Ministrul ucrainean de Externe: Nu am cerut ţărilor străine să-şi trimită trupele să lupte pentru noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a transmis, miercuri, în contextul în care o parte dintre aliaţi sprijină trupele ucrainene cu armament şi tehnică militară, iar alţii refuză să facă acest lucru, că Ucraina nu a cerut niciodată ţărilor străine să-şi trimită trupele să lupte.

„Nu am cerut niciodată ţărilor străine să-şi trimită trupele să lupte pentru noi. Nimeni nu datorează nimic Ucrainei”, a declarat ministrul.

„Ucraina a învăţat o lecţie amară: în cele din urmă poţi conta doar pe tine. Şi de aceea niciodată, subliniez, nu am cerut niciodată ţărilor străine să-şi trimită trupele să lupte pentru noi. Din 2014, armata ucraineană, poporul Ucrainei sunt cei care luptă. Ne apărăm pământul. Ne apărăm poporul, este cauza noastră.

Cu toate acestea, este mult mai uşor să ne confruntăm cu agresiunea rusă atunci când avem un sprijin de la prieteni, de-a lungul a trei linii: diplomaţie şi mesaje politice, sancţiuni şi apărare militară.

În cele din urmă, am încredere deplină în capacitatea noastră de a ne apăra ţara. Am încredere deplină în anumiţi parteneri, iar Regatul Unit este unul dintre aceştia. Am înţeles că trebuie să lucrăm cu un alt grup de parteneri care trebuie să fie convinşi să fie mai activi, dar ei trebuie să înţeleagă un lucru simplu.

O situaţie dificilă nu poate fi rezolvată fără să luăm decizii dificile. Şi oricare ar fi preţul descurajării, preţul opririi războiului va fi mult mai mare. Acestea sunt două lucruri pe care fiecare trebuie să le ia în calcul.

Nimeni nu datorează nimic Ucrainei. Acest lucru este adevărat. Ce se întâmplă aici nu este doar despre Ucraina. Atacurile Rusiei asupra Regatului Unit, atacurile cibernetice şi asasinarea condusă de agenţii ruşi pe teritoriul UK, campanii de dezinformare şi atacurile cibernetice asupra altor ţări europene. Acestea nu au nimic de-a face cu Ucraina. Ele fac parte dintr-o strategie mai mare. De aceea spun că ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este important pentru întreaga arhitectură a securităţii euro-atlantice”, a declarat Dmitro Kuleba într-un briefing de presă online cu jurnaliştii străini, transmite Digi24.

Nu sunt suficiente trupe pentru o invazie la scară mare

Tot miercuri, şeful diplomaţiei ucrainene a afirmat din nou că Rusia nu a concentrat încă suficiente trupe la graniţă pentru a desfăşura o invazie la scară mare asupra Ucrainei, dar a atras totuşi atenţia că orice scenariu trebuie luat în considerare.

„Ucraina se pregăteşte pentru orice scenariu. Nu subestimăm ameninţarea şi nici nu vom permite ca Rusia să destabilizeze Ucraina prin răspândirea panicii. În ciuda declaraţiilor Rusiei privind o retragere limitată pe care le-am auzit zilele trecute, nu putem confirma nicio scădere reală a numărului de trupe”, a spus Kuleba, potrivit Agerpres.

Ministrul a precizat că evaluările Ucrainei şi ale partenerilor săi arată că numărul de trupe concentrate de Rusia la graniţă şi compoziţia acestor forţe „nu sunt suficiente pentru o invazie la scară largă".

Kuleba a reiterat apelul Kievului ca Rusia să îşi retragă trupele concentrate în apropierea graniţei, „să nu mai intimideze Ucraina şi comunitatea euroatlantică” şi să abordeze orice chestiune la masa negocierilor.

„Ucraina este dispusă să se întâlnească cu Rusia în orice format de negocieri pentru a căuta soluţii diplomatice la conflictul armat dintre Rusia şi Ucraina, vechi de opt ani”, a subliniat oficalul.

De asemenea, Kuleba a dat asigurări că Ucraina şi SUA au aceeaşi poziţie în privinţa evaluării riscului unei ofensive a Rusiei.

„Ucraina şi partenerii săi, inclusiv SUA, nu au diferenţe în evaluarea riscului actualei escaladări din partea Rusiei. Poate că tonul vocii mesajelor noastre sună diferit, dar evaluarea concretă este aceeaşi: totul este posibil şi ar trebui să ne pregătim pentru orice scenariu", a explicat ministrul ucrainean de externe.

El a atras atenţia totodată că "Rusia nu foloseşte doar forţa militară pentru a pune presiune pe Ucraina", ci "investeşte masiv de asemenea în destabilizarea ţării noastre din interior".

„Asta include dezinformare, atacuri cibernetice, ameninţări false cu bombă, încercări de a răspândi neîncredere şi de a alimenta revolte populare, încercări de a crea diviziuni între Ucraina şi partenerii săi", a detaliat şeful diplomaţiei de la Kiev.

Kuleba a avertizat în acelaşi timp că scopul real al Rusiei este de a zgudui ordinea consolidată în Europa şi zona euroatlantică şi de a distruge arhitectura de securitate de după Războiul Rece şi că un eşec al Occidentului în Ucraina va transmite un mesaj în întreaga lume că acesta este incapabil să se apere.

„Ce se întâmplă în jurul Ucrainei nu contează doar pentru Ucraina. Scopul real al Rusiei trece mult dincolo de ţara noastră. Rusia urmăreşte să zguduie ordinea consolidată din Europa şi zona euroatlantică, să îi submineze principiile de bază şi să distrugă arhitectura de securitate de după Războiul Rece care a asigurat decenii de dezvoltare paşnică şi de prosperitate pentru toţi europenii", a spus el.

„Un eşec al Occidentului în Ucraina va transmite un mesaj în toată lumea că Occidentul este incapabil să îşi apere principiile de bază şi, astfel, să se apere pe el însuşi", a adăugat Kuleba.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite