Asemeni tuturor marilor muzee din Ţările de Jos, este fascinant, l-am vizitat de câte ori ni-a fost dată ocazia, adăposteşte tezaure medievale de incalculabilă valoare şi extraordinară frumuseţe, mereu organizate, reorganizate şi reasamblate în expoziţii tematice care sunt totodată şi prilejul lansării unor cărţi de istoria artei, culturii şi mentalităţii unei perioade, ale unuia sau altuia dintre oraşele lor cetate şi a dezvoltării sociale care a generat formula europeană de „stat social“.

Dovedesc o imaginată debordantă în a prezenta arta şi viaţa culturală a timpurilor trecute, ceea ce, acum pe timp de pandemie, când au fost siliţi să închidă una dintre expoziţiile lor temporare, cea pe tema Miracolelor, i-a obligat să inoveze şi să găsească o formulă care, din multe puncte de vedere, poate fi interpretată ca un experiment social pe măsura imensei provocări pe care o aduce izolarea, câteodată extremă, impusă de acum prin lege în mai toate ţările lumii. Au vrut să treacă de la demersul clasic al expoziţiei-prezentare la cel al expoziţiei-operă deschisă şi, de ce nu, în termenii limbajului religios, mărturisitoare asupra prezenţei divine exprimate prin miracole consemnate şi povestite de cei care le-au trăit sau au fost direct martori la eveniment.

Demers foarte riscant căci nespus de uşor poţi să-ţi atragi asupra-ţi afuriseniile unor clerici pentru care mare dilemă de este doar dacă, dau sau nu, trebuie să împărtăşească folosind aceeaşi linguriţă, ignorând regulile impuse de statul al căror salariaţi sunt. Dar nu despre asta este vorba la Utrecht. Organizatorii de acolo s-au întrebat dacă, în timpurile ciudate şi dezolante de acum, cineva mai poate vorbi coerent şi credibil despre miracole făcute prin voinţa divină sau, dimpotrivă, trebuie să ne păstrăm doar tradiţia de a relata – cel mai comod şi plictisitor – poveşti despre fapte de demult, neagangajante deoarece nu trebuie şi nici nu au cum să fie probate decât de acel binecunoscut „crede şi nu cerceta“.

Se poate, şi-au răspuns ei, lăsând neatinsă expoziţia clasică, cu toate superbele şi impresionante sale exponate, vitralii, gravuri, picturi şi sculpturi ale unor artişti celebri care au îmbogăţit prin geniul lor creator poveştile biblice. Transmiţând şi acum mesajul social pe care-l dădeau cu atâta forţă începând cu Evul Mediu şi Renaşterea, deschizând sufletul oamenilor către experienţa cutremurătoare a frumosului unei lumi splendide sau ameninţătoare, cu tot atâtea uşi înspre iad sau pardis.

Dar ce mai spun oare aceste imagini şi simbolistica lor directă generaţiilor de acum?

Este posibil, aşa cum spun unii antropologi, ca tragedia pandemiei de acum să provoace o întoarce rapidă spre sentimentul religios şi spre diferitele biserici care, ca şi în trecut, o vor instrumentaliza rapid şi fără ezitare, trecând-o sub semnul unei singure explicaţii, cea care spune că este vorba despre „mânia îndreptăţită a Domnului“. Cu siguranţă se va auzi curând reamintirea predicţiilor apocaliptice conţinute în Evanghelia lui Luca 21:11 care vorbeşte despre cutremure de pământ, foamete, epidemii şi „alte mari semne din ceruri“. În acest sens, este foarte probabil ca oamenii să fie mai tentaţi acum de a asculta (sau reasculta) multiplele relatări despre marile miracole, sperând din tot sufletul ca şi asupra lor şi apropiaţilor lor să se pogoare un asemenea eveniment ieşit din comun pe care-l cheamă din ce în ce mai convinşi pe măsură ce puterea ştiinţei încă se face aşteptată.

Organizatorii expoziţiei de la Utrecht, poate chiar în disperare de cauză, poate printr-o inspiraţie excepţională, poate din ambele motive, au deschis o linie telefonică ce-ţi oferă mai multe alegeri de tip „mărturie directă asupra miracolului“. Dacă soliciţi prima opţiune, o vei auzi pe Simone, membră a personalului muzeului, cum povesteşte tot ce trăit  ca experienţă traumatizantă extremă ca suprevieţuitoare miraculoasă a teribilului tsunami din 2004 în Oceanul Indian. Opţiunea 3 din meniu constă în posibilitatea ca apelantul să înregistreze propria sa relatare asupra unui eveniment de tip miracol pe care l-a trăit el însuşi, cu perspectiva ca, după cercetări şi confirmare, înregistrarea să figureze printre exponatele din expoziţie.

A treia opţiune este – sociologic vorbind – un experiment fascinant: apăsând pe butonul doi din meniu, ai posibilitatea să răspunzi la întrebarea „Îţi doreşti un miracol?“. În timpuri normale, spun organizatorii, era o întrebare pusă în joacă. În condiţiile de acum este foarte posibil să devină un test social cu valoare exemplară deoarece această pandemie este pe cale să modifice habitudini de convieţuire umană, testează soliditatea legăturilor familiale şi capacitatea de rezistenţă a diferitelor grupuri sociale, pune la foarte grea încercare valoare principiilor de solidaritate şi compasiune. Din această perspectivă, întrebarea respectivă s-ar putea dovedi un detonator pentru un tip foarte special de confesiune, cel în care s-ar mărturisi aşteptarea unui anume tip de miracol ca ultimă soluţie pentru o tragedie personală sau, de ce nu, pentru o societate bolnavă. Cu corolarul obligatoriu care spune că, din acest moment, se deschide şi celălalt drum (care deja începe să fie intens exploatat) al ofertelor de miracole de toate felurile făcute de personaje care câteodată chiar posedă forţe psihice tulburi şi murdare.

Societăţile, cu ceea ce mai au în memoria lor colectivă, recurg acum la procedee expiatorii de masă, oferind cât mai multe experienţe prin care se împărtăşesc valori spirituale comune, vezi ofertele de cărţi pe internet, de muzică, filme, vizitare muzee online, inclusiv, mai nou, experienţe de „descărcare a preaplinului“ cum este demersul celor de la Utrecht.

Se poate crea un astfel de nou spaţiu virtual în care să circule cu preponderenţă asemenea valori comune, să se deschidă porţi (chiar cu valoare experimentală) pentru dialoguri cu adevărat esenţiale şi chiar, la limită, cu poveştile acestea de spre miracolele personale constând în deschiderea mai mult sau mai puţin simbolică de deschidere a unor ferestre, fie şi îndepărtate şi tranzitorii, spre alt tip de lumină. Un preot catolic mai special, Don Gabriele Amorth, îmi spunea odată că ne este tuturor la îndemână să deschidem ferestrele în toate sensurile şi către toate lumile vizibile şi invizibile şi de noi depinde dorinţa de a o ţine deschisă pe cea care ni se potriveşte. Pe acolo, acum, mâine, întru târziu, va intra şi ceea ce ni se potriveşte.

Atunci, ca asta să nu rămână o simplă metaforă, apăsaţi acum pe butonul 2 din meniul sufletului dvs şi, pe timp de coronavirus, spuneţi dacă chiar vreţi un miracol.