez, a treia femeie din Gibraltar care ocupă funcţia de primar, a declarat pentru „The Daily Mail“ că este „mândră“ că este „britanică“. Totodată, ea a afirmat că „Gibraltarul aparţine de Marea Britanie şi mereu va fi aşa“. 

La ceremonia de învestire în funcţie, fosta Miss World, care a fost viceprimar al Gibraltarului începând din 2014,  a susţinut un discurs în care a ţinut să-şi exprime recunoştinţa.

„Lucrând ca viceprimar în ultimii câţiva ani, am văzut cu ochii mei de câtă muncă şi dedicare este nevoie pentru a îndeplini această funcţie. Ca urmare, aş dori să le mulţumesc foştilor noştri primari pentru contribuţia lor“, a spus ea.

La ceremonie a vorbit şi Fabian Picardo, ministrul-şef al Gibraltarului. „Ai fost Miss Gibraltar, ai fost Miss World şi acum eşti Primarul Gibraltarului“, a spus el.

„Atunci când Kaiane Aldorino a devenit Miss World, ea a fost persoana care a promovat în lume visurile locuitorilor din Gibraltar. Ea a devenit o femeie liberă a Gibraltarului şi are medalia de onoare a Gibraltarului, cea mai înaltă distincţie civică a noastră. Astfel, a-i oferi onoarea de a deveni primarul nostru a fost ceva ce am făcut în mod unanim“, a declarat Fabian Picardo.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite