Noi dovezi ale expulzărilor ilegale din Grecia în Turcia

Noi descoperiri par să ateste că autorităţile elene deportează ilegal refugiaţi. Împreună cu echipe internaţionale de investigaţii, DW a stat de vorbă cu unele dintre victime.

"Veniţi cu noi şi vă eliberăm noi documente de identitate", i-a spus un poliţist grec lui Bakhtyar în dimineaţa unei zile de miercuri, la sfârşitul lunii aprilie. Afganul în vârstă de 22 de ani a crezut că această ofertă îl va conduce mai aproape de visul de a începe o nouă viaţă în Europa. Dar, în loc de asta, a trăit o cruntă dezamăgire. 

Cu două luni înainte Bakhtyar a traversat râul Evros, graniţa naturală dintre Turcia şi Grecia. pe care mulţi refugiaţi încearcă să-l traverseze pentru a pătrunde în Uniunea Europeană. El a reuşit să ajungă la Diavata, o tabără pentru refugiaţi aflată la marginea oraşului Salonic, cel de-al doilea oraş ca mărime din Grecia. Imediat după sosire a anunţat poliţia elenă cu privire la situaţia în care se află. O fotografie a documentului care i-a fost emis atunci arată data: 12 februarie 2020. Înregistrarea la poliţie este primul pas în procedura de dobândire a azilului. El nu a putut solicita oficial statutul de azilant, fiindcă majoritatea instituţiilor au fost închise în timpul severelor măsuri anti-coronavirus. 

Bakhtyar - deportat înainte de a putea solicita azil 

Bakhtyar relatează că poliţiştii care l-au abordat l-au transportat cu un microbuz alb într-o secţie de poliţie din centrul Salonicului. Dar acolo nu i s-au înmânat noi documente, aşa cum i s-a promis. În schimb, agenţii i-au confiscat, după cum povesteşte, obiectele personale, între care şi telefonul mobil. Apoi a fost transferat într-o altă secţie de poliţie, unde a fost bătut de poliţişti. Câteva ore mai târziu l-au urcat în bena unui camion. Din cauza prelatei, ceilalţi participanţi la trafic nu puteau vedea ce se află în camion, declară Bakhtyar. În momentul acela el nu ştia că se află în călătorie în direcţia est. Era istovitorul său drum în căutare de refugiu, parcurs în direcţie opusă. 

Tânărul afgan şi-a dat seama ce se întâmplă abia când camionul a oprit şi a coborât din benă. Se afla pe malul râului de graniţă Evros. Şi nu era singur. Alţi solicitanţi de azil, povesteşte Bakhtyar, se aflau şi ei pe mal. El a văzut cum tinerii au fost împărţiţi în grupuri de câte zece şi au fost încărcaţi într-o barcă de cauciuc. Barcagiul, spune tânărul afgan, vorbea greceşte cu oamenii despre care crede că erau poliţişti şi vorbea şi limba sa maternă, Dari, cu el şi cu ceilalţi refugiaţi. Bakhtyar părea convins că bărbatul respectiv nu traversa pentru prima dată în acest fel râul Evros. 

Bakhtyar susţine că a fost deportat ilegal din Grecia

Din cauza pandemiei de coronavirus, frontiera dintre Grecia şi Turcia este închisă. Toate expulzările oficiale sunt suspendate. Când Bakhtyar şi ceilalţi bărbaţi au ajuns pe malul turcesc, acolo nu-i aştepta nimeni şi nimic. 

Ne-am întâlnit cu Bakhtyar, el locuieşte în cartierul Esenler din Istanbul, în care trăiesc numeroşi afgani. Oraşul se află în lockdown şi deplasările sunt dificile. Bakhtyar poartă un tricou roşu cu inscripţia "New York" pe piept. Pare trist şi abătut. Unicul său ţel: să se întoarcă cât mai rapid cu putinţă în Grecia. În continuare el visează să trăiască în Europa. 

DW s-a întâlnit cu câţiva expulzaţi 

Povestea lui Bakhtyar nu este un caz izolat. Asta o demonstrează o investigaţie făcută în comun de DW, de ziarul olandez "Trouw", de organizaţia Lighthouse Reports, specializată în jurnalism de investigaţie şi de reţeaua independentă de investigaţii Bellingcat. I-am putut găsi pe Bakhtyar şi pe alţi tineri refugiaţi în Turcia şi am verificat că aceştia se află acum în Turcia după ce au petrecut un timp în Grecia. Ei susţin cu toţii că au fost expulzaţi de autorităţile elene împotriva voinţei lor. 

Ei şi-au susţinut declaraţiile independent unul de altul şi din acestea rezultă un model foarte clar. Toţi cei afectaţi sunt de sex masculin, au vârste sub 30 de ani şi trăiesc singuri. Majoritatea provin din Afganistan, unii din Pakistan şi din nordul Africii. Au fost fie arestaţi în tabăra din Diavata, fie reţinuţi, aparent întâmplător, de poliţişti locali, în vecinătatea acesteia. 

Împreună cu partenerii noştri media ne-am întâlnit cu mai mulţi martori oculari,  în Grecia şi Turcia, le-am luat interviuri, am strâns documente eliberate de poliţia elenă şi am găsit un lanţ de dovezi, din tabăra pentru refugiaţi Diavata, până pe străzile din Istanbul. Cu ajutorul unor materiale din surse deschise şi postări din social media având înscrisă data pe ele, prezentând obiective de interese turistic din Grecia, pe care am reuşit să le localizăm geografic, am reuşit să verificăm temeinic declaraţiile martorilor. 

DW a întâlnit la Istanbul şase victime expulzate din Grecia. În alte locuri din Turcia am găsit alţi patru foşti solicitanţi de azil, care au putut dovedi că s-au aflat anterior în Grecia, unde au fost luaţi în evidenţă. 

Push-back se numesc acele deportări care nu permit migranţilor sau refugiaţilor să depună cerere de azil. De aceea ele contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

Rashid - luat pe sus de bărbaţi înarmaţi 

Unul din tinerii cu care ne-am întâlnit la Istanbul este Rashid, în vârstă de 24 de ani. Cu trei ani în urmă a părăsit ţara sa natală, Afganistan, şi a sosit în Turcia. A lucrat ca hamal la o firmă de mutări din capitala Ankara. Apoi s-a dus la Istanbul unde a supravieţuit cumva, lucrând ca sudor. În Turcia a avut temporar un statut de protejat, dar nu a beneficiat de asistenţă medicală şi nici de locuinţă. 

"În Turcia viaţa este foarte nesigură pentru bărbaţii tineri din Afganistan. Ei nu au acces la asistenţă medicală sau servicii sociale", a declarat pentru DW Zakira Hekmat, membru fondator al Afghan Refugees Solidarity Association  din Turcia. "Sunt angajaţi în condiţii precare, în joburi prost plătite, fără contract de muncă. Este sclavie modernă", a subliniat ea. Bărbaţii afgani muncesc în Turcia preponderent în economia subterană. Fac muncă fizică grea pe şantier, în domeniul transporturilor sau în industria textilă. 

În nădejdea unui viitor mai bun, Rashid a părăsit Turcia. El povesteşte cum a traversat la începutul anului râul Evros împreună cu un grup de 20 de persoane, ajungând astfel în Grecia. Două luni a trăit într-un cort în vecinătatea taberei oficiale pentru refugiaţi din Diavata, construită în 2016 în apropiere de Salonic, în Grecia continentală. 

Râul Evros este graniţa naturală dintre Grecia şi Turcia

La sfârşitul lunii martie Rashid se întorcea de la rugăciunea de vineri când a fost acostat de poliţişti. El a descris pentru DW că a oprit lângă el un microbuz de culoare albă. Bărbaţi înarmaţi fără uniformă au coborât şi i-au ordonat să urce în microbuz. Rashid nu ştia cine erau acei bărbaţi. Abia la secţia de poliţie a înţeles că lucrau evident pentru poliţie, după cum povesteşte. DW nu a putut verifica o eventuală legătură între acei bărbaţi înarmaţi şi poliţie. 

Documentele lui Rashid eliberate de autorităţile elene, iniţial valabile pentru o lună, erau expirate. El declară că, în timpul lockdown-ului determinat de pandemia de coronavirus, nu a avut posibilitatea să-şi prelungească autorizaţia de şedere, fiindcă toate birourile cu competenţe în domeniu erau închise. La secţie, poliţiştii i-au confiscat toate lucrurile pe care le avea. Nu a fost pus să semneze niciun document. El relatează că ulterior a fost plimbat cu microbuzul ore în şir prin ţară. În final a fost silit, la malul grecesc al râului Evros, să urce într-o mică ambarcaţiune care l-a transportat pe malul turcesc. 

Există numeroase relatări privind prezumtive push-back-uri peste râul de graniţă Evros. Depoziţiile martorilor oculari, culese de DW împreună cu partenerii săi, confirmă cele prezentate de organizaţii pentru drepturile omului, cum ar fi Border Violence Monitoring Network, o bancă paneuropeană independentă de date. Acestea informează că, între 31 martie şi 5 mai, anul curent, au avut loc cel puţin cinci razii ale poliţiei în tabăra Diavata, care s-au soldat cu expulzarea a zeci de migranţi. În aproape toate cazurile se pare că poliţia a avut în vizor tineri care trăiau singuri, originari din Afganistan, Pakistan şi nordul Africii.

Push-back-uri fără precedent din tabere şi din interiorul ţării 

Vassilis Papadopoulos, preşedintele Consiliului Elen pentru Refugiaţi şi fost funcţionar al Oficiului Elen pentru Migraţie, vede un modus operandi foarte clar: "Maşini ale poliţiei sosesc în tabără şi poliţiştii fac o scurtă verificare a persoanelor care încă nu sunt înregistrate. Roagă să li se înmâneze documentele (...), îi arestează şi le spun că îi conduc la secţie, fie pentru a le verifica documentele, fie pentru a le elibera noi documente. Dar, în loc de asta, aşa se reproşează, aceste persoane sunt duse înapoi în Turcia."

Papadopoulos subliniază: "Important şi cu totul nou la aceste acuzaţii, dacă ele sunt reale, este că se referă şi la push-back-uri din interiorul ţării, chiar şi dintr-o tabără pentru refugiaţi, fără niciun fel de forme legale de expulzare."

Când am confruntat Ministerul elen pentru Migraţie şi Azil cu aceste relatări privind push-back-urile ilegale, viceministrul Giorgos Koumoutsakos a declarat pentru DW: "Acuzaţiile privind încălcări ale drepturilor omului de către forţele de securitate elene sunt invenţii, sunt falsuri şi nu sunt dovedite."

Grecia închide graniţele 

Situaţia la frontiera turco-elenă este tensionată, de când Turcia a anunţat la sfârşitul lunii februarie că va denunţa acordul încheiat cu Uniunea Europeană, care ar trebui să împiedice în linii mari pătrunderea refugiaţilor în Uniunea Europeană. Ankara i-a încurajat pe migranţi să se deplaseze la graniţa cu Grecia, pe apă şi pe uscat. În reacţie, Atena şi-a închis ermetic frontierele şi a suspendat în martie dreptul la azil. 

Martie 2020: Poliţişti şi militari eleni păzesc graniţa cu Turcia în zona Evros

Chiar dacă, începând cu luna aprilie, legislaţia de azil se aplică iarăşi oficial, numărul sosirilor în ţară a fost în aprilie 2020 cu 97 la sută mai mic decât în aprilie anul trecut, potrivit statisticii Ministerului pentru Migraţie şi Azil. La începutul lunii mai, mass-media elene au relatat că Paza de Coastă elenă aplică o politică de "supraveghere agresivă", pentru a-i împiedica pe refugiaţi să pătrundă în ţară. Guvernul nu a făcut cunoscute alte amănunte. 

"Măsurile de până acum", a declarat pentru DW viceministrul pentru Migraţie, Giorgos Koumoutsakos, "sunt proporţionale cu gravitatea situaţiei şi urmăresc ţeluri legitime, cum ar fi în special protecţia siguranţei naţionale, apărarea ordinii şi sănătăţii publice."

Notis Mitarakis, ministrul elen pentru Migraţie şi Azil, a luat apărarea politicii dure a guvernului. În timpul unei vizite pe insula Samos din Marea Egee, pe care a efectuat-o pe 28 aprilie, el a declarat pentru televiziunea publică: "În aprilie nu au existat noi sosiri în ţara noastră, graţie eforturilor foarte mari depuse de forţele noastre de securitate."

Dar, în aceeaşi zi, locuitorii insulei au relatat că au văzut în satul izolat Drakei migranţi care tocmai sosiseră. Dovezi video, analizate de Lighthouse Reports şi Bellingcat, arată o ambarcaţiune cu 22 de refugiaţi, care a acostat în acea zi la ora 7.30 într-un golf din Samos. 

Jouma - expulzat din insula Samos 

Jouma s-a numărat printre refugiaţii care s-au urcat pe un drum pieptiş care face legătura dintre golful din Samos şi satul Drakei. Era a patra oară că tânărul din capitala Siriei, Damasc, încerca să ajungă în Grecia. Pentru câteva ore, în dimineaţa zilei de 28 aprilie, se părea că a reuşit, în sfârşit. 

El a povestit în detaliu pentru DW ce s-a întâmplat după ce refugiaţii au ajuns pe Samos. O fată din grup, care o rupea pe engleză, spune Jouma, l-a rugat pe un localnic să informeze poliţia elenă despre venirea lor. Nou-veniţii presupuneau că vor fi duşi în tabăra pentru refugiaţi din Samos. Dar, în loc de asta, poliţiştii i-au arestat şi le-au confiscat telefoanele. I-au dus pe migranţi într-un port şi i-au urcat în diverse bărci, înainte de a-i plasa pe o plută de salvare de culoare negru-portocaliu, fără motor şi fără vâsle. Acea plută a fost apoi remorcată până în apele teritoriale turceşti, relatează Jouma. A fost lăsată să plutească  în derivă în largul mării, iar valurile au îndreptat-o înapoi spre Grecia. Ulterior, o navă grecească a împins-o iarăşi în direcţia Turciei.

Insula grecească Samos se află foarte aproape de coasta turcească

Cel mai rău a fost, îşi aminteşte Jouma, că o barcă cu motor grecească a făcut o serie de manevre în jurul plutei încercând s-o împingă spre apele turceşti, în timp ce Paza de Coastă turcă observa cu atenţie ce se întâmplă. "Paza de Coastă elenă s-a retras pentru a face loc colegilor turci, astfel încât aceştia să ne poată recupera. Dar aceştia nu au venit şi aşa au continuat lucrurile toată noaptea." Grupul a fost preluat în cele din urmă de Paza de Coastă turcească a doua zi la prânz. 

Autoritatea portuară din  Samos a declarat, la solicitarea DW, că pe 28 aprilie nu au sosit pe insulă persoane în căutare de azil. Dar ziarul elen "Efimerida ton Syntakton" a relatat deja pe 7 aprilie că se folosesc plute de culoare portocalie la operaţiunile de push-back. 

Grecia şi legislaţia UE 

Grecia, la fel ca alte state de graniţă, cum ar fi Croaţia, se confruntă de multă vreme cu acuzaţia că efectuează expulzări ilegale. Pentru Dimitris Christopoulos, până de curând preşedinte al Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului, noua gravitate a incidentelor şi numărul martorilor impun întrebarea în ce măsură operaţiunile de push-back au fost aprobate de autorităţile elene şi ce ştiu despre ce se întâmplă la graniţă instituţiile UE de la Bruxelles. 

"Evident, aceste tactici încalcă Constituţia Greciei şi dreptul internaţional. Dar se pare că sunt tolerate de UE, fiindcă împiedică alţi oameni să traverseze râul Evros sau Marea Egee în direcţia Europei", consideră Christopoulos.

Chestionat despre această tactică, Giorgos Koumoutsakos, viceministru pentru Migraţie şi Azil, a declarat: "Grecia îşi îndeplineşte acum şi în continuare obligaţiile asumate, care rezultă din dreptul internaţional, inclusiv toate acordurile relevante privind drepturile omului, pe care le-a semnat. Totodată îşi respectă obligaţiile în cadrul normelor UE privind graniţele, migraţia şi azilul, aşa cum figurează în acordurile UE."

Giorgos Koumoutsakos: Grecia îşi respectă toate obligaţiile asumate

Jürgen Bast, profesor de drept european la Universitatea din Gießen şi expert în legislaţie de azil şi dreptul refugiaţilor, califică push-back-urile drept încălcare clară a legii. "Acestea contravin tuturor prevederilor dreptului european", susţine el. Bast se referă în context la procedura legală de rezolvare a unei cereri de azil. Aceasta cuprinde între altele o discuţie personală cu solicitantul, precum şi dreptul fiecăruia de a rămâne în ţara în care s-a refugiat până când se decide dacă persoana respectivă are nevoie sau nu de protecţie internaţională. 

Pe de altă parte, astfel de expulzări încalcă, potrivit lui Bast, normele oficiale de reîntoarcere. "Începe cu o aşa-numită decizie de reîntoarcere. Adică solicitanţii de azil trebuie să primească în scris că trebuie să părăsească ţara într-un interval precis de timp. Apoi se pune întrebarea dacă ţara în care urmează să se întoarcă persoana respectivă este sigură din perspectiva respectării drepturilor omului." De asemenea, ţara-ţintă trebuie informată, fiindcă ar putea să aibă dreptul să refuze găzduirea unor solicitanţi de azil cu cereri refuzate, provenind din ţări terţe.

Un model clar 

Niciunul din tinerii cu care ne-am întâlnit nu ne-a spus că a fost informat că trebuie să părăsească Grecia. Şi niciunul nu a relatat că a fost informat despre drepturile pe care le are. În schimb, păţaniile lui Bakhtyar, Jouma, Rashid şi alte persoane chestionate pe cuprinsul acestei investigaţii arată că push-back-urile au devenit o practică fermă la graniţa turco-elenă. 

Rashid trăieşte acum la Istanbul, unde împarte o mică locuinţă cu alţi zece tineri afgani. În calitate de migrant fără forme legale, el riscă în Turcia expulzarea imediată. Potrivit statisticilor oficiale, în Turcia au fost arestaţi în ultimii doi ani 302.278 de afgani, cel mai mare procentaj în rândul migranţilor ilegali. Din 2018, afganilor le este extrem de greu să solicite azil în Turcia. 

Dat fiind că în Turcia se trezeşte mereu într-o fundătură, Rashid vrea să se întoarcă în Uniunea Europeană. "Nu am nicio idee ce voi face aici. Nu suntem cu nimic vinovaţi. Voi încerca iarăşi să traversez graniţa. Nu am de ales. Trebuie."

Autori: Florian Schmitz (Salonic), Alexia Kalaitzi (Salonic), Burcu Karakaş (Istanbul) - Deutsche Welle