Nouă persoane au fost rănite în urma noilor manifestaţii din estul Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă persoane au fost rănite în marja noilor manifestaţii care au avut loc sâmbătă la Chemnitz, al treilea oraş ca mărime din landul german Saxonia, care a devenit de o săptămână epicentrul mobilizării extremei-drepte germane împotriva străinilor, după un caz de omucidere în care principalul suspect este un solicitat de azil, relevă AFP.

Aproape 8.000 de persoane au ieşit sâmbătă în stradă în cadrul unor manifestaţii rivale, organizate de o parte de extrema-dreaptă, iar de cealaltă parte - de mişcări de stânga. 

Demonstraţiile în sine au decurs fără incidente, efective importante de poliţişti fiind mobilizate pentru a se evita o confruntare între cele două tabere. Însă, spre final, atunci când manifestaţii au început să se disperseze, simpatizanţi ai unei tabere s-au apropiat de susţinători ai părţii rivale pentru a se confrunta cu aceştia. Ca urmare, se arată într-un comunicat al Poliţiei, forţele de ordine au intervenit pentru a evita o înfruntare directă între părţi, acţiunile fiind soldate cu nouă răniţi. 

Totodată, au fost înregistrate cel puţin 25 de infracţiuni, printre care acte de distrugere a proprietăţii, vătămări corporale şi folosirea de însemne ale unor organizaţii interzise, menţionează dpa.

Grupările de extremă-dreapta (în principal formaţiunea antiimigraţie Alternativa pentru Germania - AfD - şi mişcarea antiislam PEGIDA) au reuşit să mobilizeze în jur de 4.500 de persoane care au strigat, ca de obicei, „Noi suntem poporul!“ şi „Merkel trebuie să plece!“, fluturând drapele germane. Unii manifestanţi au defilat cu fotografii mari ale „victimelor“ atacurilor comise, în opinia lor, de solicitanţi de azil.

În paralel, la apelul mai multor asociaţii şi partide de stânga, în jur de 3.500 de persoane, potrivit datelor poliţiei, au defilat sub sloganul „Inimă în loc de ură“.

Guvernul, prin vocea ministrului Afacerilor Externe, Heiko Maas, şi-a declarat sprijinul pentru această din urmă manifestaţie, care va fi urmată luni de un concert rock împotriva xenofobiei, organizat sub sloganul „Noi suntem mai numeroşi“.

„Germania a provocat Europei suferinţe de neimaginat. Dacă în prezent indivizi defilează din nou pe străzi făcând salutul nazist, istoria noastră trecută ne obligă să apărăm cu fermitate democraţia“, a scris el pe Twitter.

În afara acestor manifestaţii, într-un cartier de la periferia oraşului Chemnitz, un bărbat afgan în vârstă de 20 de ani a fost atacat şi rănit în cursul serii de patru bărbaţi care aveau feţele acoperite. Potrivit poliţiei, acesta a suferit răni uşoare. 

În urmă cu o săptămână, la scurt timp după ce un cetăţean german a fost înjunghiat într-o altercaţie în care au fost implicaţi migranţi, aproximativ 800 de simpatizanţi ai extremei-drepte au defilat la Chemnitz, unii ajungând să-i fugărească pe străini.

O zi mai târziu, în jur de 2.000 de susţinători ai extremei-drepte au ieşit în stradă, fapt ce a provocat o contramanifestaţie organizată de extrema-stângă, între părţi izbucnind confruntări soldate cu mai mulţi răniţi.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite