Ministrul francez al Mediului demisionează pentru a deveni purtătorul de cuvânt al lui Sarkozy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul francez al Mediului, Nathalie Kosciusko-Morizet, a demisionat ieri pentru a deveni purtătorul de cuvânt a lui Nicolas Sarkozy în cursa prezidențială din Franța. Acest gest este menit să crească popularitatea președintelui, depășit în sondaje de contracandidatul său, Francois Hollande.

În vârstă de 38 de ani, Kosciusko-Morizet, care este deseori numită prin iniţialele sale, NKM, este văzută ca un contrapunct feminin la impertinenţa pe care i-o atribuie unele voci lui Sarkozy, înaintea alegerilor din aprilie şi mai, relatează Reuters.

Decizia fostului ministru de a face parte din echipa de campanie a președintelui vine într-un moment crucial: liderul de la Palatul Elysee încearcă să recâştige încrederea electorilor, îngrijoraţi în privinţa unor chestiuni precum şomajul şi imigraţia.

"Aceasta este ultima mea şedinţă de guvern, deoarece mâine (n.r. - astăzi) îmi voi prezenta demisia", a declarat Kosciusko-Morizet presei, după o întâlnire între miniştri şi Sarkozy la Palatul Elysee.

Kosciusko-Morizet este un fost parlament, susţinătoare a cauzelor ecologice şi presupusă apropiată a lui Jacques Chirac, predecesorul lui Sarkozy la conducerea partidului de guvernământ de centru-dreapta UMP. Ea a fost ministru al mediului din noiembrie 2010.

Sarcinile sale de la Ministerul Mediului vor fi preluate de premierul Francois Fillon, ministrul transporturilor Thierry Mariani şi de un secretar de stat.

Ea a spus că demisionează pentru a evita orice aparenţă a unui conflict de interese.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite