Eliberarea Europei occidentale de către forţele americane a reprezentat întoarcerea la un status-quo geopolitic şi anularea unui sistem criminal. În acelaşi timp, pe terenul recent eliberat, au început să apară “muguri” comunişti, finanţaţi şi ghidonaţi de Moscova, iar SUA au răspuns prin Planul Marshal ca să reconstruiască rapid Europa şi s-o fortifice, inclusiv la nivel de principii liberale şi proceduri democratice, împotriva comunismului. 

Pe durata războiului, Stalin a reuşit să-l vrăjească pe Roosevelt, însă mortea acestuia şi venirea lui Truman, au reprezentat mişcarea de şah care i-a stricat partida. Doctrina Truman, bazată pe ideea susţinerii popoarelor libere împotriva spectrului sovietic, a reprezentat ieşirea definitivă din autoizolare a Americii şi a creat prima punte strategică, prin prezenţa militară americană din Germania şi Italia, în ascensiunea ei ca super-putere. Ulterior, în urma analizelor făcute pe baza informaţiilor OSS/CIA şi MI6, s-a realizat faptul că Moscova îşi doreşte să stăpânească pâna la malul estic al Atlanticului, deoarece Stalin îşi dorea să-l întreacă pe ţarul Alexandru, învingătorul lui Napoleon. Din aceste considerente, SUA, alături de ţările vest-europene, au pus bazele NATO, plecând de la faptul că niciun stat nu se poate opune singur Armatei Roşii. 

Planul Marshall a reconstruit economic Europa, NATO a venit să garanteze securitatea vest-europeană, însă pacea europeană a devenit o realitate concretă în momentul reconcilierii franco-germane şi crearea CECO-CEE-UE, sub umbrela securităţii americane. Faptul că SACEUR este un general american reprezintă garanţia de echilibru în menţinerea securităţii şi unităţii europene, fiind de fapt elementul-cheie care a pus bazele Uniunii Europene, deoarece fără securitate nu există dialog, nu există sinergie, cooperare şi construcţie. 

La ora actuală, lumea occidentală este într-un plin proces de turbulenţe politico-economice. Macron, Merkel şi Trump au încins scena euroatlantică, fiecare având interesele lui; cancelarul german intră în istorie, preşedintele francez doreşte o afirmare politică neo-gaullistă, iar preşedintele american se pregăteşte de ciocnirea cu China. În acelaşi timp, avem Brexitul care va schilodi proiectul Uniunii, deoarece Marea Britanie, în buna tradiţie de secole a Londrei, a fost al treilea pol care echilibra binomul franco-german. Spania, Italia şi Olanda doresc să ocupe acest “al treilea scaun”, iar estul Uniunii este efectiv lăsat în plan secundar, ca parte a “Uniunii cu două viteze” sau a “Uniunii cercurilor concentrice”. Discuţia despre Armata UE reprezintă o non-discuţie, un proiect inexistent din două considerente esenţiale. Primul, este faptul că deja există o astfel de Armată, şi anume că forţele militare ale fiecărui stat-membru NATO reprezintă o parte esenţială din Armata EuroAtlantică, aflată sub comanda SACEUR-ului. Al doilea este faptul că acest proiect trebuie să treacă de Consiliul European, unde orice stat are dreptul de a spune "Nu". Pe acest fond, se poate înţelege mai bine apelul lui Juncker şi Weber pentru instituirea votului majoritar în Consiliu.

Este obligatoriu ca liderii politici ai lumii euroatlantice să stea la aceeaşi masă, să se asculte reciproc, să se înţeleagă reciproc şi să continue împreună deoarece sângele vărsat în cele două războaie mondiale îi obligă să fie realişti. Fracturarea relaţiei euroatlantice prin împărţirea malurilor, şi inclusiv a Europei unite, reprezintă cel mai mare risc de securitate globală; iar dacă binomul franco-german, alături de celelalte state vest-europene, îşi doresc cu ardoare ruperea relaţiei, din interese de consum a producţiei militare franceze şi a creşterii influenţei germane, aceştia trebuie să se aştepte la faptul că estul european va alege relaţia cu SUA pentru că le garantează propria securitate, iar Polonia şi România vor fi cele două state cap de pod în regiune. Occidentul trebuie să rămână unit pentru că divizaţi, vom cădea. Războiul civilizaţiilor de abia a început!