UPDATE Sute de mii de persoane au demonstrat la Barcelona pentru unitate şi împotriva declarării independenţei Cataloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de mii de persoane au manifestat, duminică, la Barcelona pentru unitate şi împotriva declarării independenţei Cataloniei, informează ABC.

UPDATE 17.15 Circa un milion de persoane au manifestat duminică la Barcelona în favoarea unităţii Spaniei, potrivit unei estimări a prefecturii, care reprezintă statul spaniol în Catalonia, relevă AFP, preluată de dhnet.be.

În acest timp, poliţia municipală a estimat că la manifestaţie au luat parte numai 300.000 de persoane.

La rândul lor, organizatorii au afirmat că la demonstraţia în favoarea unităţii Spaniei au luat parte 1,3 milioane de persoane.

- Ştirea iniţială -

Manifestaţia are loc la apelul Societăţii Civile Catalane, sub sloganul „Toţi uniţi - Catalonia este Spania“.

Demonstraţia vine a doua zi după cea de la Madrid, de sâmbătă, din piaţa Colon din Madrid, tot pentru unitatea Spaniei şi apărarea Constituţiei.

Membrii Parlamentului regional al Cataloniei au adoptat vineri - cu 70 de voturi la zece şi două abţineri - o moţiune prin care înfiinţează Republica catalană.

După adoptarea moţiunii de către parlamentul catalan, premierul spaniol Mariano Rajoy a destituit Guvernul regional, a dizolvat Parlamentul catalan şi a convocat alegeri regionale anticipate la 21 decembrie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite