Dar şi în câteva State Membre, acolo unde, din diferite motive presante (spre exemplu, acum în Franţa) poliţia şi metodele sale sunt fie contestate pe motiv de eficienţă scăzută, fie, dimpotrivă, aprobă legi care deschid drumul spre forme de totalitarism drapat în togă democratică, permiţând represiuni dure favorizate de noile portiţe legislative adoptate mai mult sau mai puţin discret.

Este cert că motivul luptei antiteroriste este folosit drept scut general valabil, fiind învăţate multe lucruri din experienţa americană a legislaţiei de specialitate care a deschis o şcoală pentru elaborarea unor arhitecturi naţionale de represiune, lăudată fie ca barieră de protecţie absolut necesară, fie acuzată ca fiind parte esenţială a ceea ce unii numesc „statul democratico-poliţienesc al sec. XXI“.

Să vedem ce se discută - şi mai ales ce se decide în aceste zile la nivelul cel mai înalt al instituţiilor europene. Cred că doar suprasolicitarea care apasă asupra alor noştri ocupaţi cu stabilirea corectă a punctelor de carantinare în satele şi oraşele patriei face ca pe piaţa românească a informaţiilor publice să nu fi fost dată vreo ştire de ce propun şi fac cei de la Europol, desigur cu deplina aprobare alor noştri. Cu atât mai greu de înţeles de ce nu vobesc măcar reprezentanţii noştri la Europol pentru a informa opinia publică despre victoriile de acum, adică despre ce tip de arhitectură se pregăteşte în susţinerea poliţiei în special, dar şi a structurilor, tuturor structurilor instituţiilor de forţă naţionale integrate într-o acţiune unitară europeană.

De-abia acum începe reacţia instituţională (sintetizată de la colegii de la StateWatch) - primul studiu de asemenea amploare - la cerinţele enumerate în luna iulie a acestui an de Comisia Europeană în documentul denumit "Strategia de Securitate a UE pentru perioada 20121-2025" în care se stabileau 5 domenii prioritare de acţiune: Protejarea europenilor de terorism, de fenomenul radicalizării şi de crima organizată; Un ecosistem de securitate mai puternic; Un răspuns la ameninţările în evoluţie; în lupta împotriva criminalităţii cibernetice; creşterea nivelului de schimbui de informaţii şi de cooperare operativă.

Lumea se pune la treabă foarte rapid şi astfel se pune la punct un „Innovation Lab and Innovation Hub", organism ce se doreşte a fi totalmente novator în cadrul EUROPOL şi a cărui menire este să monitorizeze tehnicile emergente şi gradul în care răspund noilor cerinţe ale forţelor de ordine şi instituţiilor sistemelor de forţă precum şi asumarea de realizare a unor proiecte proprii în scopul de a obişnui pe beneficiarii din poliţie şi colegii lor cu folosirea acestor noi tehnologii. Asta include, atenţie, selectarea şi pregătirea viitorilor specialişti în folosirea Inteligenţei Artificiale, a capacităţiilor de auto-învăţare, folosirea „big data" şi a realităţii augmentate în proiectarea şi realizare unor misiuni specifice.

Aveţi aici textul unui document cu circulaţie limitată adresat de Europol tuturor Misiunilor diplomatice ale Statelor Membre (unde există ofiţeri delegaţi - aşa cum sunt şi la Ambasada României în Belgia sau în cadrul Misiunii la NATO) pentru a vedea care le este estimarea asupra utilităţii programelor propuse şi deja în curs de desfăşurare, finanţate din bugetele europene (Horizon 2020) actual şi cel viitor, desigur, dar şi din alocări naţionale.

Vrem să intrăm, să colaborăm şi să folosim cele patru programe deja operaţionale? Avem oare o strategie proprie în domeniu, discutată în Parlament şi aprobată de CSAT, în prealabil - scuzaţi de sugestie - prezentată înspre informare şi discuţie opiniei publice?

Întrebarea are poate sens şi dacă intrăm serios (nu am niciun fel de dubiu că aşa se va şi întâmpla când cineva va avea timp şi de prostiile astea evropeneşti) în aplicarea priorităţilor europene aşa cum ar fi spre exemplu aplicarea în termenii realităţilor româneşti a primului proiect intitulat "Secure Communication" care învaţă grupele de comunicatori cum să facă faţă în mod corect diferitelor probleme în domeniu, transformate de pandemie în adevărate provocări. După cum se vede, unii poate au avut nevoie de asemenea probleme, urmând setul de indicaţii şi programe desfăşurate în documentul european, tocmai în ideea de a explica opiniei publice, adică plătitorilor de taxe şi impozite, nevoia de a se lua anumite măsuri, modul în care se coordonează cu existentul pe piaţa altor state etc. Alţii, după cum ştiţi, nu au avut nevoie nevoie de asemenea programe pentru coordonarea unei campanii naţionale despre ce face sau ce-ar trebui şi ar putea să facă sistemul de forţă.

Dar, ca perspectivă şi poate ca motivaţie suplimentară pentru cei care gândesc programele de viitor în domeniu, este predominanţa temelor de cooperare legate de domeniul ciberneticii, trimiţând chiar la sectoare care ţin de domeniul realităţilor post societatea informaţională. Este limpede că şcoala tradiţională a "pumnului şi bulanului" - chiar dacă timid în unele ţări - începe să fie insuficientă pentru a face faţă marilor schimbări în şcoala terorismului şi crimei organizate, de departe cu mult mai rapid inovativă şi adaptabilă cvasi instantaneu la schimbări de mediu.

Oricum, după atât de amara lecţie Trump în ce priveşte cooperare euroatlantică, liderii europeni trec la măsurile demult necesare pentru a-şi întări rezilienţa în domeniul apărării securităţii naţionale şi în organizarea de bariere de protecţie împotriva ameninţărilor externe. În cât timp? Cu ce fonduri? Cu ce capacităţi umane de înalt nivel? Se pare că există nişte răspunsuri îndestul de satisfăcătoare pentru a motiva investiţiile în programele anunţate ca prioritate de cel mai înalt nivel. Dar, cum Europa este formată din suma performanţelor individuale de ţară, zic că n-ar fi absolut inutil sau trădare de secrete naţionale, o prezentare nu strict teoretică „ne angajăm plenar să urmăm indicaţiile", ci una sintetică de acţiuni executate sau în curs. Asta pentru că documentele europene în acest domeniu mi se par a fi din ce în ce mai îndepărtate de discuţia de azi din România. Sper să greşesc.

Poate că da, poate că nu.

Oricum cel mai bine - şi cel mai sănătos - e să vorbim cât mai global şi cât mai general. Nu despre un general anume, ca să se înţeleagă clar ceea ce am vrut să spun.