O Curte britanică de Apel respinge o încercare a Guvernului de a opri o contestare judiciară a Brexitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai înaltă jurisdicţie europeană urmează să examineze dacă Marea Britanie poate opri în mod unilateral Brexitul, după eşecul Guvernului britanic de a opri un caz în acest sens, relatează The Associated Press.

Doi judecători scoţieni au respins joi un apel al Guvernului contra unei hotărâri în primă instaţă ca dosarul să fie trimis Curţii Europene de Justiţie (CEJ).

O audiere la CEJ, cu sediul la Luxemburg, urmează să aibă loc la 27 noiembrie.

Un grup de politicieni anti-Brexit cere să se pronunţe o hotărâre prin care Marea Britanie să poată să pună capăt numărătorii inverse a Brexitului, pe care a declanşat-o în martie 2017. La finalul acestui proces, Marea Britanie va înceta să mai fie membră a Uniunii Europene, la 29 martie 2019.

Guvernul britanic insistă că nu intenţionează să inverseze Brexitul. Însă activişti anti-Brexit speră ca Parlamentul să poată opri ieşirea regatului din Uniune.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite