Nu Rusia ar trebui sancţionată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum tocmai a fost semnat acordul de asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană nu pot să nu remarc aspectul extrem de benefic al acestui fapt pentru pacea mondială. Disputa asupra Crimeii şi, în general, politica agresivă a Rusiei au intrat într-o nouă fază. Această solidarizare în jurul Ucrainei, respectarea dorinţei populaţiei de a se separa de Rusia şi de a se alătura valorilor democratice europene vine la timp.

Totuşi, să nu uităm că în lunga manifestaţie Euromaidan au murit oameni şi au fost numeroşi răniţi. Nu era cazul să se ajungă la vărsare de sânge pentru a se respecta dorinţa ucrainenilor de a veni spre Europa.

Aspectul pe care vreau să-l subliniez în contextul politic actual, de altfel extrem de fluid, cu noutăţi de la o zi la alta, vizează discuţia cu privire la ceea ce ar trebui să facă statele europene în faţa politicii agresive, expansioniste şi revizioniste a Rusiei. L-am auzit pe preşedintele Obama şi pe unii lideri europeni vorbind de necesitatea izolării Rusiei, încercându-se diferite mutări politice care să slăbească puterea economică (petrolieră, militară etc.) a marelui urs.

Cred că e un lucru extrem de periculos în acest context fierbinte a avea un limbaj belicos cu privire la Rusia. Zilele trecute, mai precis joi, am citit în Adevărul un text semnat de Şerban Filip Cioculescu în care se susţine nici mai mult nici mai puţin ca Rusia să fie declarată inamicul (duşmanul) NATO şi că ar trebui să se consfinţească asta în tratatele şi convenţiile internaţionale. După părerea mea, ar fi greşeala fatală ce va conduce la declanşarea unei catastrofe mondiale. Numai cine nu a învăţat din ororile conflagraţiilor mondiale ar putea cere o confruntare cu Rusia; numai cine nu iubeşte raţiunea, argumentele şi dialogul civilizat ar putea cere un conflict deschis între restul lumii şi Rusia.

Răspunsul meu la atitudinea belicoasă a unora este aflat în răspăr: nu Rusia ar trebui sancţionată, ci conducătorii ei; nu Rusia ar trebui izolată, ci Putin şi cei din anturajul lui; nu Rusia ar trebui considerată inamicul NATO şi UE, ci mentalitatea unor lideri iresponsabili.

Un aspect important al discuţiei vizează necesitatea renunţării la ipocrizie. Deşi apreciez diplomaţia, limbajul elegant şi discuţia purtată cu zâmbetul pe buze, consider că întreaga clasă politică (europeană, americană, rusă, românească etc.) are obligaţia de a renunţa la ipocrizie. Este uluitor să vezi cum mari ţări europene, deşi afirmă că susţin pacea mondială, cheltuiesc sume uriaşe pentru armament, pentru producţia şi comercializarea armelor. Exemplul Franţei, ce livrează arme Rusiei, este culmea ipocriziei. Tot ipocrizie este şi atitudinea Rusiei, Chinei şi altor state care menţin (subliniez: menţin) războiul din Siria, soldat cu zeci de mii de morţi şi cu milioane de refugiaţi.

Tot ipocrizie este şi atitudinea clasei politice de a nu recunoaşte crimele făcute de către conducătorii de la Kremlin – şi ajung acum la un alt argument al susţinerii mele: milioanele de morţi şi milioanele de deportaţi se află în responsabilitatea nu a Rusiei ci a liderilor de la Kremlin. Şi nu mă refer aici numai la victimele războaielor, ci şi, sau mai ales, la omorurile făcute în vreme de pace.

Nu mai departe de anul trecut, s-a difuzat la TVR documentarul ,,Puterea sovietelor” în care s-au prezentat zeci şi sute de lungi liste, semnate de membrii Comitetului Politic Executiv al URSS, prin care erau condamnaţi toţi cei care se împotriveau regimului comunist. Începând cu Lenin şi Stalin, continuând cu Malekov, Hrusciov, Brejnev, Andropov, Cernenko şi Gorbaciov, până la desfiinţarea URSS s-a calculat că au fost ucişi în acest fel nu mai puţin de 20 de milioane de persoane (adică aproximativ tot atât cât numărul morţilor înregistraţi de URSS în cel de-al doilea război mondial).

Chiar dacă la vremea respectivă, occidentul nu a ştiut de mărimea dezastrului, după desfiinţarea URSS ar fi trebuit, şi ar trebui, să se spună lucrurilor pe nume şi să nu se trăiască cu asemenea fapte pe conştiinţă, occidentul că nu le condamnă, conducătorii URSS şi Rusiei, atâţia câţi mai trăiesc, că le-au înfăptuit.

Ajung în felul acesta la un alt aspect care mi se pare esenţial în discuţiile despre Crimeea, Rusia şi politica mondială (aşa cum le vede un specialist în filosofie, nu un analist politic). S-a tot spus că mentalitatea ruşilor este una proprie unui stat mare şi puternic, cum era URSS. Această nostalgie după dictatură, în mod evident, nu se va schimba peste noapte. Dar cred că tocmai aici e soluţia problemei Rusiei, numai prin schimbarea mentalităţilor generaţiilor actuale, şi a celei viitoare, desigur, se poate spera ca încet-încet Rusia să se transforme dintr-o ţară ce îndrăgeşte conducerea autoritaristă într-o ţară ce iubeşte valorile şi libertăţile democratice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite