Numărul activiştilor pro-ruşi care au participat activ la aceste acţiuni, fie manifestaţii de stradă, fie ocupări de clădiri administrative, nu a depăşit niciodată (cumulat în tot estul Ucrainei) câteva mii de persoane.
În Harkov, autorităţile ucrainene au reuşit să-şi recapete controlul asupra situaţiei, reţinând şi peste 70 de separatişti. În Doneţk şi Lugansk acest lucru nu s-a întâmplat, datorită gravităţii situaţiei locale. Sediul SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) din Lugansk a fost ocupat de persoane care au declarat că formează o ”armată populară”. Acestea s-au înarmat cu armele găsite în arsenalul din clădire (peste 1000 de unităţi de diferite tipuri şi calibre) şi s-au baricadat în interior, în timp ce tovarăşii lor au înconjurat clădirea şi au construit un al doilea rând de baricade. 
 
Pe 7 aprilie, unii dintre cei care ocupau clădirea administraţiei regionale din Doneţk au fost auziţi spunând că ei trebuie să reziste acolo timp de două zile. Se ”rezistă” şi acum, în primul rând deoarece autorităţile ucrainene au renunţat la planul lor de a interveni în forţă după expirarea ultimatumului pe care l-au înaintat separatiştilor. Intervenţia ar fi urmat să înceapă în dimineaţa zilei de ieri.
 
Din motive necunoscute, această intervenţie nu a mai avut loc. Ceea ce a făcut posibil ca în această dimineaţă, în jurul orelor 10.00, sediul poliţiei (încă numite ”miliţie”) din oraşul Slaviansk să fie ocupat de un grup format din aproximativ 30 de persoane înarmate cu automate la care erau ataşate aruncătoare de grenade, cu feţele acoperite. Aceşti oameni au fost identificaţi mai apoi drept militari, membri ai unui grup de recunoaştere, de către surse locale care au informat presa ucraineană, în particular portalul ”Censor.net.ua”. 
 
Modul în care s-a acţionat este foarte asemănător cu cel din Crimeea. Aproape imediat, pe un perimetru destul de extins în faţa clădirii au fost construite baricade, iar la principalele intrări în oraş au fost instalate posturi de control, operate de persoane în uniforme verzi fără semne distinctive, semănând ca două picături de apă cu celebrii deja ”oameni în verde” din Crimeea. După ora 14.00, şi sediul SBU din Slaviansk a fost ocupat.
 
Pe tot parcursul zilei, persoanele neidentificate au înarmat anumiţi localnici cu arme preluate din sediile structurilor de securitate ocupate, ceea ce face ca efectivul formaţiunii înarmate care ocupă acum puncte strategice din oraşul Slaviansk să fie de peste 100 de persoane. Slaviansk este un oraş de peste 100.000 de locuitori, de importanţă regională. Primarul acestui oraş, Nelly Ştepa, a intrat în direct la o televiziune rusă şi a comunicat că se situează de partea rebeliunii, că oraşul îi susţine pe cei care au ocupat clădirea direcţiei raionale a MAI, şi că în oraş va avea loc referendumul despre care anunţaseră conducătorii autoproclamatei ”Republici Populare a Doneţkului”. Ştepa spune că oamenii înarmaţi care au ocupat clădirea miliţiei sunt localnici, din diferite părţi ale regiunii. Fiul fostului prim-ministru Nikolai Azarov (care se ascunde în Rusia), Alexei Azarov, fusese ales deputat în Rada de la Kiev în circumscripţia de la Slaviansk, şi se află în relaţii apropiate cu primarul Ştepa.
 
În cel puţin alte două oraşe importante ale regiunii Doneţk, Kramatorsk şi Krasnîi Liman, au loc evenimente similare: persoane înarmate cu automate AK100, de producţie rusească şi care nu există în dotarea structurilor de securitate ale Ucrainei, încearcă să ocupe sediile direcţiilor raionale de afaceri interne. Au avut loc schimburi de focuri, s-au înregistrat răniţi, iar clădirile au fost ocupate de atacatori.
 
Ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a anunţat guvernarea de la Kiev califică evenimentele de astăzi drept agresiune din partea Federaţiei Ruse, şi că s-a convocat de urgenţă Consiliul de Securitate şi Apărare al Ucrainei, iar subunităţile MAI şi ale Ministerului Apărării vor acţiona conform planului operativ de reacţie elaborat anterior. 
 
Între timp, trebuie atrasă atenţia asupra faptului că trupele speciale ale MAI trimise azi la Slaviansk au refuzat să execute ordinele şi au trecut de partea indivizilor în verde. Iar la Doneţk, foşti angajaţi ai unităţilor ”Berkut” (dizolvate după 22 februarie) cu panglici negre-oranj (simbolul rebeliunii pro-ruse) au ocupat sediul direcţiei regionale a MAI şi l-au forţat pe comandantul miliţiei din regiune să-şi dea demisia.
 
Amiralul ucrainean Igor Kabanenko anunţă planul de invazie după care acţionează Federaţia Rusă:
 
- Grupe speciale de spionaj şi diversiune ocupă obiective strategice şi creează capete de pod pentru intervenţii.
- Capetele de pod se extind prin contribuţia trupelor de susţinere (transportate pe cale aeriană şi terestră, prin trecerea graniţei) şi separatiştilor locali.
- Se efectuează unificarea câtorva capete de pod (la nivel regional), funcţionează activ mecanismele oculte (cumpărarea oamenilor influenţi, şantaj, intimidare şi altele)
- Se declară şi se desfăşoară un referendum controlat (buletinele de vot sunt deja pregătite).
- Se anunţă rezultatele pregătite dinainte ale votului şi se introduc trupele ruse pentru fortificarea rezultatului.
 
După cum anunţase zilele trecute expertul militar de la Kiev Dmitrii Tîmciuk, separatiştii din regiunea Doneţk au primit ordin de la coordonatorii lor din Rusia să creeze un coridor, la frontieră, pentru pătrunderea trupelor ruse. 
 
În această noapte s-ar putea întâmpla acest lucru, iar mâine scenariul ”Crimeea 2.0” în Donbass ar putea continua cu şi mai multă putere. 
 
Se pare că partea rusă are tot interesul ca până la negocierile din 17 aprilie, în format Ucraina-UE-SUA-Rusia, să scoată întreg estul Ucrainei de sub controlul autorităţilor de la Kiev, şi să provoace în regiune confruntări şi un climat tensionat, pe care să-l poată folosi drept pretext pentru legitimarea propriei intervenţii ”pentru stabilizarea situaţiei”. De la Moscova se insistă ca la aceste tratative, Ucraina să fie reprezentată de candidatul la preşedinţie din partea Partidului Regiunilor, Mihail Dobkin. 
 
Acum, despre puterea de la Kiev. Nu este un secret pentru nimeni că aceasta este, de facto, controlată de Iulia Timoşenko. Atât şeful Radei şi preşedintele interimar Turcinov, cât şi prim-ministrul Iaţeniuk sunt membri ai partidului ”Batkivschina” (Patria) pe care Timoşenko îl conduce din nou, după ce a fost eliberată pe valul revoluţionar din 21-22 februarie.
 
Iulia Timoşenko candidează la funcţia de preşedinte al Ucrainei, pentru alegerile din 25 mai, însă este cotată doar cu şansa a doua, situându-se mult sub popularitatea omului de afaceri Petro Poroşenko, susţinut de Vitalii Kliciko. 
 
Interesele politice ale Iuliei Timoşenko ar putea fi congruente cu cele ale Rusiei, în privinţa creării unei situaţii în care alegerile prezidenţiale să nu mai poată avea loc, păstrându-se actuala stare de lucruri în care această fostă ”prinţesă a gazului” şi bună prietenă de-a lui Vladimir Putin conduce Ucraina fără să deţină vreo funcţie publică. 
 
Situaţia în care puterea de la Kiev a cedat Crimeea fără luptă şi se pare că procedează la fel (aşa arată monitorizarea acţiunilor din ziua care se încheie - nu a declaraţiilor, ci a acţiunilor) şi în regiuni precum Doneţk şi Lugansk, ar putea avea, deci, o explicaţie. Această explicaţie ar putea fi colaborarea Iuliei Timoşenko cu partea rusă, existenţa unei înţelegeri de control a Ucrainei de către Rusia, prin intervenţie militară sau federalizare, în care Timoşenko îşi joacă propriul ei rol. 
 
Fără îndoială, se vor putea prezenta apoi acţiunile defetiste şi trădătoare precum acţiuni ”nobile”, ”de salvare a vieţilor umane”. Din care fostul prim-ministru ucrainean să iasă albă-imaculată. Şi eroină.
 
Ce câştigă Timoşenko?
 
Putere - la Kiev. Influenţă. Libertate (neameninţată). Bani. Statutul de salvatoare a Ucrainei (mult reduse teritorial) de invazia totală.
 
Ce câştigă Rusia?
 
Estul şi sudul Ucrainei. Cale liberă până la Nistru. Control indirect asupra restului Ucrainei, transformate în stat-tampon, la paritate cu occidentul.
 
Este adevărat? Nu ştiu. Dar este o explicaţie pe care am întâlnit-o foarte frecvent în aceste zile, în sursele on-line din Ucraina. Merită, cel puţin, notată.
 
Ceea ce trebuie să mai notăm este că ziua de 12 aprilie 2014 aduce în ajutorul rebeliunii separatiste din estul Ucrainei trupe înarmate ruseşti, după modelul din Crimeea. 
 
Între timp, Dmitro Iaroş, şeful ”Sectorului de dreapta” şi candidat la preşedinţia Ucrainei, a anunţat mobilizarea generală a tuturor unităţilor teritoriale ale acestui grup paramilitar. Iar un alt candidat la preşedinţie, Oleg Leaşko, a anunţat pentru mâine la ora 12.00 ieşirea în stradă la Kiev, în Piaţa Independenţei - dacă autorităţile nu trec la înăbuşirea prin forţă a rebeliunii separatiste până atunci. Aceste tendinţe sunt intră în contradicţie cu declaraţiile de astăzi ale adjunctului şefului Administraţiei Prezidenţiale de la Kiev, Andrei Sencenko. Acesta a pretins că situaţia va fi luată sub control de unităţile trupelor de interne şi ale armatei, la nevoie, şi că nu este nevoie de mobilizarea de voluntari, rugând cetăţenii să-şi păstreze calmul şi să nu se deplaseze în regiunile de est pentru susţinerea forţelor de ordine. Sencenko mai spune că asemenea acţiuni pot fi calificate, în cel mai rău caz, drept cedare în faţa provocărilor din exterior. 
 
Un alt candidat la funcţia de preşedinte al Ucrainei, Oleg Ţariov (apropiat al lui Ianukovici), s-a declarat dispus să conducă rebeliunea împotriva Kievului şi să-şi folosească drepturile de candidat la alegeri pentru a face ca alegerile să nu mai aibă loc.
 
Astfel, dincolo de evenimentele din estul Ucrainei, putem observa că actuala situaţie duce la conflicte chiar în restul ţării, mai ales la Kiev. Puterea de la Kiev, dar şi reprezentanţii viguroasei (dar eterogenei) societăţi civile ucrainene mai au de lucru pentru a demonstra că pot mobiliza societatea ucraineană în lupta pentru păstrarea independenţei şi integrităţii ţării. Toţi aceşti oameni mai au foarte puţin timp la dispoziţie pentru a face acest lucru înainte să fie prea târziu.