Noul condominiu. De la Meseberg la Minsk cu escală la Chişinău şi Moscova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste la Chişinău FOTO IPN
Proteste la Chişinău FOTO IPN

Varşovia, primele zile ale lunii septembrie 1939. Aviaţia germană bombardează puternic oraşul, armata poloneză este în retragere. Locuitorii capitalei se consolează cu ideea că puterile aliate au declarat război Germaniei naziste, iar graniţa de est este sigură.

O consolare care nu a durat prea mult: la 17 septembrie Armata Roşie trece graniţele de est ale Poloniei. Apare desigur întrebarea: cum a fost posibil? De ce Polonia nu a fost apărată, lăsată să gestioneze doar situaţia din Vest? Nu se ştia la acea perioadă că cele două invazii, germană si sovietică, au fost minuţios corelate. Cele două state semnaseră Pactul Ribbentrop-Molotov prin care şi-au împărţit reciproc sferele de influenţă în Europa de Est.

Meseberg, iunie 2010. Cancelarul Angela Merkel şi Preşedintele rus Dimitri Medvedev semnează un Memorandum prin care UE şi Federaţia Rusă se angajează să coopereze pentru rezolvarea situaţiei din Transnistria.

Minsk, februarie 2015. Preşedinţii Federaţiei Ruse, Franţei, Ucrainei şi Cancelarul Germaniei semnează un acord de pace referitor la estul Ucrainei. Cel din urmă stat se angajează să legifereze în sensul auto-guvernării locale. Poroşenko nu îndeplineşte promisiunea pe care a asumat-o.

Viena, mai 2019. Partidele populiste prezintă un real pericol la adresa stabilităţii Uniunii Europene.Se apropie vertiginos alegerile europene. Brusc, vice-cancelarul Strache de la partidul populist FPÖ cade victimă unei afaceri de corupţie. Cine l-a urmărit, cine a filmat scenele din Ibiza? Nu pare a fi implicarea ruşilor... Federaţia Rusă avea, dimpotrivă, interesul raţional ca FPÖ să câştige cât mai multe voturi la alegerile europene şi să fie un pivot al forţelor politice populiste în noul Parlament European. Rezultatul s-a văzut: Strache a demisionat, guvernul Kurz a trebuit să demisioneze. Populiştii au suferit un recul la alegerile europene. Şi totuşi....metoda seamănă foarte mult cu binecunoscutele acţiuni de tip kompromat practicate de Federaţia Rusă. Să fi fost vorba oare de o înţelegere între Rusia şi UE, care avea interesul de a limita accesul partidelor populiste şi pentru a crea premisele unei colaborări între partidele europene mainstream? Ce a cerut în acest caz Federaţia Rusă la schimb?

Ucraina, mai 2019. Poroşenko pierde alegerile prezidenţiale, câştigate de un outsider în politică, actorul Zelenski. Principala problemă pe care o are de rezolvat este situaţia din Lugansk şi Doneţk. Federaţia Rusă insistă pe federalizare. Va începe Zelenski aplicarea acordului Minsk 2 legat de auto-guvernare? Deocamdată, nicio poziţie clară. Deocamdată.

Chişinău, februarie 2019. Alegerile parlamentare generează un Parlament compus în principal din 3 forţe politice total opuse: PSRM, controlat de la Moscova, alianţa ACUM, pro-europeană şi PDM, partidul oligarhului Plahotniuc. Orice alianţă între două din cele trei forţe politice pare exclusă. În acest context, încă de la sfârşitul lunii februarie, apar diferite analize, pe filieră germană, care insistă asupra necesităţii unei alianţe ACUM-PSRM. O alianţă imposibilă, infirmată categoric de socialişti şi pro-europeni deopotrivă.

Chişinău, iunie 2019. Termenul limită de formare a unei majorităţi parlamentare se apropie. Curtea Constituţională încă nu a decis care este acest termen. Pe data de 3 iunie, desant fără precedent la Chişinău: comisarul Hahn, emisarul Kremlinului, Kozak, reprezentantul Departamentului de Stat. S-ar spune că la Chişinău se face un remake după Teheran 1943. Toţi actorii importanţi în rezolvarea situaţiei din Republica Moldova au acelaşi mesaj: front comun anti-oligarhic, de la Est la Vest. Nu contează deosebirile de viziune geopolitică. Există un scop comun, trebuie realizată rapid o alianţă politică. Brusc, ACUM şi PSRM se activează, iau decizii, organizează o şedinţă a Parlamentului. Este ales speakerul Parlamentului de la PSRM, prim-ministrul de la ACUM. Se votează rapid noul guvern. Plahotniuc reacţionează prin intermediul Curţii Constituţionale, pe care o controlează. Toate actele noii majorităţi sunt declarate neconstituţionale. UE declară legitim noul Guvern, la fel şi Federaţia Rusă, o zi mai târziu.

Nu mai suntem în vremea trasării sferelor de influenţă. Nu mai este posibil un nou Pact Ribbentrop-Molotov. Niciun stat nu mai doreşte să intervină cu trupe militare în statele învecinate.

Care este legătura între aceste evenimente? Actorii implicaţi au asistat la răsturnări de situaţie spectaculoase. Polonezii nu se aşteptau ca Armata Roşie să aibă mână liberă în estul ţării în 1939. Ucrainenii nu se aşteptau ca europenii să pactizeze cu ruşii pentru a cere auto-guvernare, primul pas spre federalizare, în regiunile separatiste. Moldovenii nu se aşteptau ca federalizarea statului lor să fie la fel de bine văzută la Moscova şi la Berlin.

Românii nu se aşteptau să aibă concurenţă în Republica Moldova. Considerau că sunt cei mai avansaţi exponenţi ai europenizării care este în totală contradicţie cu vreo influenţă a Moscovei. 

Nu se aşteptau. Nu au crezut că este posibil. S-au adaptat cu greu noilor situaţii. Unii nu s-au adaptat niciodată.

În Polonia a apărut recent un film, Kurier, despre insurecţia din Varşovia. Bazat pe fapte reale. Liderii insurecţiei se află la Londra şi pregătesc un desant la Varşovia. Au o întrevedere cu Churchill, pe care îl roagă să ii ajute. Churchill ii sfătuieşte să ia legătura cu Stalin. Revoluţionarii polonezi refuză, cred că este o glumă. Nu a fost. Armata Roşie nu a intervenit, insurecţia eşuează.

În prezent, dacă vreo forţă politică din Republica Moldova s-ar fi adresat la Berlin sau Bruxelles pentru a contracara influenţa rusă, ar fi primit răspunsul „vorbiţi cu Dodon“. 

Şocant? Nu, perfect raţional.

Nu mai suntem în vremea trasării sferelor de influenţă. Nu mai este posibil un nou Pact Ribbentrop-Molotov. Niciun stat nu mai doreşte să intervină cu trupe militare în statele învecinate. 

Trăim în epoca influenţelor subtile, a soluţiilor soft, a aparenţelor democraţiei şi deliberării. O realitate virtuală poate fi creată foarte uşor în relaţiile internaţionale.

Occidentul a obosit să mai ofere soluţia europenizării unor state precum Republica Moldova, Ucraina, Georgia. Un timp s-a crezut că soluţia anticamerei eterne la porţile UE poate fi tentantă. Nu este. Un timp s-a crezut că Federaţia Rusă poate fi ignorată. Nu poate fi. 

În acest context, s-a luat iniţiativa unor discuţii pragmatice cu Federaţia Rusă. Nici Putin nu doreşte o dominaţie totală în aceste ţări. Federaţia Rusă nu are puterea economică să ofere o alternativă viabilă. Poate în schimb să ofere altceva: stabilitate politică într-o realitate virtuală care seamănă până la confuzie cu realitatea. Forţele pro-europene pot fi captate  într-un proiect comun. Orgoliul liderilor locali poate fi uşor stimulat. Vor putere? Li se oferă iluzia că sunt la putere. Vor Europa? Li se oferă orice ţine de Europa, acces nelimitat la Bruxelles, invocarea fără restricţii a valorilor europene, a mecanismelor statului de drept, etc. 

Situaţia actuală este ca în bancul de la Radio Erevan: la întrebarea ce este mai uşor de realizat, comunismul sau capitalismul, se răspunde că mai este mult până când se va ajunge la un regim comunist total, în schimb capitalismul este mai aproape, poţi emigra şi ajungi în câteva ore cu avionul. Parafrazând, acum este mai uşor în aceste ţări de impus democraţia şi statul de drept: prin migraţia în Occident a celor care au mai rămas.

Plahotniuc este creaţia României. Un produs românesc 100%. Brusc, s-a aflat că nu este bun la export. De unde şi deruta actuală de la Bucureşti, la toate nivelele de decizie politică.

La ora actuală, se încearcă aplicarea acordului Minsk 2 în regiunile separatiste din Ucraina, prin forţele conjugate europene şi ruse, în numele stabilităţii continentului. Ce l-ar putea convinge pe impetuosul şi imprevizibilul preşedinte ucrainean? Un succes al federalizării în Transnistria. Cine poate fi convins la Chişinău de avantajele federalizării? PSRM nu are nevoie: partidul urmează neabătut linia trasată de Moscova. Au rămas la un moment dat două posibilităţi: PDM şi ACUM. PDM este imposibil. Plahotniuc a deranjat mai multe interese de afaceri ruseşti, are câteva dosare penale la Moscova. De ce nu ACUM? Ideea nu este rea, dar cine să îi convingă? Nu cumva cealaltă parte care îmbrăţişează ideea? Europa?

Aşa s-a născut ideea unei coaliţii PSRM-ACUM, idee agreată la Moscova şi la Berlin. Greu de impus însă datorită electoratelor incompatibile. Greu dar nu imposibil. S-a lucrat mult la această alianţă. O alianţă conjuncturală: ea are drept scop preluarea puterii de la Plahotniuc, apoi impunerea unui plan de federalizare în Transnistria. Ulterior, planul de succes poate fi prezentat şi preşedintelui Zelenski. După Mesebrg urmează Minsk. 

În Georgia nu mai este nevoie de niciun plan de federalizare. Salome Zurabişvili a fost diplomat francez, implicată în negocierile cu Federaţia Rusă în contextul războiului ruso-georgian din 2008. Sarkozy a oferit un cadou lui Putin: un ministru de Externe occidental care cunoştea bine relaţia cu Federaţia Rusă. Ulterior, ministrul de Externe a devenit preşedinte. Un şef de stat care întruchipează relaţia strânsă franco-ruso-georgiană.

Din aceste înţelegeri, toţi actorii au de câştigat: europenii nu mai trebuie să poarte povara integrării a trei state sărace şi instabile, în plus opinia publică nu mai este favorabilă vreunei extinderi. Federaţia Rusă nu mai trebuie să trimită trupe, armament etc. Nici măcar nu mai trebuie să investească în fake news, în propagandă. 

Statele Unite? Sunt prea departe, nu au suficientă expertiză în regiune şi nici interese imediate.

România? L-a creat pe Plahotniuc, în ideea absurdă că este obligatoriu să stea la masa de joc în nume propriu şi nu în numele unui alt actor politic relevant. Chiar şi după primele semnale ale unei alianţe trans-geopolitice (asemenea semnale au existat pe toată perioada evoluţiei dosarului transnistrean), România a mizat exclusiv pe domnul Plahotniuc. Acesta este creaţia României. Un produs românesc 100%. Brusc, s-a aflat că nu este bun la export. De unde şi deruta actuală de la Bucureşti, la toate nivelele de decizie politică.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite