Richard Hass motiva acest lucru prin: (1) O astfel de deteriorare ar fi extrem de costisitoare chiar dacă nu va conduce la un conflict şi (2) relaţiile adverse ar face dificilă cooperarea în acţiunile împotriva noilor provocări globale sau regionale. Va fi uşor de realizat? Din câte scria Tucidide[1] acum câteva sute de ani această abordare ar fi o schimbare de paradigmă: rivalitatea între puterile majore ale zilei şi creşterea competiţiei este modul natural de derulare al afacerilor internaţionale.

Care este situaţia în relaţiile actuale între SUA, China şi Rusia principali competitori geostrategici globali? Destul de complicată pentru că în realitate sunt adversari, în ciuda unor acţiuni şi declaraţii diplomatice, SUA pe de o parte şi China şi Rusia de celaltă parte. La acestea se adaugă Coreea de Nord, Iranul şi grupările teroriste, adversari de import, care sunt la rândul lor o ameninţare semnificativă la o scară limitată regional. UE este, din păcate, în căutarea unei soluţii la problemele interne. Problema pentru SUA este evitarea unui nou Război Rece sau chiar a unei confruntări militare regionale. Atât Rusia, cât şi China pun presiune pe zonele adiacente geografic: Europa de Est şi Marea Chinei de Sud. Aceste fapte introduc conceptul de locaţie militară (baze militare) a SUA lângă zonele de posibil conflict, în cazul în care Washingtonul doreşte să rămână relevant pentru lumea liberă. Atât Moscova, cât şi Beijingul trebuie să fie conştiente că SUA pot răspunde local în oricare din aceste regiuni şi datorită alianţelor bilaterale pe care le au. Ce implică acest lucru? În Europa înseamnă apropierea de graniţa de est a UE a construcţiilor militare aparţinând NATO (baze militare existente la ora actuală în Occident), dar şi a noi construcţii europene care să fie definite ca rezultat al Declaraţiei Comune NATO-UE dată la Summitul de la Varşovia.

Odată cu venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, liniile de politică externă ale SUA s-au schimbat.

O zonă tampon, denumită Intermarium, construită conceptual de generalul polonez Jozef Pilsudski în perioada interbelică devine de mare interes în ziua de astăzi când resurgenţa Rusiei este din ce în ce mai accentuată. Intermarium a fost un plan al cărui rol era cel de a proteja statele din Europa Centrală şi de Est de acţiunile revendicative ale celor două foste imperii, Rusia Ţaristă, devenită Uniunea Sovietică, şi Germania. Zona era cuprinsă între Marea Baltică şi marea Neagră. Peste 7.000 de militari au fost dislocaţi de-a lungul graniţelor cu Rusia. Satele Baltice, Polonia, Romania şi Bulgaria găzduiesc pe teritoriul lor soldaţi din toate cele 28 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Cea mai numeroasă prezenţă militară se află în Polonia, unde staţionează 4000 de soldati, alţi 1200 aflându-se în Letonia, Estonia şi Lituania. Conform Ministerului Apărării din România, în jur de 500 de militari americani care fac parte din Batalionul 1 „Vulturii luptători” („Fighting Eagles”) şi care au în dotare tancuri M1 Abrams, maşini de luptă a infanteriei M2 Bradley şi obuziere autopropulsate calibrul 155 mm M109A6 Paladin sunt dislocaţi în România. La aceste efective se adaugă avioane britanice de atac Typhoon care vor fi desfăşurate în aceasta vară în Romania, în cadrul unei misiuni de patrulare a NATO. America aduce pentru prima dată, din 1990 încoace, tancuri în Europa. Rusia începe să fie în dificultate în momentul de faţă deoarece multiple fronturi se deschid la graniţele sale. Problema nu se pune atât în termeni militari, cât de comunicare, imagine şi de moral al trupelor proprii.

Odată cu venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, liniile de politică externă ale SUA s-au schimbat, noile direcţii fiind enunţate în campania electorală. Acestea, în opinia lui Donald Trump, sunt: (1) structurile internaţionale şi ideologiile rezultate după cel de-al Doilea Război Mondial nu mai servesc interesul american; (2) acordurile de liber schimb nu sunt absolut potrivite, iar beneficiile date de ele sunt circumstanţiale; (3) angajamentul SUA faţă de aliaţi trebuie analizat în funcţie de interesele SUA şi de modul de acţiune al aliaţilor; (4) cele de mai sus trebuie măsurate în funcţie de interesul economic şi strategic al SUA. Rămâne ca Departamentul de Stat sub conducerea lui Rex Tillerson să stabilească strategia de aplicare. Pot apărea modificări, pot apărea nuanţări pot apărea lucruri noi care nu au fost luate în calcul până acum. Dinamica acestora va fi mai clară la finele celor 100 de zile de guvernare.

NATO-UE

NATO rămâne puntea de legătura dintre cele două maluri ale Atlanticului, puntea fără de care Europa dar şi America nu ar fi în siguranţă. Aşa cum spunea Secretarul Apărării, James Mattis:

„Dacă NATO nu exista, trebuia inventat!”

Generalul Mikhail Kostarakos, preşedintele Comitetului Militar al UE, declara într-un interviu acordat pentru Defence News, că această cooperare între UE şi NATO s-a dezvoltat extrem de rapid în ultimile luni, în primul rând, datorită faptului că 22 de state din cele 28 sunt şi membre ale UE dar şi pentru faptul că există 2 documente, Planul de implementare al Strategiei Globale de Securitate a UE şi Planul de Acţiune Militară care au pus în practică această cooperare”. Cele două structuri de comandă ale NATO şi UE s-au pus de acord şi au aprobat o agendă de acţiune clară şi obiective specifice: 7 domenii de acţiune precum războiul cibernetic, războiul hibrid, construcţia structurilor şi a capabilităţilor militare, dar şi 40 de acţiuni concrete. UE are în Strategia Globală de Securitate trei priorităţi: managementul crizelor, crearea şi construcţia de capabilităţi pentru ţările partenere şi protecţia Europei. Avem în Europa binomul Apărare-Protecţie. NATO asigură apărarea colectivă conform art. 5 din Tratatul de la Washington, iar UE asigură protecţia cetăţenilor europeni conform Tratatului de la Lisabona. Ambele acţiuni se complectează nefiind nevoie de un nou comandament aliat pentru Europa, deoarece avem deja pe cel al NATO, denumit Supreme Headquarters Allied Power Europe (SHAPE). Este suficient ce avem pe linie de comandă, problemele care apar sunt datorate tehnicii de luptă învechite din dotarea armatelor europene şi a lipsei de antrenament în comun a trupelor din ţările aliate. Deja, odată cu venirea lui Donld Trump la Casa Albă, Germania şi-a revizuit politica în domeniul apărării, punând accent pe sprijinul ţărilor din Europa Centrală şi de Est şi pe modernizarea tehnicii militare din dotare. Relaţia SUA-Germania, în noile condiţii, va defini, în viitor, inclusiv evoluţia Alianţei. Va fi o axă Washington-Bruxelles sau vor fi mai multe axe bilaterale? Vom avea un răspuns zilele acestea la Conferinţa de Securitate de la München, unde va participa vicepreşedintele american Mike Pence împreună cu John Kelly, Secretarul de Securitate Internă, şi James Mattis, Secretarul Apărării. La conferinţă va fi prezentă şi o importantă delegaţie de congresmeni condusă de senatoru John McCaine, preşedintele Comitetului Serviciilor Armate din Senatul SUA. 


FOTO nato.int

NATO, câteva consideraţii şi întrebări

Întrebarea referitoare la relevanţa NATO dăinuie de 25 de ani, de la colapsul URSS, dar nu a fost vreodată clar ridicată de SUA, ci numai de Moscova. NATO este o alianţă creată cu scopul iniţial de a proteja Occidentul de URSS. Structura militară a Alianţei NATO, dar şi a Pactului de la Varşovia au reflectat puterea militară şi economică a fiecărei părţi la vremea respectivă. Riscul mare era în Europa pentru că de aici au plecat ambele războaie mondiale. Pe termen lung, SUA se angajase să aducă întării militare, inclusiv arme nucleare şi să desfăşoare periodic exerciţii militare cu forţele europene în teatrele de operaţii din Occident. SUA elaborase Planul Marshall care a asigurat restartarea economică a Europei colapsată de război. De ce a fost construit NATO? Pentru că Europa nu-şi putea asigura singură o forţă defensivă suficientă împotriva URSS, iar aportul SUA era indispensabil.

Structura NATO, în linii generale, nu s-a schimbat din 1991. Ce s-a schimbat a fost includerea fostelor state care au activat în Pactul de la Varşovia în Alianţă. Motivul extinderii a fost dat de consolidarea democraţiilor estice şi de asigurarea unui cadru de securitate pe continent alături de extinderea UE. Spus mai simplu, binomul UE - NATO a asigurat prosperitatea membrilor şi integrarea într-un climat politic şi social garantat şi securizat. De-a lungul timpului, în Congresul SUA, în Senat în special, s-a ridicat întrebarea referitoare la contribuţia financiară a fiecărui stat din alianţă la bugetul apărării. Europa nu a răspuns pozitiv la acestă întrebare decât în câteva state, precum Marea Britanie, SUA şi Grecia. În spatele afirmaţiei preşedintelui SUA referitoare la faptul că Alianţa este învechită, afirmaţie din timpul campaniei electorale, se ascund o serie de întrebări pe care încercăm să le desluşim. 

Astfel, pot fi întrebări de genul: (1) care este rolul NATO după dispariţia URSS?; (2) cum serveşte NATO interesul naţional al SUA? sau de ce contribuţia Europei (30%) – nu este similară cu cea a SUA (70%), nu numai financiar, dar şi ca pregătire militară şi echipare corespunzătoare (UE are un PIB similar cu cel al SUA şi cu 200 milioane de cetăţeni mai mult)? Răspunsul va trebui să-l dăm pentru fiecare întrebare. Astfel: (1) la prima întrebare, scopul NATO este să garanteze securitatea membrilor săi ceea ce se întâmplă la ora actuală; (2) la întrebarea numărul doi, NATO a servit interesul american din 1991 în Irak, pâna la momentul actual în Afganistan sau în alte teatre de operaţii (Oceanul Indian sau fosta Jugoslavie); (3) la întrebarea 3, răspunsul este că mărimea şi dotarea forţei militare europene nu poate să servească întotdeauna, pe deplin, interesul american (vezi cazul războiului din Irak unde Franţa şi Germania s-au opus participării, dar şi cel al Libiei unde logistica europeană nu a fost suficientă derulării unui război pe o perioadă mai lungă de o săptămână). SUA a fost 15 ani în război, iar contribuţia NATO a fost numai în Afganistan, nu şi în Irak, unde a fost o coaliţie de voinţe.

Din 2014, şi Europa a devenit o zonă de conflict, aşa încât prezenţa NATO devine relevantă pe zi ce trece.

De fapt, o alianţă este un loc al ţărilor suverane care vin cu propria lor politică militară. Europa trebuie să ţină cont de 2 lucruri în situaţia de astăzi ca parte a NATO: (1) în 2017, ce contează pentru SUA este războiul împotriva ISIS din Orientul Mijlociu şi (2) nu suntem în 1955, iar Europa nu se pregăteşte de refacere după cel de-al Doilea Război Mondial. Aria de responsabilitate a NATO este Europa, iar conflictele în care America a luptat au fost în afara graniţelor de responsabilitate. Şi aici apare întrebarea dacă face sens ca Alianţa să fie menţinută într-o zonă fără conflicte? Răspunsul este da. Din 2014, şi Europa a devenit o zonă de conflict, aşa încât prezenţa NATO devine relevantă pe zi ce trece. De asemenea, poate că în noua Strategie a NATO (ultima a fost redactată la Lisabona în 2010) posibilitatea de acţiune în afara zonei de responsabilitate va fi clar conturată. Concluzia este că Europa trebuie să-şi redimensioneze structurile militare ale ţărilor din Alianţă, să le echipeze corespunzător şi împreună cu cele ale SUA, în cadrul NATO, să conteze în ecuaţia securităţii europene.

Repere pe linia transformării NATO

Declaraţia de la Londra din 1990 a constituit punctul de plecare al transformării actuale a NATO. O multitudine de agende de transformare, precum cea a fostului secretar general lordul Roberson, Agenda Praga, apoi cea a lui Jaap de Hoop Scheffer care urmărea promovarea schimbării în domeniul planificării apărării, generării forţelor şi a finanţării comune, Agenda Munchen iniţiată de cancelarul Gerhard Schroder care viza sporirea rolului NATO de forum al consultărilor trans-atlantice la nivel strategic, Agenda Summitului din Ţara Galilor unde s-a pus problema creării Forţei de Reaţie Rapidă sau Agenda Summitului NATO de la Varşovia care a decis desfăşurarea de trupe ale alianţei, pe scheletul unei brigăzi americane în zona estică a Alianţei, au încercat să schimbe Alianţa într-una modernă. Să reţinem că, începând după primul război din Golf, NATO a urmărit să-şi transforme forţele militare astfel încât acestea să devină rapid dislocabile, interoperabile şi sustenabile, conform principiilor americane. Progresul a fost lent. Numai anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia a accelerat evenimentele.

NATO nu este singura organizaţie care trebuie reformată. Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite trebuie, de asemenea, să se adapteze la noul mediu de securitate.

Apariţia ameninţărilor atipice după sfârşitul Războiului Rece şi evoluţiile unei Rusii resurgente în Europa, dar şi în Orientul Mijlociu, a făcut dificilă pentru aliaţi ajungerea la un consens privind o viziune comună la nivel strategic. În acelaşi timp, abordarea acestor ameninţări solicită o mai mare flexibilitate a planificării strategice la nivelul aliaţilor. Adoptarea unei abordări duale în privinţa transformării a dus la dezvoltarea de forţe rapid dislocabile, cât şi la promovarea stabilităţii şi transparenţei în regiunile de criză. Totuşi, până în prezent, transformarea organizaţiei nu a reuşit să depăşească divizarea aliaţilor. Aliaţii trebuie să fie pregătiţi să se confrunte cu provocarea dezbaterii aspectelor politice şi de securitate controversate. Dacă nu vor reuşi acest lucru, ei nu vor găsi alt forum în care să o facă. O condiţie necesară pentru o alianţă solidă este aceea că aliaţii au nevoie să abordeze decalajul dintre angajamentele politice pentru declanşarea operaţiunilor şi furnizarea forţelor necesare pentru aceste operaţiuni.

NATO nu este singura organizaţie care trebuie reformată. Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite trebuie, de asemenea, să se adapteze la noul mediu de securitate. În acelaşi timp, eficacitatea viitoare a ONU este importantă pentru transformarea NATO, deoarece mandatul ONU reprezintă de multe ori o precondiţie pentru ca mulţi europeni să ia în considerare folosirea forţei.


Donald Trump FOTO AFP

 

NATO şi preşedintele Donald Trump

De-a lungul campaniei prezidenţiale, noul ocupant al fotoliului de la Casa Albă a propus în mod constant o analiză a portofoliului alianţelor de peste mări şi, în acelaşi timp, s-a exprimat cu privire la NATO ca la un organism învechit construit în timpul Războiului Rece pentru scopurile de atunci. Cu câteva zile înaintea inaugurării, într-un interviu pentru The Times, noul preşedinte a completat fraza din timpul campaniei cu următoarele vorbe: „ţările aliate nu plătesc o parte corectă pentru bugetul militar” (referitor la contribuţia de 2% din PIB). A revenit în discursul inaugural şi a declarat că este decis să consolideze vechile alianţe”. Problema este că, de-a lungul timpului, SUA a cheltuit miliarde de dolari pentru a întări Alianţa, iar partenerii din Europa nu au mai plătit preţul necesar păstrării capabilităţilor militare la nivelul tehnologic actual. Doar 5 ţări au plătit 2% din PIB în anii trecuţi: Marea Britanie, Polonia, Estonia, Grecia şi SUA. Conform spuselor lui Boris Johnson, ministrul de Externe britanic, nu poate fi justificat faptul că SUA plăteşte 70% din bugetul NATO în timp ce restul de 27 de ţări din Alianţă plătesc 30%. Bineînţeles că Rusia şi China ar fi dorit ca Alianţa să dispară, dar aşa cum sugera deunăzi Secretarul Apărării al SUA, James Mattis, dacă NATO n-ar fi existat, el trebuia inventat”. Trebuie să înţelegem că noul preşedinte al SUA a dat puţine detalii despre modul cum priveşte NATO în viitor. A lăsat fereastra de oportunităţi deschisă pentru orice fel de soluţie. Acum, mingea este în terenul aliaţilor europeni. Aşa cum vor acţiona, aşa vor primi şi răspunsurile de la Washington.

Atât cancelariile europene, cât şi guvernele aliaţilor trebuie să ia în serios Summit-ul NATO care va avea loc în 2017.

Noi, românii, se pare ca am înţeles trendul şi am aprobat prin buget 2%, dar am început şi discuţiile, încheiate brusc în 1999, privind cooperarea cu industria de apărare din SUA în vederea producerii unui elicopter de atac în parteneriat, la Braşov[2]. Cu Trump la Casa Albă şi cu 2% din PIB pentru armată, poate de data aceasta Bell Helicopter va fi câştigător. Să fim înţeleşi, PUMA nu este un elicopter de atac, este unul de căutare-salvare, la fel ca şi noul model care va fi construi de francezi la Braşov. Viper este elicopterul de care armata are nevoie stringentă. Acum înţelegem de ce stocurile acţiunilor militare la bursa din New York au crescut spectaculos odată cu venirea lui Trump la Casa Albă. E bine să ştim acest lucru! Arta tranzacţionării este valabilă şi în Europa la fel ca şi în America lui Trump. Şi apropo, pot veni şi francezii la licitaţie dacă aduc pentru Armata Română elicopterul de atac EC665 Tiger HAP.

Atât cancelariile europene, cât şi guvernele aliaţilor trebuie să ia în serios Summit-ul NATO care va avea loc în 2017. Trump nu va asista la 28 de prelegeri ale liderilor Alianţei care vor reitera necesitatea ca America să continue să ducă o politica de ordine liberală bazat pe reguli. Preşedintele american tocmai a câştigat Casa Albă cu un parcurs electoral total diferit, unde piesa de greutate, exprimată în mod clar, a fost izolaţionalismul american similar cu cel expus de al şaptelea preşedinte SUA, Andrew Jackson[3] sau, mai bine zis, o combinaţie a două şcoli de gândire, cea Jeffersoniană şi cea Jacksoniană. Un lucru este cert până la ora actuală, Generalul Michael Flynn, fostul consilier pe probleme de securitate al SUA, l-a sfătuit pe Trump să susţină intrarea Muntenegru în NATO. Există deja avizul dat de Comisia senatorială pentru Relaţii Externe din Congres, iar acesta trebuie supus votului Senatului, unde sunt necesare două treimi din membrii Senatului pentru ca hotărârea să fi aprobată şi apoi trimisă spre aprobare celor 28 de state din Alianţă. Deci lărgirea NATO continuă şi sub noua administraţie. În ciuda nesiguranţei create de declaraţiile anterioare ale preşedintelui Donald Trump, SUA şi-au menţinut angajamentele în cadrul NATO privind spaţiul nord-est european, Polonia şi Ţările Baltice. Statele Unite au trimis în Polonia încă din ianuarie 87 de tancuri, 144 de vehicule blindate şi peste 3.500 de militari (cifrele Pentagonului) pentru a participa la exerciţii comune cu Polonia. O parte din aceste efective vor fi distribuite începând cu primăvara acestui an, timp de 9 luni, pe teritoriul mai multor state NATO din regiune, ca parte a forţei de descurajare.

Europa va trebui să propună soluţii noi de modernizare a Alianţei şi de consolidare a coeziunii acesteia. Alianţa este mai mult decât necesară în condiţiile în care atât Rusia, cât şi China s-au poziţionat în zona gri a evoluţiilor strategice, economice, politice, militare şi culturale. Războiul hibrid va caracteriza timpul în care trăim la fel cu Războiul Rece a caracterizat perioda de până la căderea comunismului. 

Secretarul General NATO Jens Stoltenberg a avut o conversaţie telefonică cu Donald Trump unde ei au reconfirmat importanţa Alianţei. S-au revizuit progresele împotriva terorismului (distrugerea ISIS) dar şi a alocările din PIB pentru forţele armate, teme pentru care Trump a marşat în campania electorală. Au discutat de asemenea despre situaţia din Ucraina şi perspectivele găsirii unei soluţii dar şi despre dialogul cu Rusia. Amândoi şi-au exprimat dorinţa de a se întâlni la finele lui mai la Summitul NATO de la Bruxelles. De asemenea preşedintele american Donald Trump şi premierul britanic Theresa May şi-au reafirmat, într-o discuţie recentă la Washington, ataşamentul faţă de NATO. Theresa May a afirmat că noul lider american este 100% în favoarea NATO”, în ciuda declaraţiilor anterioare ale lui Trump, cum ca NATO ar fi o alianţă „depăşită”, relatează BBC.

Ce au de făcut europenii?

Acţiuni urgente de cooperare cu SUA pentru reformarea Alianţei despre a cărei relevanţă nu avem dubii. Ian Brzezinski scria în decembrie, în eseul RealClearDefense, că SUA, Canada şi partenerii lor europeni pot revigora NATO prin reforme doctrinare şi structurale. Toţi membrii Alianţei au aceleaşi provocări în relaţia cu Rusia, cu războiul cibernetic, cu migraţia, cu terorismul domestic, cu ISIS şi ideologia islamică radicală. Aliaţii nu pot face o treabă mai bună decât cooperarea în domeniul schimbului de informaţii şi coordonarea în domeniul ameninţărilor teroriste cu SUA. Procesul de decizie în Alianţă trebuie să devină eficient, iar în faţa ameninţărilor Moscovei doctrina nucleară şi poziţia Alianţei trebuie modificare/revăzute. Şi toate acestea vor face NATO relevant, la fel cum a cerut Trump în aprilie 2016.

Europa s-a demilitarizat cu trecerea anilor, iar cetăţenii din Occident au văzut pacea ca o condiţie naturală a istoriei umanităţii. Dar pacea necesită o permanentă vigilenţă.

În lunile care vin, Donald Trump va trebui convins de relevanţa şi valoarea NATO. În acest sens, mulţi dintre republicani şi dintre liderii europeni şi-au dat mâna pentru a promova valorile NATO. Primul Ministru Theresa May a făcut primul pas. Ce va urma? Vom vedea în primăvară sau mai repede în Finlanda/Slovenia (!?), la întâlnirea Putin-Trump. În timpul Războiului Rece, NATO şi-a făcut datoria, la fel ca şi la începutul secolului XXI în Afganistan după 9/11, unde jertfa de sânge a canadienilor şi a aliaţilor europeni a fost extrem de importantă. Toate au fost în interesul american, dar şi cu beneficii enorme pentru securitatea Occidentului. Aliaţii din NATO au combătut pirateria în Oceanul Indian şi au cooperat în stabilizarea Balcanilor, au răspuns la atacurile cibernetice şi au intrat în coaliţia anti-ISIS. Odată cu agresiunea Rusiei în Ucraina şi anexarea Crimeei, aliaţii au crescut cheltuielile militare şi au constituit un nou dispozitiv militar pentru descurajarea Moscovei. Patru batalioane din Anglia, Canada, Germania şi SUA au fost trimise în Ţările Baltice şi Polonia şi sancţiuni economice au fost aplicate Rusiei. Divizia a 4-a de Infanterie a SUA şi Brigada a 3-a de blindate a SUA au ajuns în Germania şi Polonia pentru a fi desfăşurate în estul continentului. Nu este nimic mai important decât o unitate rezonabilă de forţe americane ca situaţia să se clarifice. Noua administraţie se poate angaja acum în noi negocieri cu ruşii. Ele vor fi de succes dacă aliaţii se vor coordona în mişcările lor. Linia roşie a fost trasă cu mulţi ani în urmă şi ea se referă la Art. 5 din Tratatul de la Washington. După cum am văzut, o neglijare a impunerii liniei roşii a degenerat în Siria, în timpul administraţiei Obama.

Dar sunt multe de făcut. Europa s-a demilitarizat cu trecerea anilor, iar cetăţenii din Occident au văzut pace ca o condiţie naturală a istoriei umanităţii. Dar pacea necesită o permanentă vigilenţă. Robert Gates avertiza în ultimul său discurs ca Secretar al Apărării:

„Dacă trendul actual al capabilităţilor militare în Europa nu este oprit şi reîntors, viitorii lideri ai SUA nu vor considera că investiţia SUA în Alianţa NATO este eficientă.”

În aceste condiţii, Rusia îşi continuă planurile militare fără să mai respecte tratatele în vigoare. Moscova a desfăşurat, la începutul acestui an, un nou tip de rachete de croazieră cu rază medie de acţiune, în pofida plângerilor oficialilor americani că încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), care le interzice Statelor Unite şi Rusiei să desfăşoare astfel de rachete la sol, a declarat un înalt oficial din administraţia Trump, citat de Reuters. Rusia a desfăşurat în secret racheta terestră de croazieră SSC-8, pe care o dezvoltă şi testează de mai mulţi ani, a afirmat oficialul, confirmând un material apărut iniţial în New York Times. Rusia ar avea în prezent două batalioane de astfel de rachete, dintre care unul se află la poligonul Kapustin Yar, în sud-estul ţării, iar celălalt la o bază operaţională din altă regiune, au declarat oficiali americani citaţi sub acoperirea anonimatului de New York Times. Departamentul de Stat al SUA a conchis, într-un raport din 2014, că Federaţia Rusă îşi încalcă obligaţiile în baza Tratatului INF, de a nu deţine, produce sau testa în zbor o rachetă de croazieră terestră cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri sau să deţină sau producă lansatoare pentru astfel de rachete.”

Aici suntem acum.

Preşedintele SUA Donald Trump a spus acelaşi lucru. Să fim înţeleşi, Donald Trump nu este împotriva NATO numai că zilele în care povara fiscală cădea numai asupra Americii au trecut. Mesajul transmis de Casa Albă la recenta reuniune a miniştrilor Apărării din NATO prin vocea Secretarului Apărării al SUA, James Mattis, este că Alianţa rămâne un soclu fundamental pentru Statele Unite şi pentru toată comunitatea transatlantică”, iar presedintele Donald Trump şi-a exprimat sprijinul puternic” pentru aceasta. De fapt, este problema europenilor să salveze Alianţa. Pentru prima dată în ultimii 10 ani, Vladimir Putin se află în faţa unui jucător (NATO) care-i întoarce cărţile şi asta nu cu mijloace soft, precum sancţiunile economice, ci cu mijloace militare convenţionale, prin reconfigurarea spaţiului geostrategic european.

PS: Primii paşi Germania urmăreşte întărirea capacităţilor sale militare prin semnarea unor acorduri cu Franţa şi Olanda privind crearea unei flote aviatice comune, dar şi cu ţări ca Romania şi Cehia, unde plănuieşte să trimită trupe, anunţă surse din Ministerul Apărării de la Berlin. Măsurile care vor fi adoptate în scurt timp şi sunt luate pe fondul tensiunilor tot mai mari din interiorul NATO, în condiţiile în care Washingtonul se arată nemultumit de lipsa de implicare a europenilor în finanţarea operaţiunilor Alianţei. Planul de consolidare a puterii militare a ţărilor NATO din interiorul Europei a fost expus de germani cu prilejul întâlnirii miniştrilor Apărării din statele membre, programată pe 15 februarie la Bruxelles. Pentru moment, Berlinul va achiziţiona 6 aeronave Hercules, pe care să le alăture flotilei de avioane militare de transport franceze, care este compusă din 4 avioane de acelaşi tip. Acestei forţe aeriene i se alătură flotila de avioane cisternă Airbus A330 a Olandei (se vor alătura şi flotele Belgiei şi Norvegiei), orele de zbor anuale cumulate de acest grup multinaţional ar putea ajunge la 8.800, aşa cum arată un document prezent pe masa parlamentarilor germani. Flota aeriană comună ar necesita investiţii anuale de 1 miliard de euro în vederea modernizării. Bazele folosite pentru operaţiunile forţei aeriene multinaţionale vor fi cele din Eindhoven - Olanda şi Koln-Bonn din Germania.


[1] Tucidide a fost un om politic şi istoric atenian, autor al unei vaste monografii asupra Războiului peloponesiac, desfăşurat între Atena şi Sparta în cea de-a doua jumătate a secolului V î.Hr. Tucidide este implicat direct în evenimentele pe care le relatează, fiind strateg al Atenei. „Istoria Războiului Peloponesiac” prezintă informaţii importante pe care autorul ni le oferă, dând în acelaşi timp dovadă de o superioară pătrundere şi de imparţialitate, ceea ce îl ridică în rândul celor mai de seamă reprezentanţi ai istoriografiei din toate timpurile.

[2] România şi proiectul elicopterelor de atac între vis şi realitate. Sovietici nu ne-au dat elicoptere de atac. Proprii naţionali nu au acceptat producţia AHRO-1 Cobra la Ghimbav şi acum o luăm de la capăt. Propunerea este elicopterul Viper. Aparatele de atac sunt momentan folosite doar de americani şi de armata pakistaneză şi costă aproape 32 de milioane de dolari bucata. Bell Helicopter vrea să se extindă şi în Europa, iar americanii au purtat deja discuţii cu oficiali români. Acum, armata română foloseşte elicoptere PUMA NAVAL pe fregatele de la Marea Neagră. Varianta Viper a elicopterului este folosită de marina americană. Aparatele sunt cele care decolează de pe distrugătoare şi duc lupte aer-aer sau aer-sol. AH Viper este unul dintre cele mai bine înarmate elicoptere de luptă din lume. „Este cel bun elicopter de atac din lume. Avem o precizie de 100% a locului în care tragem, ceea ce înseamnă de fapt ţinta corectă şi locul exact al inamicului”, spune Joel Best, manager Europa-Bell Helicopter.

[3] Andrew Jackson (n. 15 martie 1767 - d. 8 iunie 1845) a fost cel de-al şaptelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1829 - 1837), erou al bătăliei de la New Orleans (1815), unul din fondatorii Partidului Democrat şi cel care care a generat denumirea epocii ca un omonim al numelui său, democraţie jacksoniană.