Navalnîi, Putin, Schröder şi cei mai puternici oameni din lume

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politica e şi despre putere. Cine e cel mai puternic om din lume? Liderul american, s-a spus. Or, el e obligat să dea socoteala de care dictatorii sunt mult timp scutiţi. Dar şi lor le e frică: de adevărul din cuvinte.

L-a articulat, în repetate rânduri, Alexei Navalnîi. Adevărul pe care îl rosteşte fără teamă acest disident înarmat, ca orice disident, doar cu temeritatea şi cu adecvarea la realitate a cuvintelor sale, îi provoacă spaime şi angoase indicibile dictatorului. Iată motivul cel mai plauzibil pentru care s-a şi comis atentatul asupra vieţii lui Navalnîi.

Adversarul lui Putin, trezit recent din comă la Berlin, s-a pronunţat iar, într-un interviu acordat cotidianului german Bild. Iar declaraţiile sale par să-l fi speriat din nou pe cel, pe care revista Forbes l-a calificat drept ”cel mai puternic om din lume”. Căci s-au soldat, în reacţie, cu noi ameninţări, de această dată cu justiţia, proferate la adresa ziarului de agentul de influenţă german al liderului de la Kremlin: ex-cancelarul Schröder.    

Duel în ziar şi în justiţie

Social-democratul, un protejat al lui Putin şi o ruşine pentru partidul său guvernamental german, ca şi pentru ţara pe care a condus-o ani la rând, s-a supărat pe cuvinte. Pe cele nescrise în ziar. Bild nu i-ar fi cerut lui Schröder o luare de poziţie înainte de a publica interviul cu Navalnîi. Dar şi pe acuzele, potrivit lui neadevărate, formulate în interviu. Navalnîi nu s-a mulţumit să-l califice pe fostul cancelar drept ”lacheu al lui Putin”, care ”apără asasini”, ci şi să-şi exprime convingerea (admiţând că nu deţine probe în acest sens) că fostul lider al Republicii Federale e şi beneficiarul unor plăţi ”primite clandestin”. 

În replică, Schröder îşi consideră lezată onoarea. Îşi crede încălcate ”drepturile personale”. Ar vrea să şi le ”repereze” în justiţie.  Ca să le recupereze, ex-cancelarul a dat în judecată cotidianul german.  

Or, Bild n-a făcut decât să consemneze opinii larg vehiculate şi împărtăşite de mulţi, nu doar de ilustrul adversar otrăvit al lui Vladimir Putin. Pe care Navalnîi îl consideră clar şi fără echivoc autorul atacului asasin asupra sa. Un atac, din care a scăpat in extremis, fiind executat în Rusia cu o armă chimică extrem de sofisticată. 

Trei laboratoare occidentale diferite au confirmat recent, in corpore, rezultatul analizei iniţiale, germane, cu privire la natura acestei arme. Toate au evidenţiat că tentativa de asasinare a lui Navalnîi s-a produs cu Noviciok. Nu e orice fel de otravă. Sau orice fel de armă. E una creată în Rusia de savanţii Kremlinului pentru armata rusă şi aflată, potrivit multor experţi, la îndemâna operativă a autorităţilor de la Moscova. Nu la a unor particulari. 

Puternicul serviciu secret al Rusiei şi-a adus contribuţia la menţinerea autorităţii atotputernicului lider moscovit, încercând să înlăture din viaţă, în Marea Britanie, familia adversarului Kremlinului, Skripal, folosindu-se de Noviciok, după cum au conchis, în urma multiplelor analize, autorităţile de la Londra. Care, în temeiul probelor circumstanţiale existente i-au identificat şi pe agenţii poliţiei politice putiniste implicaţi în tentativa de asasinat şi în uciderea şi rănirea, la Salisbury, în Anglia, a unor localnici complet neimplicaţi.

Prezumţii de vinovăţie şi temeiul lor

Ce se poate în Anglia, cu făptaşi ruşi, rămaşi nepdepsiţi pentru că Moscova refuză şi extrădarea lor, şi orice contribuţie la eluciderea cazului Skripal, n-are cum să nu meargă în Rusia, şi-or fi spus criminalii, înainte de a încerca să-l omoare pe Navalnîi, un critic prea eficient al Kremlinului, ca să-l tolereze mult timp Vladimir Putin şi camarila sa.   

Imprecizia asasinilor, mânuind o armă rară şi robusta constituţie par să-l fi salvat pe disident, devenit prea periculos pentru tiran din cauza influenţei ieşite din comun exercitată de Navalnîi ca strălucit blogger politic, ca militant pentru o democraţie autentică şi credibil luptător anticorupţie. Această influenţă e un factor cheie bunăoară în alimentarea nemulţumirilor manifestate în revolta şi protestele din Habarovsk, unde regimul Putin a recurs la silnicii, represiuni brutale, încălcarea rezultatului alegerilor şi înscenări judiciare ca să-şi recapete controlul asupra regiunii, pierdut în timpul verii.

E posibil să nu i se poată dovedi vreodată, juridic, lui Putin, cu irefutabile probe directe, calitatea de comanditar al practicii asasinatelor reuşite sau încercate. Dar e indubitabil cui anume îi folosesc asemenea crime. De rezultatul lor beneficiază, politic, mai mult decât oricine, Putin şi partidul său tot mai impopular, în condiţiile în care Navalnîi e convins că în alegeri corecte Putin ar putea fi învins categoric. Nu mai puţin limpede e că răspunderea morală şi politică pentru încălcarea celor mai elementare norme de civilizaţie prin recursul la arme chimice şi tentativa uciderii adversarului său politic îi revine, total şi fără niciun fel de rezerve, ţarului. În speţă lui Vladimir Putin personal. Direct sau indirect, aceeaşi răspundere morală şi politică, dacă nu şi cea juridică, mai greu de probat, apasă şi pe umerii ciracilor şi complicilor Kremlinului. E Gerhard Schröder unul dintre ei? Potrivit lui Nawalnîi este, neîndoielnic. 

Mercenarul ”fără prihană” al lui Putin

La fel gândesc nenumăraţi cetăţeni ruşi, germani, experţi străini, jurnalişti, lideri politici, oameni de rând. Şi nu întâmplător. Gerhard Schröder deţine posturi cheie, de conducere, în împărăţia lui Putin, în proiectul Nord Stream, ca şi în cel, infinit controversat, al gazoductului Nord Stream 2, de natură să amplifice enorm dependenţa Germaniei şi UE de livrările energetice ale Moscovei. 

În plus, Schröder e şi şeful consiliului de administraţie al uriaşului şi foarte prosperului concern de stat rusesc Rosneft. Ce să facă beneficiarul acestor grase posturi, chiar dacă nu primeşte bani cu plicul sau valiza, decât să pupe cu osârdie mâinile care-l hrănesc? 

Cu un zel şi o hărnicie demne de cauze mai bune, fostul lider german sare de un deceniu şi jumătate să-l apere de orice acuze, oricât de consistente şi întemeiate, pe Putin, cu care s-a ”împrietenit” pe când era cancelar. Umplându-se de ridicol, fostul lider al SPD a sugerat că ex-kaghebistul din Dresda ajuns preşedinte al Rusiei pe viaţă, ar fi un cavaler ”fără prihană” al democraţiei. Recent, Schröder s-a repezit silitor şi cu maximă râvnă să afirme şi să repete neobosit că n-ar exista ”fapte sigure” privind atentatul cu un agent neurotoxic asupra lui Navalnîi. Dacă nici faptele stabilite de toate laboratoarele occidentale consultate nu sunt fapte, atunci oare ce e o minciună? Şi oare ce sunt minciuni proferate pro domo?   

Pe banca acuzării

Iar dacă Putin nu e vinovat, de ce refuză Moscova cu obstinaţie orice ajutor concret şi real întru elucidarea tentativei de asasinat căreia i-a căzut victimă Navalnîi? De ce respinge orice solicitări perfect normale în acest sens? De ce e Rusia gata să achite pentru acest refuz preţul deteriorării durabile şi grave a raporturilor cu Germania? Aceste raporturi erau oricum tensionate de alte nefăcute, între care asasinarea unui disident cecen la Berlin, faptă pentru care Moscova se află actualmente pe banca acuzării, într-un tribunal berlinez. Şi de ce modelul crimelor şi al reacţiilor Moscovei la ele e veşnic acelaşi?

Putin mizează, desigur, pe împăciuitorismul occidental, fără de care nu s-ar fi ajuns aici. Dar, ca orice tiran, are tendinţa de a se supraaprecia. Şi de a nu prevedea când se sparge ulciorul dus prea des la apă. 

În plus, liderul rus nu şi-a distrus doar propria reputaţie. E şi cel mai mare duşman al prestigiului propriei sale ţări, aşa cum ”valetul” său german este, incontestabil, un tot mai aprig vrăjmaş al imaginii ţării sale natale şi a SPD. Le pasă? Probabil că nu. 

Ei nu gândesc în termeni etici, iar forţa brută e de partea lor. Schröder are şi mulţi bani de avocaţi. Ca şi Putin, e unul dintre indivizii care n-au escaladat în ultimele decenii doar cele mai înalte trepte ale ierarhiei politice, ci şi pe cele ale bogăţiei. Averea îi conferă o putere ieşită din comun. Una la care oamenii politici normali nici să viseze nu îndrăznesc. 

Stăpânul său de la Kremlin se bucură de şi mai multă putere. E una nu doar pecuniară. E politică şi militară. Şi e virtual nelimitată în ţara sa şi chiar şi  dincolo de ea, în teritoriile anexate, ocupate sau destabilizate de Rusia, de vreme ce pe Vladimir Putin nu-l obligă nimeni nicăieri în lume, ca, pentru ce stăpâneşte şi face, să dea în fine socoteală. E de tot râsul, dar şi cumva firesc, ca sluga lui să ceară, insolent, socoteală victimei stăpânului.

Verdictul final 

Oricum, confruntarea unui ţar extrem de prosper, ca Putin, cel ajutat de loialul său factotum german, cu firavul Navalnîi, căruia i s-au înscenat varii acuze şi i s-au îngheţat în Rusia toate conturile, inclusiv cel cu banii de buzunar al copilului său, e prea din cale afară de inegală, ca să nu fie grotescă. 

În ce-i priveşte pe jurnalişti, excelentul ziar Bild va şti probabil să se apere până la urmă de plângerea în justiţie a lui Schröder. La urma urmei, mai există încă legi care protejează libertatea de opinie şi de exprimare şi apără presa liberă în Germania. 

Ceea ce nu par să-nţeleagă tiranii e cât de casabilă le este, până la urmă, puterea. Se duce inexorabil, în ciuda averilor gigantice şi aparent omnipotentelor servicii secrete, de care dispun. 

Sentinţa finală n-o pronunţă, însă, de regulă, judecătorii. Nici aceia care, fie şi într-un târziu, îi debarcă şi îi trag la răspundere pe ”cei mai puternici” oameni din lume. Ci, necruţător şi fără drept de apel, istoria. Cea adevărată, pentru care invincibilă nu e, n-ar trebui să fie, decât puterea morală.

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite