Au trecut cinci ani de când am întâlnit, într-un sat de lângă Chişinău, un băieţel cu mari ochi albaştri. Dan. Un băieţel care locuia cu bunica sa, care avea tot ceea ce îi trebuie, în casă, jucării şi iubirea bunicii sale, dar care mi-a strecurat în palme, la plecare, o foaie de hârtie cu un desen. Vroia să i-l dau mamei sale, care era plecată la muncă, la Paris, mama pe care o nu o văzuse de câţiva ani. Gândul meu zboară astăzi, când ştiu că de astăzi liberalizarea vizelor pentru moldoveni nu mai este un vis, la acel băiat. La lacrimile din ochii lui. Imi aduc aminte de convorbirea telefonică avută cu mama lui, de desenul înmânat. De tristeţea pe care am încercat-o atunci. Cu doar câteva ore în urmă, acelor multe mame sau taţi care au plecat la muncă în străinătate, pentru a oferi, întocmai, o viaţă mai bună copiiilor lor, le era imposibil să se întoarcă şi să le dea îmbrăţişări: odată întorşi le-ar fi fost imposibil să plece iar la muncă! O viză pentru Europa se obţinea foarte greu, cu multe drumuri la Chişinău şi Bucureşti, cu mulţi bani daţi bacşiş şi mai ales cu incertitudinea de a putea pleca din nou. Liberalizarea vizelor este, în primul rând, un imens cadou oferit mai ales lor. Sunt sute, sunt mii de persoane în această situaţie.

În al doilea rând, liberalizarea vizelor reprezintă, din multe puncte de vedere, o reparare a unei mari erori istorice. Da, da, oricât de incredibil ar părea, o carte interesantă, “Les erreurs dans l’histoire du XXème siècle” [Erorile în istoria secolului XX, éditions Courtes et longues, Paris, 2012], numeşte Ialta, acordul de la Ialta, o eroare, iar urmările, “o falsă împărţire a istoriei”. Şi aminteşte, la pagina 45, pierderea Basarabiei în profitul URSS şi al lui Stalin. Dacă este să fim foarte cinstiţi cu noi înşine, liberalizarea vizelor este o consecinţă norocoasă a acţiunilor întreprinse de Vladimir Putin în ultimul timp, în Ucraina. Sigur, despre liberalizarea vizelor se tot vorbeşte de vreo câţiva ani, iar ultimul prim ministru moldovean, Vlad Filat, a plătit scump, în favoarea actualului premier, Iurie Leancă, neîndeplinirea acestei promisiuni, la sfârşitul anului 2012 [dar contribuţia sa este inestimabilă şi de necontestat].

Liberalizarea era pe masa discuţiilor şi la summitul Partenariatului Estic de la Vilnius, în 28-29 noiembrie 2013. Dar cu siguranţă nu ar fi intervenit atât de repede, cred, dacă între timp Putin nu ar fi anexat Crimeea. Putin cetăţean de onoare sau de oroare al UE? Rămâne de văzut. Dacă datorită lui Chişinău va fi semnat în iunie acordul de asociere parafat la Vilnius, dacă datorită lui Bruxelles va fi priceput că locul Moldovei este în UE, că o începere a procedeului de aderare trebuie luată repede în considerare (2016, afirmă Vlad Filat, astăzi preşedinte al Partidului Liberal Democrat), că Moldova stat membru este o reparare a nedreptăţii de la Ialta, de la Moscova, etc., atunci poate că Putin ar fi demn de fi nominalizat la premiul Nobel pentru pace. Este foarte evident, aşa cum nota directorul IFRI, Thierry de Montbrial, într-un interviu pentru săptămânalul Réforme, că "atâta timp cât problema Transnistriei nu va fi reglată va fi dificil să ne gândim la o candidatură serioasă la UE”, însă ceva mă face să cred că tânăra generaţie a Tiraspolului va privi de acum înainte altfel posibilitatea de a avea un paşaport moldovea. Sirenele Europei înseamnă Erasmus, înseamnă descoperire a celuilalt, a altor orizonturi, a altor călătorii. Sirenele Rusiei înseamnă întoarcere în trecut. Poate că foarte curând Transnistria va înceta să fie un muzeu al fostei URSS.

În  fine, în al treilea rând, liberalizarea vizelor pentru moldoveni înseamnă îndeplinirea unui vis. Cel de pe afişele care împânzesc Moldova de atâţia ani de zile, cele în care UE este reprezentat printr-un tren spre altceva. Cunosc o mulţime de moldoveni care sunt astăzi foarte fericiţi. Au făcut un pas în plus spre Moldova. Nu este doar paşaportul biometric care te face să călătoreşti spre UE. Ci şi deschiderea spre ei, în sens invers. Moldovenii devin cetăţeni europeni, un pic mai mult, formidabilul lor entuziasm va fi contagios şi benefic. Francofilia lor nu poate decât să facă bine unei Franţe care ar trebui să-şi aducă aminte că a trecut prea mult timp de când un preşedinte francez a vizitat Chişinăul. Tinerii care vorbesc o engleză superbă şi care au atâtea de împărtăşit în materie de tehnologii informaţionale au şansa să o arate. Moldova a devenit un colţ de Europa, chiar dacă, foarte probabil, pentru Kremlin este echivalent cu încă o provocare. Tant pis, cum ar spune francezii. Ce dacă?

Va fi greu, şi va fi problematic. Istoricul american Timothy Snyder remarca, într-un interviu acordat revistei Le Point, că “sunt de temut acţiunile care vor fi întreprinse de Putin în Moldova. Aici ar putea avea loc foarte curând o tentativă serioasă de destabilizare a Europei, căci Putin doreşte distrugerea Uniunii Europene. Şi îi testează deja reacţia în Transnistria, această foarte strâmtă bandă de pământ dintre Ucraina şi Moldova. Iar Moldova nu face încă parte din UE…”.

Ei bine, nu putem acum, când liberalizarea vizelor este o realitate, decât să facem o urare sinceră Chişinăului: să intre cât mai repede în UE. Până atunci însă, gândul meu, atât de prozaic, se îndreaptă spre băieţelul cu mari ochi albaştri. O să-şi revadă mama.

Publicat de Qmagazine.ro (Bucureşti) şi Ziarul Naţional (Chisinau).