Nebunia reducerilor la final de an: Boxing Day aduce mii de oameni la coadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În a doua zi de Crăciun, britanicii au propria lor sărbătoare. Se numeşte Boxing Day şi este ziua cu cele mai multe reduceri post-Crăciun. Mii de oameni s-au aşezat din zori la coadă în speranţa că prind un produs la reducere.

Boxing Day se sărbătoreşte a doua zi de Crăciun, iar ţările în care încă se mai păstrează sunt Australia, Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Africa de Sud şi alte câteva state care fac parte din Commonwealth. Planul de reduceri este similar celui de Black Friday, cu produse reduse cu până la 80%. Odată cu reducerile vin şi cozile, mii de oameni stând de cu dimineaţă în faţa magazinelor care sărbătoresc Boxing Day.

The Telegraph notează că la centrul comercial St David's din Cardiff, vânzătorii se aşteaptă la circa 150 de mii de vizitatori, iar vânzările să depăşească două milioane de lire sterline (aprox. 2,4 milioane de euro). Harrods, poate cel mai cunoscut magazin al Marii Britanii şi unul cu cele mai căutate produse de lux, a oferit cumpărătorilor ciocolată caldă, pături pentru a se încălzi şi oferte pentru a-şi spori vânzările. Cât despre Selfridges, oamenii au început să stea la coadă încă din noaptea de 25 decembrie, la ora 23.30, iar dimineaţa erau circa 3.500 de cumpărători.

N-au fost lipsite de cozi nici Gucci, Mulberry sau Prada. Jurnaliştii The Telegraph au vorbit şi cu câţiva oameni pe care i-au găsit în faţa magazinelor. „Este incredibil. Noi nu avem aşa ceva în Israel“, a spus Eyal Keden, în vârstă de 40 de ani, din Israel. El a stat la coadă începând cu ora 6.30. „Nu ne-am pregătit prea bine. Am auzit că e o nebunie. Dar vom cumpăra lucrurile care ne plac“, a spus Wang Tianyi, un student în vârstă de 21 de ani din China.

image

Cât despre vânzările în mediul virtual, estimarea e că se va ajunge la 117 milioane de vizite la magazinele online, asta în ziua de Crăciun, iar azi, de Boxing Day, sunt preconizate 118 milioane. Mai mult, se estimează că 45 de milioane de ore vor fi investite, între 24 şi 26 decembrie, în cumpărături online.

Legat de Boxing Day rămâne însă şi un incident neplăcut, din 2011. Atunci, un tânăr a fost înjunghiat mortal într-un magazin de pantofi sport din Oxford Street, una dintre principalele artere comerciale din Londra, chiar de Boxing Day. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost ucis pentru o pereche de pantofi sport, într-un magazin din apropierea staţiei de metrou Bond Street, un loc frecventat de mii de turişti. Ironic e că pantofii nici măcar nu erau măsura lui.

Per total, James Murray, analist al pieţei de retail, a spus că vânzările sunt mai mari decât în urmă cu un an şi că se creează un tipar. „Crăciunul lui 2013 a fost mai productiv decât cel din 2012, iar interesul arătat de-a lungul Crăciunului şi Boxing Day a depăşit chiar Cyber Monday şi Middle Cyber Monday. Obiceiurile de consum se schimbă, iar ziua de Crăciun aduce vânzări mari. Ca atare, anticipăm o adaptare a pieţei pe acest nou tipar“, a afirmat acesta.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite