Norvegia: Dormitoare mixte, bărbaţi cu părul lung şi „limbaj neutru” în rândul forţelor armate

Norvegia:
Dormitoare mixte, bărbaţi cu părul lung şi „limbaj
neutru” în rândul forţelor armate

Femeile vor avea aceleaşi drepturi, dar şi obligaţii în privinţa stagiului militar obligatoriu

Parlamentul norvegian a votat, în majoritate copleşitoare, o lege ce va extinde serviciul militar obligatoriu la ambele sexe. Dacă legea va fi aprobată, toate femeile din Norvegia vor fi supuse aceloraşi reguli militrare ca bărbaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Propunerea de lege, anunţată iniţial în iunie 2013, a fost ratificată la Oslo în cursul acestei săptămâni, cu 96 de parlamentari votând pentru egalitate între sexe în rândul armatei. Numai şase s-au opus propunerii. 
 
„În realitate, nu avem nevoie de mai mulţi recruţi, ci doar dorim să extindem posibilitatea de înrolare în rândul forţelor armate pentru toate categoriile sociale, asta  pentru atragerea unui număr cât mai mare de recruţi competenţi şi motivaţi”, a declarat Ministrul Apărării norvegian, Eiksen Soreide.  
 
Dacă proiectul legislativ va fi aprobat, toate femeile apte medical cu vârste între 19 şi 44 de ani vor fi  obligate la un stagiu militar cu durata de 19 luni. Acest lucru se va aplica femeilor născute în Norvegia după 1997, prima înrolare având loc începând cu vara anului 2016. De asemenea, femeile vor putea fi mobilizate în vreme de război.  
Momentan, în Norvegia, femeile constituie peste 10 la sută din recruţi, fiind înrolate în armată pe bază de voluntariat. Norvegia este prima ţară din Europa ce propune o asemenea iniţiativă în vreme de pace. În afara Europei, singura ţară cu stagiul militar obligatoriu pentru ambele sexe este Israelul. 
 
Dormitoare la comun 
 
La începtul anului, într-una din bazele militare norvegiene, armata a lansat un proiect de „dormitoare unisex”, în care femeile-soldat împărţeau camera cu colegii lor bărbaţi. „Chiar dacă este o fată în cameră, asta nu înseamnă că se dezvoltă o relaţie amoroasă. Suntem, cu toţii, soldaţi”, a declarat Mathias Hoegevold pentru agenţia de ştiri Ruptly.  
În august 2013, oficialii militari au permis bărbaţilor recruţi să-şi lase părul lung, atâta timp cât va fi „strâns în coadă”. Asta după ce un soldat s-a plâns de faptul că „nu e corect că doar femeile să poată lăsa părul lung”.  
 
Dacă va fi ratificată, noua lege va include şi un „limbaj neutru” în adresările formale în cadrul armatei norvegiene.  
 
Însă, înainte de a fi aprobată, noua lege va trebui să fie supusă unui nou scrutin din partea comisiilor speciale. Un al doilea vot asupra aceste propuneri va avea loc, cel mai probabil, spre sfărşitul acestei sesiuni parlamentare. 
 
Citeşte şi: 
   

Mihai Negrea (31 de ani), originar din oraşul gorjean Târgu Cărbuneşti, a emigrat în Norvegia în 2008, iar un an mai târziu a devenit liderul neoficial al comunităţii de romi de acolo. Anul acesta şi-a înfiinţat o fundaţie prin care are grijă să le ofere un acoperiş deasupra capului, el fiind şi omul de legătură al autorităţilor norvegiene în relaţia cu romii

Nivel foarte mare de radioactivitate depistat în rândul renilor în Norvegia

Niveluri de radioactivitate cu mult mai mari decât cel normal au fost depistate în rândul unor erbivore din Norvegia, dar în special în rândul renilor, dezvăluie un studiu publicat luni, relatează site-ul TheLocal.no.

Ţările care oferă cele mai bune condiţii de trai pentru persoanele în vârstă

Cele mai bune condiţii de trai pentru persoanele în vârstă se regăsesc în Norvegia, Suedia şi Elveţia, potrivit unui clasament realizat de Global Age Watch pentru anul 2014 privind bunăstarea econimică şi sociala a celor în etate, informează BBC.

Câte ţări poţi vizita în 24 de ore? Trei norvegieni au bătut recordul mondial cu o călătorie fantastică

Pare greu de crezut că o singură zi este suficientă pentru a străbate mai multe ţări. Cu un plan bine pus la punct, trei prieteni din Norvegia au stabilit, duminică, un record mondial.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările