Monstrul Frankenstein împlineşte 200 de ani. Ce a descoperit românul care a cercetat tainele manuscrisului şi ale autoarei INFOGRAFIE

Publicarea, acum două secole, a cărţii despre Frankenstein de către Mary Shelley a dat lumii un monstru nou. Însă nu numai aventurile doctorului Frankenstein şi ale monstrului creat de el ţin lumea cu sufletul la gură, ci şi povestea din spatele acestei cărţi.

Mary Shelley a început să scrie „Frankenstein, un Prometeu modern“ în 1816, când avea doar 18 ani, iar cartea a fost publicată la Londra, la începutul anului 1818, în doar 500 de exemplare. Data exactă a apariţiei este controversată, după unele surse fiind vorba de 1 ianuarie, iar după altele – de 11 martie 1818, adică fix acum 200 de ani. Numele autoarei nu apare pe prima ediţie a cărţii, ci abia pe a doua, publicată în 1822.

Singurătatea unui monstru

Cartea spune povestea lui Victor Frankenstein, un tânăr om de ştiinţă convins că secretul vieţii este electricitatea, care încearcă să capteze fulgere în timpul unei furtuni pentru a reanima o creatură făcută din bucăţi de cadavre. Monstrul fuge în pădure, dar îşi dă seama că aspectul său îi îngrozeşte pe oameni şi îşi blestemă creatorul. Îl ucide pe fratele lui Victor, William, şi ameninţă să-i omoare toată familia şi prietenii dacă acesta nu consimte să-i creeze o parteneră. 

Victor se apucă de lucru, dar pe parcurs realizează că ar putea să creeze nu numai o fiinţă şi mai diabolică, ci şi o întreagă stirpe de monştri care ar pune în pericol omenirea. 

Savantul distruge noua creatură, iar monstrul îi promite răzbunare şi îi ucide soţia chiar în noaptea nunţii. Victor încearcă să-l împuşte, dar monstrul scapă şi savantul îl urmăreşte până la Polul Nord, unde moare de frig şi epuizare. 

Lângă cadavrul lui Victor, monstrul le spune celor veniţi să-l caute că moartea savantului nu i-a adus alinare ci, dimpotrivă, l-a lăsat şi mai singur, aşa că preferă să-şi pună capăt zilelor. Apoi dispare în beznă, plutind pe un sloi de gheaţă.

Naşterea monstrului, provocată de vreme… 

Fără doar şi poate, de-a lungul anilor, povestea monstrului a fascinat milioane de oameni. Mult mai puţini ştiu însă şi povestea din spatele cărţii. Totul începe în vara extrem de rece şi ploioasă a anului 1816, numit şi „Anul fără vară“, din cauza unei lungi ierni vulcanice provocate de erupţia Muntelui Tambora în 1815. Mary Shelley, pe atunci Mary Wollstonecraft Godwin, în vârstă de 18 ani, îl însoţeşte pe iubitul său, cel care avea să-i devină soţ, Percy Bysshe Shelley, într-o vizită la Lordul Byron, aflat la Vila Diodiati de pe Lacul Geneva, din Elveţia.

Pentru că vremea continua să fie extrem de aspră, grupul, din care făcea parte şi scriitorul şi fizicanul englez John Polidori, nu s-a putut dedica activităţilor de vacanţă în aer liber, astfel că şi-au petrecut zilele în jurul şemineului, amuzându-se cu poveşti germane cu fantome din cartea „Fantasmagoriana“. Până când, la un moment dat, Byron a propus ca „fiecare să scrie o poveste cu fantome“. Incapabilă să inventeze o astfel de istorisire, Mary devenea din ce în ce mai stresată, mai ales că era întrebată în fiecare dimineaţă dacă s-a gândit la o poveste.

Până când, într-o seară de iunie, au discutat ore întregi, chiar şi după miezul nopţii, despre „principiile vieţii“ şi despre reanimarea cu ajutorul curentului electric.

Mary povesteşte că în acea noapte a visat povestea studentului care dă viaţă unei creaturi şi, începând de a doua zi, a început s-o pună pe hârtie.

Mary Shelley, într-un tablou pictat de Richard Rothwell în 1841

… şi de vremuri

Povestea lui Victor Frankenstein a fost, cu siguranţă, inspirată şi de temele de interes din acele vremuri, când, de pildă, lumea era încă uimită de miracolul electricităţii, până atunci insuficient explicată de studiile realizate în secolul 18. 

Oamenii de ştiinţă au generat electricitate statică încă din 1660, dar n-au putut s-o stocheze până în 1745, când Ewald Jürgen von Kleist a inventat Butelia de Leyda. Şi a fost nevoie de celebrul experiment cu zmeul al lui Benjamin Franklin din 1752 pentru a demonstra că şi fulgerul înseamnă tot electricitate. 

La Universitatea din Bologna, medicul Luigi Galvani a descoperit că electricitatea provoca spasme musculare într-un picior de broască, iar acesta se contracta ca şi când animalul ar fi fost încă viu. El şi-a publicat descoperirile despre acest fenomen în 1791. 

Nepotul lui Galvani, Giovanni Aldini, profesor de fizică la Bologna, a făcut saltul de la broaşte la animale mai mari şi chiar la membre umane. Cea mai controversată demonstraţie a sa a avut loc la Londra, în 1803, când a aplicat curent electric pe cadavrul lui George Foster, un criminal executat. 

Conform declaraţiilor martorilor, fălcile cadavrului au început să tremure, muşchii i s-au contractat şi un ochi i s-a deschis.

Desigur, Mary avea doar 5 ani atunci când avea loc acest experiment, dar subiectul efectelor galvanice asupra corpului uman a rămas ani buni unul de actualitate, aşa că nu e mirare că a ajuns în centrul unei discuţii la Vila Diodiati. Şi de aceea, criticii s-au pus de acord asupra faptului că experimentul lui Aldini a fost printre sursele de inspiraţie ale englezoaicei.

Radu Florescu susţine pista alchimistului

Mary Shelley a negat că ar fi avut vreo sursă exterioară de inspiraţie atunci când a creat povestea monstrului Frankenstein şi susţinut tot timpul că a fost insipirat doar de visul ei din acea noapte de la Vila Diodiati. 

Însă, în pofida nenumăratelor declaraţii publice în care a susţinut originalitatea poveştii sale, au existat teorii care sugerează altă sursă a inspiraţiei englezoaicei. Una dintre aceste teorii aparţine regretatului istoric de origine română Radu Florescu (1925 - 2014), fost profesor universitar emerit la Universitatea din Boston, autor, printre altele, al lucrării „În căutarea lui Frankenstein“ (1975). 

Radu Florescu afirmă, în lucrarea menţionată, că Mary Shelley s-a inspirat pentru povestea sa din experimentele lui Johann Konrad Dippel (1673-1734), teolog, alchimist, anatomist şi fizician german. În sprijinul teoriei sale, Florescu aduce faptul că, în 1814, revenind din altă vacanţă în Elveţia, Mary şi Percy Shelley vizitaseră Castelul Frankenstein de lângă oraşul german Darmstadt. 

Acesta este chiar castelul în care Dippel a făcut experimente pe cadavre umane şi, potrivit teoriei lui Florescu, Mary Shelley ar fi eliminat din jurnalele şi biografia ei orice referire la acestă vizită tocmai pentru a putea susţine în continuare originalitatea poveştii sale.

Radu Florescu a cercetat misterul „naşterii“ lui Frankenstein Foto: Mediafax

Ipoteza lui Radu Florescu este susţinută şi de A.J. Day, care afirmă că o dovadă că Mary Shelley a vizitat Castelul Frankenstein este faptul că în „jurnalul pierdut“ al englezoaicei ar exista o descriere a castelului. Însă nici existenţa „jurnalului pierdut“, nici ipoteza lui Radu Florescu nu au putut fi susţinute cu dovezi concrete.

Fabrica de monştri din Elveţia

Când Mary, alături de iubitul său Percy şi de scriitorul John Polidori au acceptat provocarea Lordului Byron şi s-au luat la întrecere cu acesta pentru „cea mai bună poveste cu fantome“, nimeni n-ar fi putut anticipa deznodământul. 

N-ar fi ghicit nimeni nu numai că Mary avea să creeze un monstru care să reziste şi după 200 de ani, dar nici că însuşi Lordul Byron avea să eşueze, nereuşind să scrie mare lucru. 

De fapt, Byron a scris doar un fragment de text, inspirat de legendele cu vampiri pe care le auzise în cursul călătoriilor sale prin Balcani.

Dar acest fragment avea să-şi arate importanţa mai târziu: pornind de la el, un alt participant la concursul literar din acea vară, John Polidori, avea să scrie romanul „Vampirul“, care a fost publicat în 1819 şi care este considerat strămoşul genului romantic al literaturii cu vampiri.

Prin urmare, conclavul de la Vila Diodiati poate fi considerat o adevărată „fabrică de monştri“, pentru că aici s-au născut, în vara ploioasă a lui 1816, atât monstrul lui Frankenstein, cât şi primii vampiri.

Un secol de celebritate

Cartea „Frankenstein, un Prometeu modern“, deşi plină de elemente ale literaturii gotice şi romantice, poate fi considerată una dintre primele scrieri science-fiction. 

Scriitorul britanic Brian Aldiss, un titan al genului, spunea chiar că ar trebui considerată prima poveste SF adevărată, pentru că întruneşte caracteristicile de bază, printre care faprul că personajul central „face o alegere deliberată“ şi „apelează la experimentele ştiinţifice moderne“ pentru a obţine rezultate fantastice. 

Precursor sau nu al genului SF, romanul „Frankenstein“ a avut, mai ales în cel de-al doilea secol scurs de la publicarea sa, o influenţă considerabilă în literatură şi în cultura populară, generând şi o serie interminabilă de adaptări cinematografice. 

Adevărata epocă de glorie a lui „Frankenstein“ a început însă la aproape o sută de ani după publicarea sa, mai exact în 1910, odată cu prima ecranizare a poveştii, deşi acel „Frankenstein“ era doar un film mut, lung de numai 16 minute. A urmat un alt-moment-cheie, prima versiune cu sonor, filmul „Frankenstein“ produs de Universal Pictures în 1931. 

În acel film, Boris Karloff a dat monstrului un chip care avea să rămână, pentru zeci de ani, în cultura populară, repetat, în milioane de exemplare, pe coperţi sau obiecte de divertisment, în benzi desenate sau filme. 

Cum poate fi creat un Frankenstein modern

Astăzi, după 200 de ani de la publicarea cărţii, prestigioasa revistă „Science“ şi-a propus să vadă cât de mult s-a apropiat de realitate ficţiunea lui Mary Shelley. În acest sens, analiza realizată de „Science“ trece în revistă progresele realizate în materie de transplanturi şi de protezare, dar şi tehnologii revoluţionare precum bionica sau printarea 3D a organelor (vezi infografie).

În analiza sa, „Science“ apreciază că una dintre cele mai şocante reluări ale modelului Frankenstein se regăsesşte într-un articol publicat în 2013 în revista „Surgical Neurology International“, în care se propune nici mai mult nici mai puţin decât recrearea experimentului lui Aldini de resuscitare au unui cap uman prin efectul galvanic. 

Autorii lucrării „HEAVEN: efectul Frankenstein“ notează că Aldini intenţiona să realizeze în final un transplant de cap, pe care să-l readucă la viaţă cu ajutorul curentului electric. Exact acelaşi lucru şi-au propus şi autorii proiectului HEAVEN (denumirea vine de la Head Anastomosis Venture – Experimentul de anastomoză a capului). 

„Proiectul HEAVEN ar putea avea rezultate concrete în câţiva ani“, au scris autorii lucrării. După apariţia acestui articol, mulţi oameni de ştiinţă au luat poziţie împotriva lui, declarând că proiectul fie nu e fezabil, fie nu e etic. 

Însă acum câteva luni, în noiembrie 2017, doi dintre co-autorii lucrării au anunţat că au realizat un transplant de cap pe un cadavru uman şi că urmează ca, în curând, să dea publicităţii detaliile.