Moscova analizează opţiunea unui ajutor umanitar pentru Crimeea

Moscova analizează opţiunea unui ajutor umanitar pentru Crimeea

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin

Preşedintele Vladimir Putin a solicitat guvernului rus să analizeze posibilitatea de a acorda un ajutor umanitar locuitorilor din republica autonomă ataşată Ucrainei

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut guvernului să examineze posibilitatea acordării unui ajutor umanitar republicii autonome ucrainene Crimeea, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Reacţia lui Putin vine în contextul în care administraţia din Crimeea a solicitat ajutor din partea Rusiei, precizează agenţia de presă Ria Novosti.

Concret, potrivit Mediafax, liderul rus a dispus să fie continuate contactele cu „partenerii de la Kiev“ pentru dezvoltarea legăturilor comerciale şi economice bilaterale, precum şi consultările cu partenerii din străinătate ai Moscovei, între care Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi G8, în scopul de a oferi un sprijin financiar „real“ Ucrainei.

Tensiunile din Crimeea au început pe 25 februarie, când locuitorii din zonă au recurs la un protest pe o „perioadă nedeterminată“, în faţa sediului parlamentului din Simferopol, faţă de noile autorităţi de la Kiev. Manifestanţii cer organizarea unui referendum care să permită populaţiei să aleagă viitorul statut al Crimeii: să rămână republică autonomă în cadrul Ucrainei, să devină stat independent sau să se alipească la Rusia.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: