Numărul românilor din Spania continuă să crească. A ajuns la 864.278 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1998 se aflau 2.260 de români în Spania, iar de atunci numărul compatrioţilor care au emigrat în Peninsula Iberică a crescut de la an la an. La 1 ianuarie 2011 numărul românilor din Spania a ajuns la 864.278 de persoane.

Ministerul Muncii şi Imigraţiei din Spania susţinea, acum o lună, că la sfârşitul anului 2010 se aflau în Spania 4.929.608 de persoane de altă naţionalitate decât spaniola, din care 2.401.632 erau europeni. Între aceştia, cei mai numeroşi erau românii, 840.682 de persoane.

Astăzi, însă, Institutul Naţional de Statistică a publicat datele provizorii ale populaţiei imigrante, aşa cum arătau ele la 1 ianuarie 2011. Rezultatul? 864.278 de români erau în Spania la începutul acestui an, cu 4% mai mulţi ca în septembrie anul trecut.

De altfel, comunitatea românească din Spania este cea mai numeroasă a unei naţionalităţi străine şi cea care a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de persoane (33.043, adică 4%). De menţionat că datele INE sunt mai credibile decât cele ale Ministerului Muncii şi Imigraţiei, fiind singurele cu caracter oficial şi nu doar informativ.

Aşadar, în ciuda crizei economice şi financiare, care a afectat Spania mai mult ca orice altă ţară din cele puternic industrializate şi în pofida faptului că şomajul este în continuă creştere în statul iberic, românii continuă să emigreze în Spania.

Numărul total al imigranţilor a scăzut

Creşterea numărului de români din Spania este cu atât mai inedită cu cât numărul total al imigranţilor din Spania a scăzut cu 0,3%, conform INE, adică, în termeni absoluţi, cu 17.067 persoane.

În continuare, românii sunt cei mai numeroşi imigranţi din Spania, urmaţi de marocani, cu 769.920 de persoane (cu 15.840 de persoane în plus), britanici, cu 390.880 de persoane, ecuadorieni, cu 359.076 de persoane (cu 40.510 mai puţini) şi columbieni, cu 271.773 de persoane (cu 20.868 cetăţeni mai puţini).

Profilul imigranţilor este şi unul mult mai tânăr ca al spaniolilor. Dacă în cazul cetăţenilor spanioli, procentul persoanelor cu vârsta între 16 şi 44 de ani este de 39,2%, în rândul străinilor acest procent reprezintă 60,9% din total.

Citeşte pe adevarul.es cum a evoluat numărul românilor din Spania, anual, începând cu 1998.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite