Moscova ameninţă ca va bloca la ONU planul de modificare a numelui Macedoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a avertizat că intenţionează să blocheze prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, planul de modificare a numelui statului Macedonia, informează EUObserver.

„Alegătorii macedoneni au ales să boicoteze deciziile” privind schimbarea numelui ţării, iar Rusia, „în calitatea de membru permament al Consiliului de Securitate ONU, urmăreşte îndeaproape situaţia”, a transmis miercuri Ministerul rus de Externe.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a indicat luni că ia notă de rezultatele referendumului consultativ organizat în Macedonia şi a considerat "important" procentul majoritar "zdrobitor" al celor care au votat în favoarea acordului asupra unui nou nume pentru această ţară, transmite AFP. Pentru a putea fi validat, plebiscitul ar fi trebuit să aibă o prezenţă la urne de peste 50%.

El solicită tuturor forţelor politice din Macedonia să continue acest referendum prin intermediul instituţiilor statului, precizează un comunicat al Naţiunilor Unite.

Puterea şi opoziţia au clamat luni victoria la referendum, cu un procent de "Da" de 91,46% dintre alegătorii prezenţi la vot, dar şi cu o rată masivă de absenteism (circa două treimi din cetăţenii înscrişi), ceea ce face să plutească o mare incertitudine asupra unei ratificări în Parlamentul de la Skopje.

ONU, care a facilitat acordul la care s-a ajuns la începutul verii între Grecia şi Macedonia, rămâne dispusă să "furnizeze tot sprijinul necesar" rezolvării acestui dosar "prin intermediul emisarului său sau al agenţiilor, fondurilor şi programelor Naţiunilor Unite", adaugă comunicatul lui Antonio Guterres.

Premierul macedonean Zoran Zaev a afirmat că se aşteaptă ca parlamentul să confirme totuşi rezultatul consultării populare şi şi-a exprimat speranţa ca şi deputaţii opoziţiei de dreapta (VMRO-DPNE) să "respecte voinţa alegătorilor" şi să valideze schimbarea numelui, în caz contrar avertizând că va convoca alegeri anticipate.

Referendumul a fost organizat după ce în luna iunie autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind "Republica Macedonia de Nord". Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite