Practic, în ciuda unor pierderi relevante faţă de precedentele alegeri, cetăţenii europeni s-au mobilizat pentru a-şi apăra Europa aşa cum o au, şi au diminuat sensibil aşteptările pentru anti-europeni.

Nu mai vrea nimeni să iasă din UE?

Nu-i vorba, în majoritatea partidelor anti-europene, a dispărut referirea la ieşirea din UE – acolo unde a existat menţiunea – iar euroscepticismul a fost redus la blocarea unei integrări mai profunde, la preeminenţa statelor naţionale şi a Consiliului European în decizie şi la diminuarea rolului Comisiei în legislaţia aplicabilă statelor membre. Anti-europenii de tip Le Pen îşi doresc desfiinţarea UE, dar Uniunea e o realitate prea palpabilă ca să-i mai urmeze multe partide.

De fapt, repatrierea atribuţiilor şi o Europă a naţiunilor, nu una federală a fost maximum clamat de partidele eurosceptice şi anti-europene - după experienţa Brexitului neterminat şi al lecţiilor învăţate de la costurile unei asemenea întreprinderi nefaste, pe care o traversează de doi ani cetăţenii britanici. Dăinuie totuşi o nuanţă critică ascuţită şi groasă împotriva funcţionarilor europeni, nealeşii, cărora li se reproşează de eurosceptici şi anti-europeni puterea fără reprezentare şi fără vot.

Anti-europenii de tip Le Pen îşi doresc desfiinţarea UE, dar Uniunea e o realitate prea palpabilă ca să-i mai urmeze multe partide.

Pe de altă parte, aşteptările unui nivel de 30-35-40% din voturile europenilor pentru partide eurosceptice şi anti-europene s-a dovedit o utopie. Practic, rezultatele au consacrat partidele pro-europene, cu o creştere pentru partidele ecologiste ale Verzilor şi cele pro-europene anti-sistem sau cele fără ideologie gen Renaissence sau USR-Plus, care alături de actualul ALDE va forma o structură de al treilea partid, dar fără partidul liberal în ea.

PPE şi Socialiştii sunt condamnaţi împreună la guvernare europeană

Câteva elemente apar clar astăzi în economia şi matematica majorităţilor: Partidul Popular European- PPE şi Partidul Socialiştilor (sau fosta formulă socialişti şi democraţi) nu pot face o majoritate singure, fără a apela la eurosceptici şi antieuropeni. Deci coaliţia lor e obligatorie! Dar nu mai e suficientă, odată cu fragmentarea Parlamentului European, ci reclamă ca un alt grup să li se alăture, cel mai probabil ALDE-Macron Renaissence sau Verzii, dar cu o majoritate mai fragilă.

Negocierile nu sunt simple pe această variantă. Iar acest pas reclamă şi anumite condiţii, principala impusă de Guy Verhofstadt fiind ca un set de partide să iasă din grupurile parlamentare. Vizate sunt FIDESZ al lui Orban - care formal încă este suspendat din PPE - şi, în forma originară, PSD din România, care a abordat formula anti-justiţie şi suveranistă în campanie, aşa cum ALDE a fost deja expulzat din ALDE european. O asemenea acţiune de sancţionare a partidelor ce nu respectă statul de drept sau normele europene pentru migranţi ar însemna o condiţionare importantă pentru ambele partide, PPE şi PES/S&D.

În noua formula de majoritate, la care s-ar adăuga eventual, şi Verzii, condiţionările ar fi şi mai clare. Într-adevăr, sosirea noilor veniţi sau fie şi doar a noului grup ALDE-Macron ar determina condiţionări şi faţă de viitoarea formulă de Comisie Europeană. Cea mai importantă vizează exact respingerea candidaţilor eurosceptici şi anti-europeni pe care anumite partide de această factură, aflate la Guvernare în Europa, i-ar propune.

Comisarii propuşi de partide eurosceptice la putere nu vor trece de votul majorităţii

Astfel, vizaţi ar fi comisarii italian, britanic, polonez - poate, şi probabil ungar, dacă ei ar veni, ar reprezenta şi ar reflecta politici anti-europene sau eurosceptice. În schimbul acestora, ar urma să fie preferaţi de majoritate candidaţi care să respecte regulile europene, cu precădere cele legate de independenţa justiţiei, statul de drept, combaterea corupţiei şi soluţia pentru migraţiune convenită la nivel european. Nu e o întreprindere uşoară, nu e o negociere uşoară pentru a păstra perceptele şi regulile de formare a Comisiei, cu respectarea proporţiilor partidelor europene, reprezentarea fiecărui stat şi egalitatea de gen.

Nu mai puţin complicată va fi numirea preşedintelui Comisiei. Să spunem că la nivelul Parlamentului European o soluţie ar putea apărea la împărţirea funcţiilor, inclusiv împărţirea mandatului în două pentru preşedintele Parlamentului, lucru care s-a mai făcut. Dar pentru preşedintele Comisiei, bătălia se aşteaptă să nu fie aşa de simplă, pentru că inclusiv abordarea cu candidatul lider al familiei politice e contestată de către Emmanuel Macron şi, probabil, contestarea va fi îmbrăţişată de grupul său politic alături de Verhofstadt.

Varianta de abordare suveranistă şi naţionalistă anti-europeană utilizată în campanie de către PSD ar trebui îndepărtată repede şi principalul partid de guvernământ de la Bucureşti să-şi regăsească locul în familia socialiştilor europeni.

Tentaţia unei serii de candidaţi audiaţi în Parlamentul European şi votaţi fără acorduri între familii politice ar putea permite, de exemplu, intervenţii nefaste în joc a grupurilor eurosceptice şi antieuropene care să schimbe jocul şi să respingă acorduri incomplete în majorităţi. Reuniunea de ieri a Consiliului European şi summitul PPE a marcat o anumită îngrijorare pe această direcţie, deşi tratată cu mult calm şi echilibru, cu aşteptare şi deschidere spre negociere.

Bătălia pentru Preşedinţia Comisiei: joc în trei sau negociere în 4

Ceea ce a fost mai greu a fost depăşit. Asaltul eurosceptic şi anti-european a fost blocat de ieşirea masivă la vot şi de mobilizarea pro-europenilor de toate culorile. Acum procedurile şi modul de a selecta Preşedintele Comisiei Europene sau pe cel al Parlamentului European pare o întreprindere mult mai la îndemâna Uniunii Europene, obişnuită să caute consensul şi să negocieze cu atenţie şi comprehensiv temele mari.

La preşedinţia Consiliului European, lucrurile par să meargă mult mai repede, odată ce vorbim aici doar de votul şefilor de state şi guverne dintr-un număr restrâns de opţiuni eligibile prin nivelul şi capacitatea de a gestiona relaţiile cu şefii de state şi guverne sau cu reprezentanţii viitoarei Comisii Europene şi ai Parlamentului European.

Pentru România, ţara noastră trebuie să evite să se afle în postura de a nu avea partide importante în toate familiile politice. Şi varianta de abordare suveranistă şi naţionalistă anti-europeană utilizată în campanie de către PSD ar trebui îndepărtată repede şi principalul partid de guvernământ de la Bucureşti să-şi regăsească locul în familia socialiştilor europeni.