Mişcare curajoasă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mărginirea, încăpăţînarea şi restul haitei de surori ale inadecvării nu scapă niciodată de pedeapsă. Cine e depăşit de timpuri, are, cel mult, libertatea de a-şi alege condamnarea.

Fie îşi recunoaşte fanatismul coclit şi îşi regretă trecutul, naşterea şi neamul - caz în care va fi tolerat ca o scrumieră uitată la intrarea în gym. Fie insistă să se învîrtă ca o iguană grafomană prin treburile vremurilor noi - caz în care scrumiera va fi dată la topit.

Autorul acestor rînduri a înţeles, ca de obicei, tot. Înainte de orice, că, personal,  e mult în urma progresului şi puţin înaintea unui naufragiu ridicol. În ciuda predispoziţiei talibane şi dincolo de strădaniile conspirative, subsemnatul admite spăşit: da, lumea s-a schimbat! A devenit mai dreaptă, mai luminoasă şi mai liberă. Iar asta trebuie acceptat, cu umilinţa dezertorului care trage nădejde că va fi lăsat, din milă, să cureţe bocancii luptătorilor adevărţi.

Cel mai recent şi mai vizibil semn al triumfului care a trimis în ridicol adversari cu mult mai însemnaţi ca subsemnatul vine de la Istanbul. Numai un orb i-ar fi putut rata mesajul: fosta, rînceda şi abuziv favorizata cultură a Europei a încetat să existe, pentru că e inutilă, înapoiată şi stînjenitoare. Totul s-a lămurit îndată ce una din construcţiile inexplicabil de ample ale locului a fost trecută de nebiruitul lider Erdogan între moscheile oraşului. Clădirea redată dreptei credinţe s-a numit, cîndva, Sf. Sofia. Sau - cu o formulă care leagă stîngaci greaca veche de fotbalul feminin recent - Hagia Sophia.  

Manuale şi tomuri demult compromise spun că numita Sophia a fost oarecum notabilă. După unii: simbolul neasemuit al creştinătăţii răsăritene, izvor de  spirit şi gîndire bizantină, lumina care a întrerupt, acum mai bine de o mie de ani, întunericul aşternut asupra Occidentului. Poate. Dar cine mai crede în basmele unei culturi care a tîrît Europa în dezmăţ, arbitrar, ruşine şi nedreptate? Cert e că Marele Erdogan a găsit Sophia destul de mică pentru a o muta în propriul buzunar. Şi Erdogan a calculat corect: nimeni nu i-a dat peste mînă şi nimeni nu l-a călcat, măcar verbal, în picioare.

Proteste oficiale au fost dar toate au refuzat să spună ce apără. UE i-a adus aminte lui Erdogan că Sf. Sofia e monument UNESCO. Aha! Şi dacă nu era? Avea Erdogan dreptul să transforme hala Sofia în patinoar? Papa Francisc, Episcop al Romei şi urmaş al Sfîntului Petru, a meditat, a apărut în public şi s-a declarat ”întristat”. Întristat? De ce? De strangularea turismului, de complicaţiile UNESCO, de limitarea selfie-urilor autorizate? Papa n-a precizat. Pînă şi Mama Rusia Pravoslavnica a dat în amnezie. A treia Romă e în Prima Comă. Putin nu se amestecă în afacerile interne. Din Statele Unite a venit tipul de mustrare obişnuită în cazul depăşirii cotelor de extracţie OPEC. Din România: o urgie tăcută care a unit, în muţenie şi banalităţi abia şoptite, Biserica Ortodoxă, Ministerul de Externe şi floarea locală intel-orto.

De nicăieri: avertismentul cuvenit celui care, rămas stăpîn pe biblioteca şi pe actele familiei tale, le mînjeşte cu magiun. În fond, nu e decît un an şi ceva de cînd a ars Notre Dame. Şi cîteva zile de cînd Catedrala din Nantes a fost pusă pe foc. Ei şi? Totul e în regulă, dacă nu chiar mai bine decît înainte. Nici o emoţie, nici urmă de îngrijorări, nici o durere sau împotrivire chemată din adînc de memoria colectivă.  

Tot acest sînge rece şi puţin spune că nimeni nu mai ştie sau nu mai vrea să ştie cine sîntem şi de unde venim. Nimeni nu îşi mai recunoaşte părinţii, deşi e dispus să discute asupra numărului de înmatriculare al maşinii care îi duce pe babaci la azil. Cultura europeană nu mai interesează şi nu mai rentează ci deranjează.

Iată de ce a momentul trebuie bine fructificat: sîntem, în sfîrşit, liberi şi trebuie să mergem înainte, pînă la capăt. Adio spirit, tradiţie, lumină şi creaţie. Bun venit libertate programatică şi adevăr decretat nu creeat.

Cine a crezut că se poate bate cu mersul lumii şi că va scuti de pedeapsă sau feri de uitare nenorocita cultură europeană s-a înşelat. Onest şi cuminte e să te alături trup şi suflet noii cauze. Să recunoşti tîrziu dar sincer că temeiurile lumnii tale erau strîmbe iar schelăria lumii noi e neasemuit de verticală. Autorul acestor rînduri părăseşte, deci, prejudecăţile ostile cu care a încercat să otrăvească atîtea minţi şi trece de partea adevărului.

Din păcate, proaspătul lui carnet de membru şi noua lui credinţă se lovesc, din prima clipă, de egoism şi de făţărnicie.  

Noii tovarăşi de cauză ai subsemnatului nu-şi merită numele şi îşi trădează idealul. E inacceptabil! La ce bun protestele anti-rasiste şi demascarea opresiunii albe în America, dacă ostaşii sînt nehotărîţi şi laşi? Dacă şi-ar fi înţeles menirea şi datoria faţă de adevăr, toţi aceşti pretinşi slujitori ai binelui ar fi dus lucrurile pînă la capăt.

În primul rind, schimbînd numele ţării. America! Ce ruşine! Cum poate cineva pretinde că trăieşte liber, într-o ţară botezată cu numele hotărît de opresori?

Mai mult, nu e de înţeles în nci un chip cum de mai pot liderii progresişti folosi engleza. Limba opresorului. Nu e asta făţărnicia cea mai neruşinată?

La fel: nici unul din demgagogii care susţin că se bat pentru libertate nu cere deschis schimbarea numelui monedei. Dolarul cu care au fost vînduţi şi cumpăraţi milioane de sclavi nu poate rămîne moneda unei ţări libere. Şi, totuşi, nici unul din oamenii pe care subsemnatul i-a stimat şi crezut din tot sufletul nu se încumetă să ceară aşa ceva.

Apoi: cum poate un adevărat progresist anti-rasist trece sub tăcere subiectul legii şi al Constituţiei americane? Dacă ar fi adevăraţi soldaţi ai cauzei, eliberatorii noştri ar cere abolirea neîntîrziată a unei Constituţiei scrisă de opresori albi şi a legilor născocite de minţi rasiste.

Dezamăgirea e şi mai mare cînd e vorba de migraţie. Un partid sau o mişcare cu adevărat progresiste ar fi atacat decisiv problema. Dar nu! Aceşti timizi suspecţi  se feresc de adevăratele soluţii.

Toţi susţin că sprijină migraţia dar nici unul nu spune clar ce ar trebui să spună: că migranţii nu trebuie să îşi cîştige dreptul de intrare trecînd prin graniţe păzite şi mări agitate. Toţi au dreptul automat să se aşeze unde îşi doresc. Iar toţi trebuie să însemne toţi. Cum se poate aşa ceva? Simplu: un pod aerian regulat poate transporta sute de mii de oameni pe săptămînă. Dar aşa zişii progresişti nu au curajul să anunţe că, dacă vor ajunge la putere, vor face exact asta.  

Dezamăgirea continuă. Progresiştii nu reuşeşesc în ruptul capului să spună lucuruilor pe nume nici cînd e vorba de alegeri. Cum poţi să laşi decizia în mîna atîtor alegători alb rasişti. Nu ne-au ajuns Trump şi fasciştii lui votaţi de alţi fascişti? E, deci, normal şi urgent să promiţi dreptul de vot pentru toţi migranţii pe care i-ai adus şi îi vei mai aduce în ţară.

La drept vorbind, şi asta e puţin. În mod normal, democratic şi just rasial, alegerile prezidenţiale americane ar trebui organizate în Nigeria, în Sudan sau în amîndouă. Progresiştii ştiu foarte bine că asta e soluţia cea bună dar n-o cer. E umilitor. Adevărul aşteaptă degeaba. Progresiştii, lumina în care pînă şi subsemnatul şi-a pus nădejdea, tac sau lucrează cu jumătăţi de miimi de măsură.

Şi nu e asta demagogie? Nu se cheamă asta politicianism de cea mai joasă speţă? De la Black Lives Matter şi Soros, la USR şi SNSPA şi de la Biden la cerebralii din galeria Beyonce-Chirilă: toţi o apă şi-un pămînt! Cu o vorbă cunoscută: minciuni. Cu o vorbă şi mai cunoscută: corupţia tîmpeşte!   

Pînă şi în problema schimbării climatice, unde totul părea clar, s-a strecurat nesiguranţa. Da, schimbarea climatică distruge planeta. Dar politica progresistă trebuie să fie pragmatică. Urmînd geniul tactic leninist, în primă fază, schimbarea climatică trebuie lăsată să lucreze pentru că e un aliat util. În fond, noul climat topeşte gheţarii. Nu-ţi trebuie multă minte pentru a observa că gheţarii sînt albi.

Insatisfacţiile produse de corifeii progresului nu trebuie nici ascunse şi nici scuzate. Speranţele şi încrederea au fost prea mari. Ca militant mai nou, autorul acestor rînduri e întristat papal de lipsa de principii a celor în care a crezut.

Măcar atît: România trebuie ferită de aceste ezitări nedemne. Nu avem dreptul să amînăm ziua în care vom mărşălui, nesiguri pe gen, dar neclintiţi în idealuri, pe Bulevardul Cioloş (fost Ana Ipătescu) în drum spre Vila Sportivilor (fostă Palatul Cotroceni) Sprijinul subsemnatului e necondiţionat. Dar şi Mişcarea trebuie să aibă curajul propriilor opinii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite