Muzeul Luvru şi-a redeschis uşile, după ce poliţiştii au restabilit securitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi poliţişti au fost chemaţi de genţii de securitate ai muzeului Luvru pentru a controla situaţia furturilor din buzunare.  FOTO Reuters
Mai mulţi poliţişti au fost chemaţi de genţii de securitate ai muzeului Luvru pentru a controla situaţia furturilor din buzunare.  FOTO Reuters

Muzeul Luvru a fost redeschis joi dimineaţă după ce securitatea a fost sporită cu ajutorul unor patrule de poliţişti care s-au alăturat agenţilor de securitate ai instituţiei. Angajaţii muzeului au intrat în grevă ieri, după ce s-au revoltat din cauza problemelor incontrolabile create de hoţii de buzunare, informează agenţia de presă France Presse.

Condiţiile de securitate ale muzeului Luvru, cel mai mare muzeu de artă şi istorie din Franţa, au fost sporite prin suplimentarea numărului de agenţi, după ce autorităţile din Paris au trimis încă 20 de poliţişti pentru a controla situaţia furturilor exagerate.

Cei 200 de agenţi de securitate din cadrul muzeului Luvru au intrat în grevă, din cauza situaţiei create de hoţii de buzunare obişnuiau să fure atât de la ei, cât şi de la vizitatori. Conducerea muzeului a depus o plângere la Parchetul din Paris în decembrie 2012 şi a cerut suplimentarea poliţiştilor în instituţie. 

 Conducerea muzeului a depus o plângere la Parchetul din Paris în decembrie 2012 şi a cerut suplimentarea poliţiştilor în instituţie, informează AFP.

Agenţii de securitate şi-au exprimat nemulţumirea. Uneori, ei vin la serviciu cu teamă, pentru că se confruntă cu bande organizate de hoţi de buzunare, care au devenit din ce în ce mai agresive, în rândul cărora se află inclusiv minori, care intră gratuit în muzeu şi, chiar după ce sunt interogaţi de poliţie, revin după câteva zile”, a declarat Christelle Guyader, delegatul sindical al agenţilor de pază.

Primele măsuri au impus interzicerea accesului în muzeu a persoanelor identificate deja drept hoţi care încearcă să se reîntoarcă la Luvru, potrivit conducerii muzeului.

Conducerea muzeului Luvru a precizat că documentul depus la sfârşitul anului trecut la Parchetul din Paris prevede plângerile a 150 de persoane private. Pe lângă vizitatorii care au fost jefuiţi, mai mulţi agenţi de securitate au fost „scuipaţi, insultaţi, ameninţaţi şi bătuţi" de membrii acestor bande care fură din buzunarele turiştilor. Ei spun că au depus mai multe plângeri, „însă nu au fost urmate de efecte concrete”. 


Alte articole asemănătoare: 

Muzeul Luvru a fost închis din cauza hoţilor de buzunare. Angajaţii au intrat în grevă

luvru politist hoti foto reuters

Angajaţii muzeului Luvru din Paris, cel mai mare muzeu de artă şi istorie din Franţa, au intrat în grevă miercuri, iar instituţia a fost închisăpentru vizitatori. Personalul muzeului s-a revoltat din cauza problemelor create de hoţii de buzunare, după ce situaţia a scăpat de sub control, informează agenţia de presă AFP.

Experţii susţin existenţa unei variante mai vechi a capodoperei „Mona Lisa”

image

Cea mai faimoasă pictură din lume pare să aibă o versiune anterioară, conform experţilor care susţin că au reuşit să confirme autenticitatea Monei Lisa din Isleworth, operă a lui Leonardo da Vinci, care ilustrează un personaj mai tânăr decât Gioconda expusă în Muzeul Luvru, relatează publicaţia britanică „The Daily Mail”.


O femeie de 28 de ani, arestată pentru că a vandalizat tabloul „Libertatea conducând poporul”, aflat la Muzeul Luvru-Lens

libertatea conducând poporul

Femeia a scris o inscripţie cu markerul pe faimoasa pânză realizată de pictorul Eugene Delacroix, inspirată de Revoluţia Franceză.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite