Nou pact à la carte privind migraţia. Solidaritate, în loc de cote obligatorii, propune Comisia Europeană
0
Comisia Europeană propune modificarea regulilor de azil şi migraţie, după patru ani de blocaj. Reforma pentru migranţi nu mai prevede cote obligatorii de refugiaţi, dar introduce un mecanism de „solidaritate obligatorie” între statele blocului comunitare, activat atunci când una dintre ţări se va afla sub presiune.
Noul „Pact european asupra migraţiei şi azilului'' prevede ca ţările care nu doresc să preia solicitanţi de azil să participe la repatrierea celor cu cereri de azil respinse sau să participe la construcţia unor tabere de refugiaţi, relatează agenţiile internaţionale de ştiri.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că soluţia găsită ar duce la un echilibru „just şi rezonabil'' între „responsabilitate şi solidaritate'' a statelor UE, cu scopul de a le convinge pe ţările care au refuzat cotele obligatorii de refugiaţi.
Este vorba, în special de ţările membre ale Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) şi de Austria. Cancelarul austric Sebastian Kurz a spus marţi că o repartizare a migranţilor între statele UE „nu funcţionează''.
Mult aşteptata reformă a sistemului european de azil, amânată de mai multe ori, după eşecul cotelor de refugiaţi decis în 2016 după valul migrator din 2015, are în vedere şi protejarea de ONG-lor care salvează migranţi pe mare şi care ajung urmărite penal din acest motiv.
Noul pact revizuieşte principiul din „Regulamentele Dublin'' care stabilea că prima ţară din UE în care ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil.
Or, revizuirea a fost cerută exact de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor:, precum Grecia sau Italia.
Conform noii propuneri a Comisiei Europene, ţara care va examina cererea de azil va fi aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat.
În celelalte cazuri, prima ţară de sosire va rămâne în continuare responsabilă cu soluţionarea acestei cereri. Numai că, de astă, dată, ea poate cere Comisiei Europene, în cazul unei presiuni migratorii, activarea unui „mecanismului de solidaritate obligatorie”.
Odată ce Comisia aprobă activarea acestui mecanism, ea decide şi numărul migranţilor care ar trebui preluaţi de celelalte state membre din ţara aflată sub presiune şi toate ţările vor trebui să-şi aducă o contribuţie în funcţie de forţa lor economică şi de populaţie, iar pentru fiecare migrant adult primit statele membre vor primi din bugetul comunitar 10.000 de euro.
Mai departe, statele UE vor putea opta între primirea unor solicitanţi de azil, o contribuţie la construcţia de tabere de refugiaţi sau finanţarea repatrierii celor fără drept de azil, aceştia din urmă fiind în principal migranţii economici care şi-au părăsit ţara nu din cauza vreunui război, ci pentru o viaţă mai bună în UE, cum este de exemplu cazul marocanilor sau al tunisienilor.
În cazul unei crize comparabile cu cea din 2015, când în UE au sosit peste un milion de refugiaţi, opţiunile statelor membre se vor reduce la preluarea migranţilor sau repatrierea celor respinşi, însă dacă o ţară nu reuşeşte într-un termen de opt luni să repatrieze către ţara lor de origine migranţii a căror expulzare şi-a asumat-o, atunci ea va trebui să-i primească pe teritoriul ei.
Acestea sunt însă alternative nerealizabile pentru ţările mici, care nu au mijloacele necesare, remarcă pentru AFP o sursă europeană.
Mai mult, unele state de origine ale migranţilor refuză să-şi preia cetăţenii înapoi.
Pentru astfel de situaţii Comisia Europeană are în vedere ca mijloace de presiune elaborarea de rapoarte anuale asupra capacităţii fiecărei ţări de a-şi prelua cetăţenii care au migrat clandestin, o măsură fiind suspendarea vizelor pentru ţările ce refuză primirea propriilor cetăţeni.
Potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, UE are în prezent 24 de acorduri de readmisie cu state terţe, dar ''nu toate funcţionează''.
Ea a declarat, citată de The Guardian, că accentul pe repatrieri reflectă realitatea schimbată din 2015. „Trebuie să ne ocupăm de situaţia reală şi nu să ne ocupăm de situaţia pe care oamenii o au în cap”, a spus ea unui grup de reporteri. „Majoritatea [sosirilor] nu sunt refugiaţi: două treimi din sosirile neregulate vor avea o decizie negativă.”
În 2019, 491.200 de persoane au primit ordin să părăsească UE, dar numai 29% au fost repatriate în ţara lor de origine. Johansson a spus că nu poate exista o eficienţă de 100% a acestor repatrieri.
Un ONG a acuzat Bruxellesul că a cedat guvernelor anti-migraţie.
„Comisia s-a înclinat în faţa presiunilor guvernelor UE al căror singur obiectiv este de a reduce numărul persoanelor care beneficiază de protecţie în Europa”, a declarat Marissa Ryan, şefa biroului Oxfam din UE.
Johansson, comisarul suedez, speră că preluarea returnărilor va fi o opţiune atractivă pentru guvernele UE care nu doresc să adăpostească solicitanţii de azil. Ea a insistat că absenţa legăturilor istorice cu Orientul Mijlociu şi ţările africane nu ar trebui să fie un obstacol în calea „sponsorizării de returnare”. Ea a spus că propria ţară a „investit mult în Maroc şi Afganistan” pentru a încuraja aceste guverne să-şi ia înapoi cetăţenii.
Comisia promite, de asemenea, procese mai rapide: doreşte să introducă o regulă conform căreia toate sosirile ar trebui să aibă finalizate controalele de sănătate şi securitate în termen de cinci zile. În ciuda unui program-pilot promis în Grecia, rămâne neclar dacă UE are resursele pentru a accelera procedurile de felul lor lente în Grecia şi Italia.
Liderii UE au redus cheltuielile cu migraţia şi controlul frontierelor cu 8,5 miliarde de euro sau 27%, când au încheiat un acord cu privire la următorul buget de şapte ani al blocului în iulie.
Germania, care deţine preşedinţia rotativă a UE, a declarat că îşi propune să ajungă la un acord cu privire la principii până la sfârşitul anului, în timp ce Comisia doreşte ca legislaţia să fie încheiată până în iunie 2021.
Ministrul german de interne Horst Seehofer a descris planurile drept „o bază bună pentru discuţii” cu statele membre. „În prezent nu există o politică europeană de migraţie funcţională”, a adăugat el. „Soarta Europei va fi determinată de politica sa de migraţie”.
Grecia a avut deja o reacţie pozitivă, purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Patsos, spunând pe Twitter că propunerea înseamnă un control mai puternic al frontierelor şi o diviziune „echitabilă” între responsabilitate şi solidaritate.
Frontierele externe ale Uniunii Europene trebuie să rămână ''perfect etanşe'', consideră Ungaria, în timp ce Austria avertizează că redistribuirea obligatorie a refugiaţilor în ţările UE nu trebuie să revină ''pe uşa din spate''.
'„Din anul 2015, poziţia guvernului ungar în chestiunea migraţiei este clară şi neschimbată'', şi anume că ''statele membre ale EU trebuie să coopereze şi să reducă presiunea migraţiei ilegale în afara spaţiului comunitar'', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, citat de MTI.
„Ajutorul trebuie oferit acolo unde este nevoie de el, nu să fie importată problema în Europa”, a adăugat acesta.
Slovenia, care, la fel ca Ungaria, se află la frontiera externă a spaţiului Schengen, a deplâns faptul că în propunerea prezentată a fost inclus „conceptul de solidaritate obligatorie”.
„Nu este bine, pentru că alimentează din nou diviziunile'', a declarat un purtător de cuvânt al guvernului sloven.
La mai bine de cinci ani după ce Angela Merkel a deschis frontierele Germaniei către sute de mii de refugiaţi, migraţia continuă să împartă UE, deşi a scăzut în intensitate.
Aproximativ 150.000 de migranţi ilegali au ajuns în UE în 2018, cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani.
Condiţiile îngrozitoare cu care se confruntă unii solicitanţi de azil sunt văzute ca dovadă a eşecului UE. Agenţia ONU pentru refugiaţi şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie au avertizat că politica actuală a UE este „irealizabilă, de nesuportat şi are adesea consecinţe umane devastatoare”.
Le Monde atrage însă atenţia că este dificil să ne imaginăm că ţările din Est vor accepta cu uşurinţă dispozitivul de împărţire a migranţilor. Şi, deoarece, fără îndoială, îşi vor menţine refuzul, li se oferă o măsură inovatoare: „returnările sponsorizate”.
În spiritul solidarităţii partajate, ele ar trebui să organizeze şi să finanţeze întoarcerea persoanelor respinse, cu posibilitatea de a alege dintre solicitanţi în funcţie de naţionalitatea lor.
Iar Le Figaro observă că Bruxelles propune un sistem de „solidaritate à la carte” pentru a distribui mai bine povara migranţilor.
Dar cum se va organiza totul rămâne de văzut. Deoarece, pactul riscă să fie şi o adevărată bombă.
Dorind să evite negocierile interminabile între statele membre, Comisia intenţionează să furnizeze la începutul fiecărui an o evaluare a sosirilor preconizate, precum şi o defalcare a relocării migranţilor pe ţări.
Dar va câştiga această schemă sprijinul statelor membre? Nimeni nu poate face un pariu, pentru că toată lumea ştie că va fi nevoie de unanimitate.
Se încarcă comentariile...
