NATO: Luptele din războiul din Ucraina se vor intensifica în următoarele două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE (arhivă)
FOTO EPA-EFE (arhivă)

NATO se aşteaptă ca luptele din războiul din Ucraina să se intensifice în următoarele zile, la peste două săptămâni de la începutul invaziei ruse, a transmis secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Vedem cu groază numărul tot mai mare de victime civile şi distrugerile necugetate comise de forţele ruse. Poporul ucrainean rezistă cu curaj şi hotărâre, însă următoarele zile vor aduce cel mai probabil o suferinţă şi mai mare”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.

Acesta i-a cerut din nou preşedintelui Vladimir Putin să oprească războiul şi să accepte dipolmaţia. De asemenea, a respins acuzaţiile guvernului rus referitoare la faptul că SUA au administrat în mod secret laboratoare în Ucraina pentru dezvoltarea de arme biologice, informează Agerpres.

„Acum că au fost făcute aceste acuzaţii, trebuie să rămânem vigilenţi, deoarece este posibil ca Rusia însăşi să plănuiască misiuni cu arme chimice sub acest pachet de minciuni”, a spus el, precizând că asta ar echivala cu o crimă de război.

Stoltenberg a mai respins o dată apelurile ca NATo să creeze o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei şi a argumentat că acest lucru ar însemna atacarea armatei ruse.

„Acest lucru ar putea duce la o confruntare directă şi la o escaladare scăpată de sub control. Trebuie să punem capăt acestui război, nu să îl extindem. NATO este o alianţă defensivă. Nu căutăm conflictul cu Rusia”, a mai afirmat Stoltenberg.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite