Militanţii pentru independenţa Cataloniei deschid cutia mortală cu amintiri din Războiul Civil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carles Puigdemont, şeful guvernului catalan, într-un interviu publicat ieri de Suddeutsche Zeitung, a trecut criza politică din Catalonia într-un registru nou şi plin de enorme potenţiale dezvoltări primejdioase. El a declarat că partidul său reprezintă moştenirea directă a Republicii spaniole, cea înfrântă de Franco în Războiul Civil, şi reaminteşte originile franchiste ale partidului aflat acum la putere la Madrid.

Guvernul nostru actual reprezintă tradiţia Republicii spaniole învinse de armatele lui Franco în Războiul Civil... Nu am uitat că, în epoca respectivă, o parte a elitei noastre politice a fost asasinată şi o altă parte obligată să ia calea exilului. Ştim şi care sunbt rădăcinile Partidului Popular conservator care ar vrea acum să blocheze referendumul: este apărut dintr-un grup de partizani ai lui Franco- afirma Puigdemont, referindu-se la filiaţia directă care există între Partidul Popular la putere acum în Spania şi care este urmaşul Alianţei Populare, formaţiune politică formată după moartea lui Franco de către foşti înalţi responsabili ai regimului franchist.

Pentru a măsura exact impactul acestui mesaj, să reamintim câteva dintre momentele unei istorii tragice care a rămas ca o rană deschisă, niciodată pe deplin vindecată, redeschisă acum de liderul independentiştilor catalani.

El se referă la câteva lucruri foarte precise. În primul rând, el evocă „Marele Exod“ început în ziua de 26 ianuarie 1030, din momentul în care Barcelona este cucerită de trupele lui Franco. Începe un masiv exod de populaţie civilă, plus câteva mii de luptători din forţele republicane (mulţi dintre aceştia fiind membri ai Brigăzilor Internaţionale) care fug înspre frontiera franceză. Această retragere, în mare viteză şi completă dezordine, La Retirada - a presupus deplasarea unui grup masiv de populaţie (aproximativ jumătate de milion de oameni) care dorea să intre imediat în Franţa. Guvernul francez condus atunci de radicalul Daladier decide, într-un final, deschiderea frontierelor (pe 28 ianuarie 1939) dar numai pentru populaţia civilă şi, sub presiunea opinie publice internaţionale, pe 5 februarie pentru fostele trupe combatante. Mai exact, în perioada 28 ianuarie-13 februarie 1939, 476.000 de refugiaţi, civili şi militari, au trecut frontiera franceză. Din acel moment şi pe această bază avea să se formeze o adevărată diasporă catalană răspândită în toată lumea, şi azi foarte activă şi unită, susţinând cu fervoare revendicările guvernului independentist.

image

Pablo Picasso - Guernica

În al doilea rând, mesajul de acum al liderului catalan, încercând să reîmpartă Spania între guvernul central format de partidul moştenitor al franchismului  şi oamenii din Catalonia, reprezentanţi ai tradiţiei republicane, readuce memoria "internaţionalizării războiului civil spaniol". Cu Franco susţinut de trupele Germaniei naziste şi Italiei fasciste şi a celei a internaţionalei comuniste pentru republicani. 

Italia începe modest, în 1936, trimiţând doar zece bombardiere, dar Mussolini decide rapid o creştere a nivelului de implicare după eşecul trupelor lui Franco în asaltul asupra Madridului. Italia va trimite peste 700 de avioane şi 950 de tancuri, organizând şi un corp de voluntari (CTV) de 50.000 de oameni. Pe 22 iulie 1936, Franco adresează o cerere de ajutor lui Hitler. În octombrie, amiralul Canaris propune lui lui Franco crearea unei unităţi speciale de aviaţia (Legiunea Condor), cu un efectiv de 10.000 de oameni şi aflată sub comandament german.  A existat şi un ajutor din partea Portugaliei condusă de Salazar care trimite o unitate de 20.000 de oameni (Viriates). Plus 600 de irlandezi din "Legiunea St.Patrick" şi 500 de francezi, belgieni şi elveţieni care au format "Bandera Jeanne d'Arc" integrată în "Legiunea Spaniolă" (le Tercio). Din România, de partea trupelor naţionaliste ale lui Franco au fost trimişi 8 membri ai "Gărzii de Fier".

De cealaltă parte, a republicanilor, au luptat membrii „Brigăzilor internaţionale“ (efective estimate între 30-35.000 de oameni din peste 30 de ţări, printre care şi câteva sute de români), Kominternul fiind responsabil de recrutarea şi transportul lor în Spania, Brigada a XI-a, prima angajată în luptă. ajungând la Madrid pe 7 noiembrie. URSS începe trimiterea masivă de ajutoare ca vor sosi în Spania transportate de vapoarele ce plecau din porturile ruseşti de la Marea Neagră: blindate, camioane, avioane şi piese de artilerie, aceasta în plus de un număr important de avioane care aveau să constituie cea mai importantă parte a flotei aeriene de care dispuneau republicanii. De notat prezenţa, din partea Partidului Comunist din România, a Brigăzii "Ana Pauker" cu Petre Borilă drept comisar politic.

Mai există un mesaj transmis azi de liderul celor care militează pentru independenţa Cataloniei, reamintind de teribilele persecuţii, masacre şi prigoane care au urmat victoriei trupelor lui Franco. Implicând ideea că ar putea să aibă loc asemnea mişcări şi acum, ca răspuns al guvernului central care, după cum ştiţi, a anunţat că va folosi „toate mijloacele disponibile" pentru a împiedica referendumul de pe 1 octombrie, începând cu ameninţarea directă de a resta toţi primarii care vor permite organizarea unor centre de vot...

image

Este oare un semnal al unei viitoare escaladări a tensiunilor care să ducă la un conflict deschis? Există oare, cu adevărat, ameninţarea unui război civil sau, cel puţin, a începerii unei perioade ca cele care au marcat, cu sânge, istoria recentă a Ţării Bascilor pe perioada ETA? Din nefericire, nu există un răspuns foarte clar. Şi asta pentru că, iată, sunt imposibil de prevăzut toate consecinţele unui demers ca cel al organizării unui referendum unilateral pentru autonomie într-o ţară definită constituţional ca un tot unitar. Şi asta mai ales în condiţiile în care lideri politici, exact aşa cum procedează acum Carles Puigdemont, încep să folosească ultimele argumente, cele care se află în cutia mortală a amintirilor despre moarte, intoleranţă extremă, distrugeri şi persecuţii care au marcat diverse momente ale istoriei.

Asta înseamnă, pe fond, că proiectul european ar putea eşua în cea mai preţioasă dimensiune a lui, adică schimbarea pe care şi-a propus s-o facă în mentalitatea popoarelor din ţările membre UE, tocmai ca reacţie fundamentală la cataclismul celui de-al doilea Război Mondial, oroare din care face parte integrantă şi Războiul Civil din Spania. Apariţia unui asemenea discurs este, cel puţin din punctul meu de vedere, un fapt nu numai extrem de grav în sine prin perspectivele directe pe care le implică pentru relaţii viitoare dintre regiunea Catalonia şi Spania, dar şi pentru efectul de "bulgăre de zăpadă" pe care-l poate crea în Europa. Dacă astea sunt argumentele folosite pentru a lansa o bătălie pentru politică pentru autonomie atunci, odată cu deschiderea cutiei mortale, se pot inflama toate resentimentele istorice din mai multe părţi ale Europei. Poate la asta trebuie să se gândească foarte serios cei care încă, din calcule politice meschine, încearcă să minimalizeze şi la noi pericolul real al unui asemenea fenomen, hrănit cu pasiune de cei care vor ca Europa să sufere un proces de implozie din care să răsară noi formaţiuni statale, cele ale "popoarelor interzise", aşa cum se prezintă acum Catalonia.

În final, vă rog să-mi permiteţi să citez din Noam Chomsky: „Nu ar trebui să subestimăm capacitatea unor sisteme de propagandă bine dirijate de a imprima oamenilor un comportament iraţional, ucigaş şi sinucigaş“. Aşa e. Problema e că nimănui nu pare să-i pese. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite