Momentul atacului terorist din oraşul german Halle: atacatorul a deschis focul în plină stradă şi a transmis totul live VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au fost ucise şi alte două rănite în oraşul german Halle, într-un atac armat care a fost catalogat drept terorist la o sinagogă şi într-un alt incident care ar fi avut loc la un fast-food.

După ce a tras mai multe focuri de armă, autorul atacului a reuşit să fugă într-o localitate din apropiere, unde a încercat să fure o maşină şi a rănit doi oameni după ce i-a împuşcat. Apoi  a mers la sinagogă şi a tras mai multe focuri de armă în uşă, dar nu a reuşit să pătrundă în clădire. De acolo a împuşcat o femeie pe stradă, iar într-un restaurant a ucis un bărbat. 

Autorul atacului este un german în vârstă de 27 de ani, fanatic de extremă dreaptă, care în timpul operaţiunii de capturare  a fost împuşcat şi rănit. El se află în custodia poliţiei şi a fost transportat la spital. 

„Două persoane au fost ucise la Halle, potrivit primelor constatări. Au fost trase mai multe focuri de armă. Presupuşii autori au fugit cu un vehicul”, a anunţat poliţia pe Twitter.

Un bărbat a declarat la postul de televiziune N-TV că se afla într-o şaormerie şi a văzut un bărbat despre care afirmă că tras focuri de armă către restaurant. De asemenea, mai multe dispozitive explozive au fost amplasate în faţa sinagogii în care unul dintre atacatori a încercat să intre. 

O înregistrare video a surprins un bărbat care poartă o cască şi o haină kaki trăgând focuri de armă, la Halle, în estul Germaniei. 

De asemenea, atacatorul s-a filmat în timpul atacului şi a transmis totul în timp real, pe platforma Twitch.

„Noi am acţionat rapid să retragem acest conţinut şi vom suspenda toate conturile care vor posta sau reposta imagini de la acest act abominabil”, a anunţat purtătoarea de cuvânt Twitch.

Ea nu a vrut să spună imediat cât timp a rămas înregistrarea video online, precizând că această filială a Amazon anchetează cu privire la circumstanţele exacte ale difuzării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite