Mizele României la Bruxelles

Mizele României la Bruxelles

Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că susţine, la Bruxelles, la prima reuniune a liderilor UE de anul acesta, ca România, alături de celelalte state noneuro, să fie prezentă la discuţiile zonei euro, că înfiinţarea de noi IMM-uri - cu ajutor de la UE sau cu stimulente fiscale -  şi plecarea marilor companii spre Asia e o mare problemă a Europei.  

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă vrem să vorbim despre soluţii de creştere economică în Uniunea Europeană, şi nu ştiu dacă va fi un subiect foarte uşor de digerat, dar noi vom ridica problema delocalizării industriilor din UE către Asia", a spus Băsescu. El susţine că România nu se confruntă „în mod alarmant" cu problema plecării investitorilor.

Executivul de la Bruxelles a folosit de multe ori ecuaţia: în UE există 23 de milioane de IMM-uri şi tot atâţia şomeri. Una din soluţiile la şomajul din Europa, istoric pentru unele state membre, ar fi stimularea acestor mici afaceri pentru că, dacă teoretic fiecare IMM ar angaja câte o persoană, lucrurile ar arăta altfel pe piaţa muncii.

Băsescu a declarat că va susţine că doar IMM-urile nu pot rezolva problema ocupării forţei de muncă, mai ales că, în România, cea mai mare parte a lor sunt legate în funcţionarea lor de marile companii. „Poate că ar trebui să găsim stimulente fiscale pentru ca marile industrii să nu se mai delocalizeze către Asia, lăsând un gol imens şi în forţa de muncă direct angajată, dar şi în colaborările pe care le aveau pe orizontală cu întreprinderi mici şi mijlocii", a spus Băsescu.

O altă problemă este legată de circulaţia forţei de muncă, iar unul dintre punctele-problemă pentru România este menţinerea restricţiilor în UE de către nouă state bogate. O a treia chestiune pe care România o va susţine este participarea la masa discuţiilor euro. Delegaţiile europarlamentare a nouă state noneuro au reclamat preşedintelui Consiliului European faptul că refuzul zonei euro de a deschide uşa către statele care nu au aderat la moneda unică este „inacceptabil".  Zona noneuro a câştigat ieri un aliat: Martin Schulz, preşedintele socialist al Parlamentului European care s-a alăturat vocilor non- euro.  

Aliat

Germanul Martin Schulz, aliatul statelor non-euro, în negocierile cu liderii Eurozonei a cerut să fie prezent şi implicat la toate discuţiile legate de moneda unică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările