Jens Stoltenberg este oficialul cel mai mare peste nişte birocraţi aliaţi de la Bruxelles.

Gândul său, public, antologic şi amuzant, către cetăţenii oricum anesteziaţi mediatic, ai Europei democrate este:

„Acesta este un mesaj clar către toţi cetăţenii NATO: NATO vă va apăra. NATO este pe teren. NATO este gata.”

Gata pentru ce?

Pentru o confruntare cu Rusia?

Exclus.

Ucraina demonstrează indiferenţa comunităţii euroatlantice, a se citi aici a celei europene, în frunte cu alde cancelarul Germaniei şi locţiitorul său umil, preşedintele Franţei, faţă de efectele anexării manu militari a  peninsulei Crimeea, anterior parte a Ucrainei şi faţă de recâştigarea controlului militar, de către Federaţia Rusă, asupra Donbasului.

În traducere liberă, pe Germania şi Franţa nu se poate conta, în situaţii de criză.

Acestea fiind ţările care au impresia că Uniunea Europeană este un fel de teritoriu administrat de ambele state, după capriciile doamnei Angela Merkel, aflată oricum la apusul carierei sale politice - nu doar de ţinător al ştampilelor oficiale de la Berlin, ci şi al imaginii de şef aparent al unui executiv presupus a fi funcţional la nivelul Statelor Unite ale Europei - după gafele impardonabile din criza refugiaţilor, şi în raport de unghiul de înclinare a coloanei vertebrale a celui care nu este decât o insignifiantă persoană, la Palais de l'Elysée, micuţul, în raport cu Charles André Joseph Marie de Gaulle, acest amuzant Monsieur François Gérard Georges Nicolas Hollande.

Nimeni nu neagă că distinşii miniştri ai apărării, din statele membre ale NATO, au evaluat punerea în aplicare a măreţului, la nivel teoretic, Plan de acţiune al Alianţei, cel aprobat de cine a reprezentat fiecare stat aliat la Summitul din toamna anului trecut, din Ţara Galilor, încă parte a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Dar... între plan şi disponibilitatea unor ţări NATO, din centrul şi vestul Europei, de a răspunde unor provocări într-un mediu de securitate în evoluţie este o mare distanţă.

Ca simplu ofiţer în rezervă, care, totuşi, am condus Centrul de Informare a Presei, de la cel mai mare exerciţiu al NATO, cel din 2002, unde oficial trebuiau să acţioneze 60.000 de militari, iar ulterior au fost confirmaţi doar 40.000, nu cred că militari cehi, slovaci, unguri, olandezi şi germani – ar fi şi alţii, dar mă opresc aici cu enumerarea – ar lupta pentru statalitatea României, pentru simplul motiv că parlamentele din ţările respective ar face mofturi, precum cele deja cunoscute.

Acest Rogozin occidental, numit Stoltenberg, se bate singur cu mâna pe piept, afirmând infantil:

"Avem acum totul pentru a face o Forţă de Răspuns a NATO puternică, mai rapidă şi mai capabilă."

O iluzie.

Acceptul unor miniştri ai apărării, teoretic, de curtoazie, diplomatic, nu are nimic de a face cu realitatea din teren.

Fără alocări bugetare substanţiale, doar cu iluzia că Unchiul Sam – a se citi SUA – va descuraja ursul siberian – a se citi Forţele Armate ale Federaţiei Ruse, care au un efectiv de 760.000 de militari activi şi se bazează, la nevoie, pe 2.500.000 de rezervişti, în viaţă, nu ajunşi prin cimitire, plus 15.400 de tancuri, adică un pic mai mult decât blindatele americane –, aripa europeană a NATO este, acum, o simplă demagogie politică.

Faptul că distinşii, eleganţii, neînlocuibilii miniştri ai apărării din statele membre ale NATO – unele mizând pe Parteneriatul Strategic cu SUA, ca România, altele pe capul plecat în faţa Germaniei, sau pe jocul la două capete, cu Bruxelles şi Moscova – au convenit să mai înfiinţeze două unităţi ale Forţei de Integrare a NATO în Ungaria şi Slovacia este o glumă bună de... Radio Erevan.

Singura ţară de care se teme Slovacia este Ungaria şi unica sa armă este un canal care, dacă este dinamitat, ajunge valul de apă până în Budapesta.

Iar Ungaria, cu tot respectul, dacă nu ar fi ofiţerii americani plimbători prin ministerul honvezilor, de la Budapesta, tare ar fi tentată, neoficial, să participe la coaliţia iniţiată de Rusia pentru pacificarea, manu militari, a Siriei.

Intenţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de a îşi trimite soldaţii în ţările baltice face parte din circul propagandistic occidental, fără relevanţă practică pentru securitatea Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, care au, oricum, forţe armate insignifiante.

Faptul că acest Rogozin occidental, nimeni altul decât Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a salutat anunţul Germaniei de a conduce forţa de reacţia a NATO, în anul 2019, este o... frecţie la un picior de lemn.

Peste patru ani...

...alta va fi harta Ucrainei, Georgiei şi a Republicii Moldova, iar situaţia din Siria şi din Irak nu se va putea compara cu aceea de azi.

NATO este o alianţă fără vreun rol, aşa cum am mai scris , în rezolvarea situaţiei din Siria, dovadă declaraţia comică a lui Jens Stoltenberg, care solicită Rusiei…

..."să joace un rol constructiv în lupta împotriva Isil", adăugând că NATO este în solidaritate puternică cu Turcia.

Serios?

NATO, datorită laureatului Nobel pentru Pace, Barack Obama, nu mai contează nici în ceea ce priveşte dinamica raportului de forţe în Afganistan, un teatru de război în care este clar că retragerea aliaţilor va genera avântul talibanilor contra guvernului de la Kabul.

Cât timp va fi actualul preşedinte al SUA la Casa Albă şi omologul său la Kremlin, întâlnirile miniştrilor apărării din cadrul NATO, vor fi simple...

...exerciţii de relaţii publice, cu dorita inducere în eroare, premeditată, a presei interesată de eveniment.

Europa are alte priorităţi decât teoretica adversitate faţă de Rusia.

Uniunea Europeană nu mai este decât un pretext pentru cafeaua matinală a cancelarului Germaniei şi a aghiotantului ei umil, preşedintele Franţei, oricare ar fi acesta.

Doar Statele Unite ale Americii fiind azi, ca şi ieri, garantul independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.

Şi, din câte am înţeles, din declaraţii publice, şi al Republicii Moldova, în graniţele sale oficiale.

Vom trăi şi vom vedea.