Ministrul german al Sănătăţii: Măsurile actuale nu vor fi suficiente pentru a împiedica creşterea numărului de infectări determinate de Omicron

Ministrul german al Sănătăţii: Măsurile actuale nu vor fi suficiente pentru a împiedica creşterea numărului de infectări determinate de Omicron

FOTO: Arhivă

Restricţiile impuse până acum în Germania pentru a combate contaminările cu noul tip de coronavirus "nu vor fi suficiente" în faţa variantei Omicron, care va genera "o creştere accentuată" a numărului de cazuri în următoarele săptămâni, a declarat miercuri ministrul german al sănătăţii, Karl Lauterbach, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Măsurile actuale (...) nu vor fi suficiente pentru a împiedica o creştere semnificativă a numărului de infectări determinate de Omicron", a declarat ministrul Karl Lauterbach, precizând că se aşteaptă la o "creştere accentuată (a contaminărilor) în Germania într-un termen foarte scurt, de numai câteva săptămâni", din cauza răspândirii acestei variante, potrivit Agerpres.

Cifrele privind contaminările tind să scadă în Germania, cu o rată de incidenţă în ultimele şapte zile de 205,5 miercuri, comparativ cu peste 400 la începutul lui decembrie. Însă ministrul a atenţionat că în prezent există "o netă subevaluare", din cauza unei declarări de cazuri mai mică, în contextul sărbătorilor de sfârşit de an şi a lipsei de personal. 
 
"Incidenţa actuală subestimează pericolul cu care ne confruntăm", a declarat el, subliniind că Germania traversează deja "o puternică creştere a numărului de cazuri de Omicron". "Incidenţa reală este de două-trei ori mai mare în raport cu cea pe care o înregistrăm", a estimat el. 
 
O nouă serie de restricţii a intrat în vigoare marţi în Germania, pentru a stăvili răspândirea COVID-19, odată cu apropierea Revelionului. 
 
Astfel, pentru a limita contactele chiar şi între persoanele vaccinate, petrecerile de Revelion au fost limitate la maximum 10 invitaţi, începând de marţi 28 decembrie. În cazul persoanelor nevaccinate numărul maxim de invitaţi este limitat la două persoane.
 
De asemenea toate evenimentele sportive din Germania se desfăşoară cu uşile închise, pentru a combate răspândirea cazurilor de COVID-19 şi în special a cazurilor legate de varianta Omicron.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările