Ministerul britanic al Apărării: Dificultăţile şi performanţa slăbită a forţelor ruse au atras comandanţii ruşi pe câmpul de luptă. Cel puţin 7 au fost ucişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vehicule blindate rusesti în satul Bezymennoye FOTO Profimedia / Tass
Vehicule blindate rusesti în satul Bezymennoye FOTO Profimedia / Tass

Dificultăţile de comandă şi control, precum şi performanţa slăbită a forţelor ruse în războiul provocat în Ucraina a atras numeroşi comandanţi ruşi pe câmpul de luptă, a anunţat Ministerul britanic al Apărării în ultimul său raport zilnic. Se estimează că cel puţin şapte generali ruşi au fost ucişi în Ucraina, o cifră extraordinar de mare pentru orice armată, relatează BBC.

„Dificultăţile de comandă şi control, precum şi performanţa slăbită a Rusiei pe linia frontului, au atras comandanţii superiori pe câmpul de luptă, fiind probabil să preia conducerea personală a operaţiunilor”, se arată în comunicatul Ministerului britanic al Apărării.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, comandanţii ruşi rareori deleagă autoritatea operaţională subordonaţilor, care la rândul lor nu dobândesc experienţa necesară pentru a conduce trupele.

Cu toate acestea, nu este clar dacă prezenţa comandanţilor pe câmpul de luptă a dus la îmbunătăţirea sau modificarea operaţiunilor.

Planurile incorecte şi eşecurile în ceea ce priveşte menţinerea forţelor armate continuă să pună la îndoială succesul armatei ruse, mai menţionează comunicatul.

Participarea comandanţilor ruşi direct pe câmpul de luptă i-a expus la riscuri semnificative, ceea ce a rezultat în moartea mai multor generali ruşi. De aceea, forţele ruse au oferit un răspuns lent la eşecuri şi au afişat imposibilitatea de a-şi modifica planul pe câmpul de luptă.

„Este posibil ca aceste probleme să persiste, având în vedere lipsa relativă de experienţă de comandă operaţională a ofiţerilor promovaţi în locul celor ucişi”, se mai precizează în comunicat.

Se estimează că cel puţin şapte generali ruşi au fost ucişi în Ucraina, o cifră extraordinară de mare pentru orice armată, conform BBC.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite