UE îşi intensifică influenţa în Moldova. Chişinăul vizitat de oficialii de la Bruxelles de trei ori într-o săptămână

UE îşi intensifică influenţa în Moldova. Chişinăul vizitat de oficialii de la Bruxelles de trei ori într-o săptămână

Premierul Iurie Leancă alături de Comisarul european pentru Extiderea UE, Stefan Fule

Lideri din cadrul Partidului Popular European (PPE) care au participat joi la summitul Parteneriatului Estic, au adoptat o „declaraţie-cheie“ privind consolidarea cooperării strategice între Uniunea Europeană (UE) şi membrii parteneriatului, anunţă PPE într-un comunicat.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cooperarea PPE în cadrul Parteneriatului Estic este un proces de succes vizând crearea unor sinergii şi relaţii strânse între partenerii estici şi UE. În centrul discuţiilor noastre de ieri (joi) la Chişinău s-au aflat o serie de subiecte relevante pentru cetăţeni, ca libertăţile fundamentale, mobilitatea şi securitatea şi modul în care acestea să fie asigurate”, a declarat Martens, citat în comunicat.

La reuniunea găzduită de către preşedinţii PPE Wilfried Martens şi Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat au fost prezenţi premierul moldovean Iurie Leancă (PLDM), preşedintele armean Serzh Sargsyan (preşedintele Partidului Republican) şi preşedintele georgian Mikhail Saakaşvili (preşedintele Partidului Mişcarea Naţională Unită), se arată în comunicat.  PPE este cel mai numeros şi cel mai influent partid politic de centru-dreapta la nivel european.

 „Această reuniune PPE reprezintă totodată un pas important spre summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în 2013, oferind direcţii strategice şi un calendar pentru paşi concreţi", a adăugat el.

Ciţiti mai multe despre vizitele oficialilor europeni la Chişinău

„Doamna Ashton face avansuri Republicii Moldova“. Ce spun analiştii despre vizita şefei diplomaţiei europene

Experţii de la Chişinău susţin că vizita oficialul de la Bruxelles a avut ca scop încurajarea actualei guvernări, dar şi alimentarea europtimismului cetăţenilor, afectat de criza politică. „Este un mesaj de susţinere într-o situaţie pe care domnia sa o percepe ca fiind una destul de complicată. Doamna Ashton face avansuri Republicii Moldova, lucru de care actuala guvernare are nevoie.“

Comisarul european Štefan Füle i-a explicat liberalului Mihai Ghimpu despre rolul opoziţiei în contextul semnării Acordului de asociere

În cadrul întrevederii de ieri la Strasbourg, comisarul Füle a accentuat că toţi liderii politici, inclusiv cei din opoziţie constructivă, ar trebui să se angajeze în a explica publicului ce înseamnă Acordul de Asociere şi ce beneficii va aduce semnarea acestuia la toamnă, pentru ca societatea să fie informată corect.

Dirk Schuebel: Uniunea Europeană sprijină în primul rând cetăţenii ei, apoi coaliţia de guvernare

În acelaşi timp, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova susţine că vizita înaltului reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, de săptămâna viitoare, este un semnal pozitiv, care  argumentează că Republica Moldova este în atenţia UE.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: