Mister pe Muntele Athos: sub podeaua unei capele s-au descoperit oseminte care ar putea fi ale unei femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Osemintele descoperite intr-o capela de pe Muntele Athos ar putea aparţine unei femei
Osemintele descoperite intr-o capela de pe Muntele Athos ar putea aparţine unei femei

Muntele Athos din nord-estul Greciei este cunoscut ca având jurisdicţie specială în interiorul UE, în special în legătură cu politica sa bine cunoscută, dar controversată, de a interzice accesul femeilor în zonă. Însă descoperirea surprinzătoare a unor oseminte care par a aparţine genului feminin i-a pus în dificultate pe oamenii de ştiinţă.

Descoperirea şocantă a mai multor oase sub o podea de piatră din capela Sfântul Atanasie Mănăstirii Pantokrator, din regiunea Muntele Athos i-a suprins pe cercetătorii. Peninsula unde se află doar bărbaţi şi  unde accesul femeilor este interzis încă din secolul X, s-a dovedit a fi locul de veci pentru cineva cu oase mici, cel mai porbabil o femeie, scrie The Guardian.

„Printre ele erau un antebraţ, o tibie şi un os sacral care erau foarte diferite în morfologia lor”, a afirmat Laura Wynn-Antikas, antropolog american care a fost chemat pentru a examina rămăşiţele. „În timp ce celelalte erau mai robuste şi aparţineau în mod evident unor bărbaţi, acestea aveau mărimi în mod clar caracteristice unei femei. Erau deosebit de diferite ca mărime”.

„Dacă discutăm despre o femeie sau chiar mai multe femei, atunci ar ridica multe semne de întrebare”, a subliniat cercetătoarea.

Confuzia sa nu este suprinzătoare, având în vedere că peninsula, care găzduieşte în jur de 20 de mănăstiri şi peste 2.000 de călugări, a rămas o zonă unde genul feminin are accesul interzis de 10 secole – singura excepţie fiind pisicile.

Phaidon Hadjiantoniou, restauratorul care a descoperit osemintele în timp ce desfăşura lucrări de conservare la capelă, a fost cel care a contactat-o pe Antikas, imediat după descoperire.

„Aceasta este prima dată când am văzut oase sub podeaua capelei. Am fost curios imediat şi am contactat mai mulţi specialişti, inclusiv pe Laura. Eram sigur că nu ar fi fost acolo dacă aceşti oameni nu ar fi fost importanţi pentru mănăstire”, a explicat restauratorul.

„Dacă se vor descoperi oseminte de femeie, va fi primul caz în care o femeie îşi găseşte locul de veci pe Muntele Atos”, a concluzionat Hadjiantoniou.

O examinare atentă a osemintelor a dezvăluit că acestea au fost transferate din mormintele iniţiale şi au trecut printr-o a doua înmormântare, cu deosebită grijă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite