Ministrul german de Interne: UE ar trebui să creeze o tabără de refugiaţi în Turcia, pentru procesarea cererilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Refugiaţi trec prin gardul de sârmă forţând graniţa dintre Serbia şi Ungaria în Roszke Ungaria
Refugiaţi trec prin gardul de sârmă forţând graniţa dintre Serbia şi Ungaria în Roszke Ungaria

Uniunea Europeană ar trebui să creeze o tabără de refugiaţi în Turcia, unde cererile imigranţilor să poată fi procesate, a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, citat de Euronews în pagina electronică.

Într-un interviu pentru Euronews care va fi difuzat vineri seară, Thomas de Maiziere a propus o abordare care să amelioreze situaţia refugiaţilor, dar în acelaşi timp să rezolve criza cu care se confruntă ţările din sudul Uniunii Europene.

"Ar putea fi necesar să folosim fonduri europene pentru a construi o tabără mare de refugiaţi (în Turcia), unde să se decidă cine poate veni în Europa", a declarat minstrul german de Interne.

Potrivit datelor publicate vineri de UNHCR, peste 300.000 de refugiaţi au încercat să ajungă în Europa de la începutul anului 2015 şi până în prezent.

Dintre aceştia, aproape 200.000 au ajuns în Grecia şi 110.000 în Italia. Prin comparaţie, pe tot parcursul anului 2014, 219.000 de persoane au traversat Marea Mediterană.

În acelaşi timp, aproximativ 2.500 de imigranţi au murit sau au dispărut anul acesta în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa. Anul trecut, aproximativ 3.500 de persoane au murit sau au fost date dispărute în Mediterana.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite