Ministrul german al Sănătăţii, diagnosticat cu Covid-19

Ministrul german al Sănătăţii, diagnosticat cu Covid-19

Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, în prima linie a eforturilor ţării în faţa pandemiei de Covid-19, a fost testat pozitiv cu această boală şi este în carantină, au anunţat serviciile sale, scrie AFP.

"Jens Spahn a fost testat pozitiv cu noul coronavirus la începutul după-amiezei, (...) dar nu prezintă pentru moment decât simptome de răceală", a indicat purtătorul de cuvânt al ministerului. 
 
Ministrul, membru al Partidului Creştin Democrat (CDU) al cancelarului Angela Merkel, "s-a izolat la domiciliu", a adăugat el. "Toate contactele (ministrului) vor fi informate", a precizat aceeaşi sursă.                
 
Este prima dată când un membru al executivului german este testat pozitiv cu covid-19. 
 
Foarte prezent şi popular de la începutul pandemiei, Jens Spahn este un membru cheie al guvernului de coaliţie al Angelei Merkel.                
 
El a asistat la o reuniune guvernamentală miercuri dimineaţă.                
 
În ciuda acestui lucru, ceilalţi membri ai Executivului nu trebuie să intre în carantină pentru că regulile de distanţare au fost respectate. 
 
În septembrie, ministrul Economiei, Peter Altmaier, şi cel al Afacerilor Externe, Heiko Maas, au intrat în carantină după ce au intrat în contact cu persoane infectate, dar fără a fi testate pozitiv. 
 
Mai recent, preşedintele german, Franck-Walter Steinmeier, s-a izolat sâmbătă, după ce una dintre gărzile sale de cord a fost depistată pozitiv cu Covid-19. 
 
Germania, precum toate ţările europene, face faţă de săptămâni unei creşteri mari a infecţiilor de Covid-19.                
Autorităţile germane au înăsprit măsurile contra pandemiei, adoptând în special interdicţii ale adunărilor.                
Restricţii locale au fost de asemenea impuse, la Berlin de exemplu portul măştii a fost impus pe unele străzi frecventate.                
 
Germania a declarat miercuri 7.595 de cazuri de Covid-19 faţă de ziua precedentă. 
 
Ministrul belgian al Afacerilor Externe, Sophie Wilmčs, şi omologul ei austriac, Alexander Schallenberg, au fost de asemenea recent testaţi pozitiv cu Covid-19 şi s-au izolat. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările