Prăjitura de împărţit sunt gazele ruseşti, iar cuţite se dau doar la trei invitaţi: Vladimir (Putin) - ţar de Kremlin, Volodimir (Zelenski) – hatman de Kiev şi Maros (Šefčovič) – vicepreşedinte de Bruxelles.

Vladimir ar vrea ca Volodimir să folosească doar linguriţa. Volodimir spune că i-a fost promisă o bucată mai mare. Maros  taie şi pentru Angela. Maros nu vrea să taie şi pentru Recep, dar o face, aşa, cu jumătate de lamă. Iar Recep, un sultan căruia îi plac dulciurile, e mai nou venit în oraşul prăjiturilor şi ar vrea să guste din orice.

Hai că nu e complicat!

Serios acum, în ianuarie 2020 expiră acordul pentru tranzitul gazelor ruse prin conductele ucrainene. De aceea se poartă discuţii între Rusia - cea care le produce, Ucraina - cea care ar dori să-i fie folosită infrastructura de transport aflată pe teritoriul său pentru tranzitul acestora către Europa, şi Uniunea Europeană - care are nevoie, mai ales unii dintre membrii săi importanţi, de aceste resurse.

Toată lumea are interes în realizarea unui acord dar fiecare vrea altceva.

De exemplu, Vladimir ar dori să nu-i fie mâinile legate de un acord pe termen lung. Şi ar mai dori să nu fie piedici pentru celelalte conducte de transport, Nord Stream 2 – prin  Marea Baltică, Turkish Stream – prin Marea Neagră.

Poţi negocia mult mai eficient când ai mai multe mâini în care ţii cărţile. Şi câte trei aşi la fiecare culoare. Pe care îi împarţi după cât de mare e teancul de oferte din partea celorlaltor jucători.

Nord Stream 2 ar putea fi inaugurat la mijlocul anului următor. La acest moment, după ce Danemarca a renunţat la ultimele obiecţii, se plantează pe fundul Mării Baltice ultimii aproape 200 de kilometri de conducte. 10 kilometri pe zi.

Turkish Stream poate ieşi să respire aerul turcesc la sfârşitul anului 2019. Iar la această conductă nu prea au fost obiecţii. S-a construit sub radarul media.

Cele vreo 80 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti care mai trec în prezent prin Ucraina, cam jumătate din ceea ce s-ar putea transporta pe acest traseu, se pot topi cu totul în aceste două noi conducte ocolitoare: 55 de miliarde mc este capacitatea Nord Stream 2, vreo 30 de miliarde mc pot ajunge direct pe plajele Turciei sau Bulgariei.

În mărinimia sa, Vladimir ar putea lăsa, totuşi, vreo 30 de miliarde mc şi pentru tranzitul peste Nipru. Fără taxele pentru acestea, s-ar putea alege praful de creşterea economică promisă de actualul executiv de la Kiev. Ce nu face Moscova pentru stabilitatea Micii Rusii. Mai ales dacă pune ein wort, Frau Angela.

Uniunea Europeană, adică invitatul nostru Maros, Maroš Šefčovič, vicepreşedintele pentru energie, cât mai este, că noua Comisie vrea să intre în pâine la 1 decembrie, ar vrea să ajute Ucraina să ţină piept tentativelor ocolitoare ale Moscovei. Dar, woops! Asta înseamnă ca Europa să plătească mai scump ceea ce traversează Ucraina, pentru că pe conductele de nord şi de sud transportul e mai ieftin. Cam cu 20%, se estimează în cazul Nord Stream 2.

Şi mai e o problemă, Naftogaz, o firmă care a pus de un monopol de stat la Kiev. Ce contravine reglementărilor europene. Volodimir a promis că rezolvă. La 1 ianuarie 2020, va exista o companie independentă, fără presiuni externe, cu un CEO incoruptibil, cu un Consiliu de Administraţie la fel. Şi v-am spus povestea aşa.

Ce caută Recep, sultanul cu dulciurile, pe lângă prăjitură? Ceva negoţ, ce altceva. Are de vânzare două robinete, dar oferta e condiţionată. Ori, ori. Adică ori gaze ruseşti pe conducte otomane, ori refugiaţi sirieni spre autostrăzi germane. 

Parcă din peisajul ăsta lipseşte cineva. Cineva sau ceva. Nişte sancţiuni, de exemplu. Sau noi? Nimeni nu vrea să vorbeşte cu noi?

Noiembrie e o lună bună de negocieri. Şi nu e grabă. Cât rău poate să facă un viscol de stepă?