Miniştri francezi, acuzaţi că au participat la cine clandestine. Reportaj filmat cu camera ascunsă VIDEO

Miniştri francezi, acuzaţi că au participat la cine clandestine. Reportaj filmat cu camera ascunsă VIDEO

Captură video

Mai multe anchete au fost deschise după apariţia unui reportaj în care se vorbeşte despre miniştri care participă la cine, în plină pandemie. În Franţa, restaurantele sunt închise din octombrie 2020.

Reportajul difuzat de Televiziunea M6, a fost filmat cu o cameră ascunsă într-un restaurant care funcţiona „clandestin”. Restaurantul este situat într-un cartier select al Parisului.

Din imagini se vede că oaspeţii nu poartă măşti de protecţie, iar unii chiar se îmbrăţişează. Nici angajaţii restaurantului nu respectă măsurile de protecţie.

În Franţa, restaurantele şi barurile sunt închise de la sfârşitul lunii octombrie, arată Agerpres.

Reportajul îl prezintă pe unul dintre organizatorii acestei mese care spune că: "Am luat cina săptămâna aceasta în două sau trei restaurante care sunt aşa-zise restaurante clandestine, împreună cu unii miniştri. Deci asta mă face să mă amuz oarecum. Suntem într-o democraţie. Facem ce vrem".

După difuzarea imaginilor, procurorul Rémy Heitz a anunţat că a sesizat poliţia judiciară din Paris care va deschide o anchetă privind punerea în pericol a sănătăţii şi activităţi ascunse. Ancheta urmăreşte să stabilească şi cine au fost organizatorii şi participanţii unor astfel de cine.

Şi ministrul de interne, Gerald Darmain, a sesizat prefectura poliţiei din Paris, care a deschis o anchetă administrativă. „Acest lucru este absolut inacceptabil", a spus Gerald Darmanin. "În fiecare zi, serviciile de poliţie şi de jandarmerie intervin în cartierele populare, deoarece se fac grătare uriaşe, pentru că oamenii nu respectă restricţiile. Este evident că în cele mai selecte cartiere ale capitalei, regula este aceeaşi pentru toată lumea. Nu există două tipuri de cetăţeni, cu cei care au dreptul de a face petreceri şi cei care nu au acest drept", a insistat el.

Pe Twitter, sub hastagul #OnVeutLesNoms (vrem numele), oamenii solicită să afle identitatea miniştrilor despre care se spune că ar fi participat la astfel de cine.

Ministrul pentru cetăţenie, Marlene Schiappa, a spus că demnitarii care au participat la astfel de mese interzise „trebuie amendaţi şi penalizaţi de orice cetăţean”.

Alţi membri ai executivului de la paris au exclus posibilitatea ca vreun membru al guvernului să fi participat la astfel de întâlniri interzise.

„Nu cred absolut deloc", a reacţionat Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului.

Ministrul economiei, Bruno Le Maire, a părut şi el sceptic: "Toţi miniştrii, fără excepţie, respectă regula". "Aş fi curios ca acest proprietar de restaurant să dea numele miniştrilor dacă este atât de bine informat", a adăugat el, arată Agerpres.

Citeşte şi:

Cinci femei au fost arestate în sudul Franţei în legătură cu plănuirea unui atac islamist

Franţa: Omul de afaceri Bernard Tapie şi soţia sa, loviţi şi legaţi la mâini în timpul unui jaf la locuinţa lor

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările