Ministru francez: Aderarea Ucrainei la UE ar putea dura între 15 şi 20 de ani

Ministru francez: Aderarea Ucrainei la UE ar putea dura între 15 şi 20 de ani

Clement Beaune FOTO EPA-EFE

Integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană va lua „indubitabil 15 sau 20 de ani”, a estimat duminică ministrul francez pentru Afaceri Europene, Clement Beaune, potrivit căruia, până la aderare, există opţiunea comunităţii politice europene propusă de preşedintele Emmanuel Macron.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Trebuie să fim oneşti. Dacă spunem că Ucraina va intra în UE în şase luni, un an sau doi ani, am minţi. Nu ar fi adevărat. Vor fi indubitabil 15 sau 20 ani, este foarte mult”, a declarat pentru Radio J Clement Beaune, citat de AFP.
 
„În acest timp, este nevoie de un proiect politic în care ucrainenii pot intra”, a adăugat ministrul francez, a cărui ţară asigură până la 30 iunie preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
 
Emmanuel Macron a evocat proiectul comunităţii politice europene într-un discurs susţinut pe 9 mai în faţa Parlamentului European.
 
Joi, preşedintele francez a insistat cu acest proiect respins de Ucraina, susţinând că ar fi „complementar” procesului de aderare la Uniunea Europeană, nu „o alternativă”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările