Noul preşedinte al Ucrainei, actorul Volodimir Zelenski

Noul preşedinte al Ucrainei, actorul Volodimir Zelenski

FOTO EPA-EFE

Actorul Volodimir Zelenki va deveni al şaselea preşedinte al fostei republici sovietice. Potrivit rezultatelor sondajelor de la ieşirea la urne colectate până la ora 18.00, Zelenski a primit voturile a 73,2 la sută dintre ucraineni, iar preşedintele în funcţie, Petro Poroşenko - 25,3 la sută.

Ştiri pe aceeaşi temă


Actorul de comedie Volodimir Zelenski, nou intrat în politică, a obţinut duminică o victorie zdrobitoare în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Ucraina în faţa preşedintelui în exerciţiu Petro Poroşenko, reflectând amploarea nemulţumirii alegătorilor faţă de puterea actuală, conform unui sondaj la ieşirea de la urne, citat de AFP .

Umoristul de 41 de ani a obţinut 73,2% din sufragii, comparativ cu 25,3% pentru rivalul său de 53 de ani, conform acestui sondaj realizat la ieşirea de la urne de consorţiul „Exit Poll National“ care reuneşte trei institute de sondare a opiniei publice.

Primele rezultate parţiale sunt aşteptate în cursul nopţii.

În primul tur, Zelenski a câştigat clar cu 30% din voturi faţă de 16% obţinute de Poroşenko.

Zelenski a îmbrăcat haina de şef de stat în popularul serial de televiziune "Slujitor al poporului", în care joacă rolul unui profesor de istorie care din întâmplare ajunge preşedinte.
 
Mulţi observatori sunt de părere că acest serial a contribuit substanţial la succesul lui Zelenski, producţia având în centrul atenţiei clişee despre corupţia clasei politice ucrainene, dorinţa de răzbunare pe "establishment" şi un nou început în politică.
 
La vârsta de 41 de ani, Zelenski va fi cel mai tânăr preşedinte al Ucrainei. El este un om plin de viaţă, cu o voce deosebită şi plăcută. Fiu al unui profesor universitar din Krivi Rih, inima industriei minereului de fier din sud-estul Ucrainei, este cel mai celebru şi de succes showman al ţării.
 
Disciplina supremă este satira politică. Timp de aproape 20 de ani, Zelenski şi o echipă de artişti de cabaret i-au tras pe politicienii de vază ai ţării la rotisorul ironiilor.
 
Criticii nu văd în Zelenski o figură politică independentă, suspectând o alianţă între acesta şi omul de afaceri Igor Kolomoiski din Dnipro, fostul Dnipropetrovsk. Scopul acestei presupuse alianţe a fost prevenirea realegerii lui Poroşenko. În ambele cazuri, Zelenski neagă vehement orice cooperare politică în alegerile prezidenţiale.
 
Pe de altă parte, Zelenski nu are experienţă şi ar putea duce ţara într-o criză, se tem unii. 
 
Alţii avertizează asupra unei răzbunări a forţelor din jurul ex-preşedintelui Viktor Ianukovici, care a fugit în Rusia.
 
Mari necunoscute sunt rolul şi influenţa consilierilor şi oligarhilor asupra lui Zelenski. Dar o victorie a sa în alegerile prezidenţiale nu-i va fi suficient pentru a conduce ţara. La toamnă au loc alegeri legislative, iar la Kiev se speculează că Zelinski ar putea forţa organizarea anticipată a acestora, în încercarea de a-şi introduce în Parlament propriul partid, care deocamdată există doar pe hârtie.
 
Zelenski, alături de soţia sa FOTO EPA
 
Citeşte şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: