Departe de a fi o chestiune de semantică, acceptarea unei anume denumiri a statutului lor actual poate să însemne, la modul cel mai propriu cu putinţă, deschiderea unei porţi spre viaţă sau moarte.

Miza, de importanţă fundamentală, este totodată umană şi politică şi depăşeşte cu mult limitele dovedite mult prea strâmte şi învechite ale jurisprudenţei militare tradiţionale, ca de altfel ale gândirii militare în sine în momentul în care reglementările privind conflictele sunt depăşite sau chiar anulate, implicit sau explicit, de noile tipuri de realităţi impuse de diversele formule de război asimetric care se poartă în acest moment. Apar nu numai noi tipologii ale acţiunilor militare, dar vedem că apar şi noi categorii de combatanţi care fie sunt folosiţi în formule extrem de diverse de către comandanţii armatelor de tip clasic, asimilând şi dezvoltând într-un nou creuzet vechile formule de mercenariat, voluntariat sau forţe de partizani. Combinaţii sui-generis câteodată extrem de ciudate create şi folosite de organizatorilor fie pentru a suplini deficitul de personal pentru a menaja pe cât posibil efectivele armatei regulate şi pentru a oferi o perspectivă de care noii veniţi se puteau agăţa, adică oferirea unui statut oarecum echivalent cu cel al trupelor guvernamentale.   

Ce se află acum în discuţie?

Exact aceeaşi problemă apărută încă din momentul în care SUA declanşa „Războiul global împotriva terorismului”, moment în care Preşedintele George W.Bush făcea declaraţia celebră tocmai pentru că definea o nouă categorie de inamici cu care era chemată să lupte întreaga comunitate a statelo9r civilizate: „inamicul nostru este o reţea radicală de terorişti şi fiecare guvern care-l sprijină”. Moment în care, aşa cum sintetizează prezentarea din Wikipedia, a început construcţia unui sistem global de răspuns:

„Războiul împotriva terorismului” constă în mai multe acţiuni poliţieneşti, politice şi militare ale guvernului Statelor Unite, susţinute de diverşi aliaţi, inclusiv NATO, împotriva diferitelor organizaţii legate de terorismul islamist, în primul rând al-Qaeda. Aceste operaţiuni antiteroriste sunt susţinute de o coordonare la nivelul ONU a diferitelor comitete create de Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care prin rezoluţia 1373 a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 28 septembrie 2001 obligă toate statele membre ONU să ia măsuri legislative împotriva terorismului.

Această campanie se evidenţiază din lupta tradiţională împotriva terorismului prin acţiuni militare la scară largă în străinătate, intervenţionism activ, faptul că se opune nu unui stat (definiţia unui război în dreptul internaţional public), ci grupurilor non-statale (al-Qaeda, în primul rând) şi că nu are un termen definit, ceea ce a determinat un număr de comentatori să critice stabilirea unei „stări permanente de urgenţă”. Aceasta duce la teorizarea conceptului de „războaie preventive” împotriva statelor acuzate că adăpostesc grupări teroriste sau care le-ar putea oferi „arme de distrugere în masă”, cauza invaziei Irakului în 2003. Pe lângă o luptă directă (dezmembrarea celulelor teroriste, distrugerea lagărelor de antrenament etc.), războiul împotriva terorismului înseamnă şi investigaţii şi presiuni asupra guvernelor, organizaţiilor şi persoanelor care sprijină organizaţiile teroriste şi îngheţarea activelor suspectate că aparţin sau sunt utilizate de către grupările teroriste. Acesta include, de asemenea, ajutor financiar pentru ţările care participă la lupta împotriva terorismului, cooperarea poliţienească internaţională sporită, precum şi cooperarea între serviciile de informaţii (înfiinţarea Băncii Alianţei, cu sediul la Paris)” .

Esenţial, în contextul discuţiei de acum, este USA Patriot Act care arată cât de ample sunt procedeele de sancţiuni, unele cu totul absolut noi şi care depăşesc liniile tradiţionale impuse de convenţiile  internaţionale şi naţionale, practic scoţând persoanele acuzate de terorism de sub protecţiile juridice internaţionale, în primul din cele prevăzute de Convenţiile de la Geneva. Este exact discuţia care se reia acum

În ce priveşte statutul membrilor Regimentului Azov care au fost angrenaţi activ în luptele de la Mariupol împotriva trupelor ruseşti. Le va fi oare recunoscut, aşa cum cer ucrainienii, statutul de militari în forţele lo0cale de apărare integrate în armata regulată, ceea ce i-ar obliga pe ruşi la un anumit tip de comportament, similar cu cel al ucrainienilor faţă de ruşii capturaţi în lupte?

Deloc sigur deoarece procurorul general al Rusiei a cerut Curţii Supreme să-i treacă în mod oficial pe membrii Regimentului Azov în categoria teroriştilor, ceea ce iar scoate definitiv din categoria care merită tratamentul specific acordat prizonierilor de război. Asta în măsura în care Rusia va recunoaşte vreodată că a declanşat un război împotriva Ucrainei. N-a făcut-o şi nici nu cred c-o va face şi, în acest moment,, consecinţă directă a situaţiei neclare rezultate din „acţiunea militară specială” cei capturaţi sunt doar „prizonieri”. Viacesal Volodin, şeful Dumei de Stat de la Moscova, a cerut deja unui comitet militar să pregătească textul unei Rezoluţii prin care să fie interzis orice schimb de prizonieri care să includă „criminalii de război”, Volodin afirmând că cei din regimentul Azov intră în această categorie.  Informaţia este reluată acum şi de cei de la Reuters. Mai mult – şi este o dovadă a dimensiunii tragice pe care o capătă acum evenimentele, Leonid Slutski, membru al echipei ruse de negocieri de pace, a spus că cei care s-au predat la Mariupol sun doar „nişte animale în formă omenească” şi că ar trebui să fie direct condamnaţi la moarte: „nu mai au dreptul să trăiască după ce au comis crime monstruoase comise continuu împotriva prizonierilor noştri”.

Dar, de cealaltă parte, tot pe această semantică mortală se construieşte şi acţiune mult mai generală împotriva Rusiei care să fie recunoscută legal de SUA drept „stat sponsor al terorismului”. Deocamdată, asta a spus doar Preşedintele SUA, dar trebuie o decizie formală a Congresului sesizat acum prin această rezoluţie care deschide orice fel de perspective pentru viitor. Inclusiv, în ultimă instanţă, în cel mai negru scenariu imaginabil, s-ar putea să vedem o chemare adresată de SUA unor state din lumea liberă pentru a se alătura într-un nou Război împotriva terorismului.

Unde se poate termina totul? Întrebare fără răspuns căci civilizaţia noastră, în acest an fără graţie 2022, pare să permită şi amplificarea tuturor ororilor în spiritual celor mai bune intenţii.