Ministrul lituanian de Externe solicită NATO să respingă propunerile Rusiei privind garanţiile de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Singurele negocieri care ar trebui purtate sunt cu privire la posibilitatea întăririi garanţiilor de securitate pentru regiune, care pleacă de la Marea Neagră în România şi merge până în Estonia, a spus Gabrielus Landsbergis.

Ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis consideră că NATO ar trebui să respingă propunerile Moscovei privind garanţiile de securitate. El a declarat acest lucru într-un interviu publicat miercuri cu ziarul britanic The Times.

„Nu credem că ar trebui să înceapă vreo negociere cu privire la ceea ce a fost propus de Rusia”, a spus diplomatul.
Pe 17 decembrie, Ministerul rus al Afacerilor Externe a publicat mai multe proiecte de acorduri cu Statele Unite privind garanţiile de securitate, precum şi acorduri privind măsurile de securitate pentru Federaţia Rusă şi statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Acestea au fost predate părţii americane pe 15 decembrie la o întâlnire cu serviciul diplomatic rus.

Landsbergis a adăugat că, în lumina cererilor Moscovei, nu se vorbeşte între membrii NATO despre retragerea bazei militare a alianţei din Lituania.

"Credem că este nevoie de menţinerea nivelului actual de apărare în regiune. Iar singurele negocieri pe care am dori să le vedem sunt asupra posibilităţii de a consolida garanţiile de securitate pentru regiune, care porneşte de la Marea Neagră în România şi merge până în Estonia", a spus el.

Propunere de înarmare a Ucrainei

Landsbergis a cerut, de asemenea, ca NATO să sporească furnizarea de arme de apărare către Ucraina.

"Credem că Ucraina trebuie să obţină sprijin militar sub formă de arme defensive. Simţim influenţa situaţiei politice actuale, fie în Estonia, fie că este pe teritoriul regiunii, din Norvegia până în România", a spus diplomatul.

„Cred că Rusia intenţionează în mod clar să atace”, a făcut Landsbergis o declaraţie referindu-se la situaţia de la graniţa ruso-ucraineană. "Totul indică faptul că această intenţie este reală şi trebuie să ne pregătim pentru asta. Este posibil şi ca intenţia să nu fie doar de a ataca, ci de a schimba de fapt situaţia din întreaga regiune", a spus ministrul.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite